ICCJ. Decizia nr. 2329/2010. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2329/2010
Dosar nr.984/45/2008
Şedinţa publică din 5 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. 5226/99/2008, declinată la Curtea de Apel Iaşi prin Sentinţa nr. 911/CA din 14 octombrie 2008, reclamanta Universitatea „Petre Andrei" Iaşi a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Iaşi, Inspecţia Fiscală, anularea Deciziei nr. 1 din 23 mai 2008 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Iaşi şi a procesului-verbal de reverificare fiscală încheiat la data de 12 martie 2008 şi înregistrat la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi sub din 8 februarie 2008, urmând a se constata că reclamanta nu datorează sumele stabilite prin cele două acte administrativ fiscale.
În motivarea cererii se arată că a fost efectuată reverificarea raportului de inspecţie fiscală din 29 decembrie 2005 şi a deciziei de impunere cu acelaşi număr în temeiul unor acte noi, ce nu au fost cunoscute la data controlului.
S-a reţinut în mod greşit de către organul de inspecţie fiscală că documentele pentru verificarea cărora a fost emisă Decizia nr. 4 din 2 octombrie 2007 nu constituie date suplimentare, de natură a schimba concluziile controlului.
A mai arătat reclamanta că prin noile documente prezentate la control se atestă faptul că toţi salariaţii, cadre didactice care au desfăşurat activitatea la Universitatea „Petre Andrei" în regim de cumul de funcţii au avut norme de bază la alte Universităţi, astfel încât aveau dreptul să primească salariul corespunzător pentru fiecare funcţie ocupată conform art. 2 din Legea nr. 2/1991 privind cumulul de funcţii.
Mai arată reclamanta că unitatea la care salariaţii îşi aveau funcţia de bază plătea conform dispoziţiilor legale, contribuţia de asigurări sociale, reţinea contribuţia pentru pensia suplimentară şi orice alte sume datorate.
Prin Sentinţa nr. 34/CA din 23 februarie 2009, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta Universitatea „Petre Andrei, a anulat Decizia nr. 1 din 23 mai 2008 emisă de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi şi procesul-verbal de reverificare fiscală din data de 12 martie 2008 şi a exonerat reclamanta de plata sumelor stabilite prin Decizia de impunere nr. 21618 din 29 decembrie 2005.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a apreciat, că în considerarea noilor documente depuse, respectiv deciziile rectorului Universităţii privind persoanele angajate cu cumul de funcţii, se impunea reaprecierea rezultatelor controlului anterior şi concluzia bazată pe dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 2/1991, că reclamanta nu avea obligaţia să plătească contribuţia de asigurări sociale şi orice alte sume datorate, conform legii, că această obligaţie revenea universităţilor şi instituţiilor la care cadrele didactice aveau norma de bază.
S-a mai reţinut că Legea nr. 2/1991 a fost expres abrogată prin art. 198 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, apreciindu-se că nu se poate primi ideea unei abrogări anterioare tacite prin dispoziţii din alte legi speciale, dispoziţiile acestei legi producându-şi efectele până la data abrogării exprese.
Mai evidenţiază Curtea, ca şi argument în sprijinul reţinerii bunei-credinţe a reclamantei, că începând cu momentul abrogării Legii nr. 2/1991 prin art. 298 din Legea nr. 53/2003, aceasta s-a supus noilor rigori, iar în perioada pentru care s-a realizat inspecţia fiscală - 1 aprilie 2001 - 28 februarie 2003 erau incidente dispoziţiile Legii nr. 2/1991 privind cumulul de funcţii.
Împotriva Sentinţei nr. 34/CA din 23 februarie 2009 a Curţii de Apel Iaşi a declarat recurs Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Iaşi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând prevederile art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ.
- instanţa interpretând greşit actul juridic deduc judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia", respectiv „hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
Prin motivele de recurs formulate, recurenta-pârâtă Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Iaşi, susţine în esenţă, următoarele:
- ambele acte administrative fiscale - Decizia nr. 1 din 23 mai 2008 şi procesul-verbal de reverificare fiscală din 12 martie 2008 sunt emise de Administraţia Finanţelor Publice Iaşi, astfel că în mod greşit prima instanţă a reţinut că Decizia nr. 1 din 23 mai 2008 a fost emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi;
- cele două acte administrative fiscale, în urma reverificării situaţiei fiscale a Universităţii, au menţinut constatările din actele de control anterioare şi anume Raportul de inspecţie fiscală nr. 21617 din 29 decembrie 2005 şi respectiv Decizia de impunere nr. 21618 din 29 decembrie 2005, acestea din urmă fiind la rândul lor menţinute şi constatându-se legalitatea emiterii lor prin Sentinţa nr. 35/CA din 19 martie 2007 a Curţii de Apel Iaşi, irevocabilă prin Decizia nr. 1605 din 11 aprilie 2008 a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel încât prin anularea lor instanţa de fond a încălcat autoritatea de lucru judecat;
- intimata-reclamantă a urmat o altă procedură decât cea consacrată de art. 65 din Legea nr. 128/1997, respectiv a încheiat contracte individuale de muncă pe durată nedeterminată, astfel că nu se mai poate desista de obligaţii nici faţă de angajat, nici faţă de terţi, în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale decurgând din acestea.
Recurenta-pârâtă concluzionează în sensul că prestarea de activităţi didactice în cumul trebuie să se facă printr-o decizie administrativă şi nu prin încheierea unui contract individual de muncă, pentru a putea fi scutită reclamanta de plata contribuţiilor.
Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 105 alin. (3) din O. G. nr. 92/2003, teza finală, în raport cu dispoziţiile art. 21 şi 52 din Constituţia României, formulată de intimata Universitatea „Petre Andrei" Iaşi a fost respinsă de instanţa de recurs, ca inadmisibilă, în cauza dedusă judecăţii contestându-se sumele imputate ca fiind datorate şi nu măsura reverificării situaţiei fiscale a Universităţii.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor şi lucrărilor dosarului precum şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că este fondat potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Prin Decizia nr. 4 din 2 octombrie 2007, la cererea intimatei-reclamante, organele administraţiei fiscale, în temeiul art. 105 alin. (3) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicat, modificat şi completat, au dispus reverificarea perioadei cuprinsă în Raportul de inspecţie fiscală nr. 21617 din 29 decembrie 2005 la Universitatea „Petre Andrei" din Iaşi.
Prin procesul-verbal de reverificare fiscală din 12 martie 2008 înregistrat la Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Iaşi sub nr. 203726 din 14 martie 2006, organele de inspecţie fiscală şi-au menţinut punctul de vedere formulat prin Raportul de inspecţie fiscală generală nr. 21617 din 29 decembrie 2005 ce a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. 21618 din 29 decembrie 2005, considerând că documentele puse la dispoziţia organului de inspecţie fiscală nu îndeplineau condiţiile art. 105 alin. (3) din OG nr. 92/2003, republicată, respectiv că nu reprezintă date suplimentare care să influenţeze rezultatele fiscale.
De fapt reverificarea fiscală viza doar constatările referitoare la contribuţiile de asigurări sociale, la fondul de risc, accidente şi boli profesionale şi contribuţiile la fondul de şomaj.
Concluzia organelor de inspecţie fiscală a fost aceea că de vreme ce intimata-reclamantă a încheiat contracte individuale de muncă în condiţiile în care contribuabilul avea emise în acelaşi timp şi deciziile rectorului pentru angajare, contracte de muncă ce erau înregistrate la I.T.M. Iaşi, aceasta nu se mai poate sustrage de la plata obligaţiilor faţă de angajat şi nici faţă de terţi în ce priveşte obligaţiile fiscale prevăzute de Legea nr. 19/2000, Legea nr. 76/2002 şi Legea nr. 346/2002.
Prin Decizia nr. 1 din 23 mai 2008 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Iaşi, s-a respins contestaţia formulată de intimata-reclamantă, menţinându-se constatările din Procesul-verbal nr. 203726 din 14 martie 2008.
Dar, aşa cum corect susţine recurenta-pârâtă, Raportul de inspecţie fiscală nr. 21617 din 29 decembrie 2005 şi Decizia de impunere nr. 21618 din 29 decembrie 2005, precum şi Decizia nr. 187 din 5 octombrie 2006 prin care s-a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de Universitatea „Petre Andrei" Iaşi, au făcut obiectul unei acţiuni în contencios administrativ, acţiune ce a fost respinsă prin Sentinţa nr. 35/CA din 19 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, sentinţa devenită irevocabilă prin Decizia nr. 1605 din 11 aprilie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Instanţa de fond cât şi cea de recurs au reţinut că, în raportul de drept fiscal dedus judecăţii, intimata-reclamantă a urmat o altă procedură şi a adoptat o altă conduită decât cea prevăzută de art. 65 din Legea nr. 128/1997, optând pentru încheierea unor contracte individuale de muncă, pe durată nedeterminată, în locul emiterii de dispoziţii administrative pentru stabilirea cadrului prestării de servicii didactice de către personalul didactic asociat.
S-a menţinut astfel obligaţia irevocabilă a intimatei-reclamant de a plăti obligaţii fiscale în sumă de 669.705 RON sumă pentru care ulterior s-a solicitat reverificarea fiscală ce face obiectul actelor administrativ fiscale supuse cenzurii în contencios administrativ în speţa de faţă.
Deşi organele fiscale, în urma reverificării fiscale au menţinut concluziile din actele administrativ fiscale, acte care la rândul lor au fost cenzurate pe calea contenciosului administrativ şi fiscal, fondul litigiului cu privire la obligaţiile fiscale în sumă de 669.705 RON fiind soluţionat definitiv şi irevocabil, în sensul că această sumă este datorată de intimata-reclamantă, aceasta susţine în continuare că pentru salariile plătite în regim de cumul pentru cea de-a doua funcţie, angajatorul nu mai avea obligaţia plăţii sumelor reţinute în sarcina sa, invocând dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 2/1991.
Or, aşa cum s-a precizat anterior intimata-reclamantă nu a dat curs prevederilor art. 65 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic care permite ca posturile didactice să fie ocupate temporar, cu reconfirmare anuală, de personalul didactic titular din instituţia de învăţământ respectivă sau de personal didactic asociat, prin cumul sau plata cu ora, angajarea temporară a personalului urmând a se face prin Decizia rectorului universităţii.
Din motivarea sentinţei instanţei de fond se reţine că paralel cu încheierea acestor contracte individuale de muncă s-au emis şi decizii anuale de către rectorul universităţii, acestor decizii urmând a li se acorda prevalenţă, însă, aşa cum corect susţine recurenta-pârâtă nu se poate face abstracţie de faptul că „odată perfectat contractul, angajatorul nu se mai poate dezista de obligaţii noi faţă de angajat, nici faţă de terţi, în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale decurgând din acesta", contractele de muncă încheiate fiind înregistrate la I.T.M. şi producându-şi toate efectele juridice.
Prin încheierea contractului, personalului didactic asociat i s-a recunoscut şi i s-a stabilit statutul de angajat şi nu de prestator de servicii didactice, efectele acestuia în raport cu angajatul cât şi cu terţii neputând fi limitate sau anulate ulterior funcţie de interesele uneia sau alteia din părţile contractante.
Aşadar, în mod corect organele de inspecţie fiscală prin Procesul-verbal de reverificare fiscală nr. 203726 din 14 martie 2006, menţinut prin Decizia nr. 1 din 23 mai 2008, ambele emise de Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Iaşi, au menţinut constatările din Raportul de inspecţie fiscală generală nr. 21617 din 29 decembrie 2005 şi Decizia de impunere nr. 21618 din 29 decembrie 2005 şi care au stabilit în sarcina intimatei-reclamante obligaţii fiscale în sumă de 669.705 RON, contribuţii la fondul de asigurări sociale, la fondul de risc pentru accidente de muncă şi boli profesionale, precum şi la fondul de şomaj.
Drept urmare, admiţând acţiunea şi dispunând anularea acestor acte administrativ fiscale, instanţa de fond a pronunţat o soluţie cu aplicarea greşită a legii, dând o interpretare eronată actului juridic dedus judecăţii, fapt pentru care recursul declarat de pârâtă se priveşte ca fondat şi urmează a fi admis în baza art. 312 C. proc. civ.
Drept consecinţă, sentinţa instanţei de fond urmează a fi modificată în sensul că se va respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta Universitatea „Petre Andrei" din Iaşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Iaşi împotriva Sentinţei nr. 34/CA din 23 februarie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta Universitatea „Petre Andrei" Iaşi, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2010.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 2346/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2325/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
