ICCJ. Decizia nr. 2346/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2346/2010
Dosar nr.1322/57/2009
Şedinţa publică din 5 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 240/CA din 17 noiembrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul I.S. şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 2362 din 9 octombrie 2009 emis de ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale până la pronunţarea instanţei de fond.
Instanţa a respins excepţia lipsei de obiect invocată de pârât, reţinând că este admisibilă cererea de suspendare formulată cu privire la Ordinul nr. 2362 din 9 octombrie 2009, întrucât dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu fac nicio distincţie în funcţie de întinderea efectelor actelor administrative (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus), textul de lege trebuie interpretat în sensul aplicării sale (actus interpretandus este potius ut valeat quam ut pereat), iar actul administrativ în litigiu produce efecte juridice pe termen nedeterminat în privinţa drepturilor salariale ale reclamantului.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, Curtea de apel a reţinut următoarele:
Reclamantul a fost numit în funcţia de director coordonator adjunct al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Sibiu prin Ordinul nr. 1546 din 28 mai 2009, şi a încheiat Contractul de management nr. 184/28 mai 2009 cu o durată de un an.
Prin Ordinul nr. 2362 din 9 octombrie 2009, reclamantului i-a fost acordat termenul de preaviz de 15 zile, începând cu data de 12 octombrie 2009, urmând ca, la expirarea perioadei de preaviz, să înceteze aplicabilitatea Ordinului nr. 1546 din 28 mai 2009.
A reţinut Curtea de apel că temeiul juridic al Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 2362 din 9 octombrie 2009 îl reprezintă dispoziţiile art. IV şi art. XIV din OUG nr. 105/2009, ale art. 85 alin. (1) C. muncii şi ale art. 9 alin. (1) lit. h) din contractul de management.
A mai reţinut instanţa că reclamantul a sesizat autoritatea emitentă cu plângere prealabilă.
Analizând îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi prevenirea producerii unei pagube iminente, instanţa a reţinut că există o îndoială puternică asupra prezumţiei de legalitate a ordinului contestat, deoarece există suficiente elemente, ca spre exemplu cadrul legal invocat, de natură a înfrânge şi a lipsi de suport principiul conform căruia actul administrativ este executoriu din oficiu.
Sub aspectul condiţiei referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, instanţa a reţinut că, prin eliberarea din funcţie, reclamantul suferă o diminuare considerabilă a drepturilor salariale, de natură a-i produce un prejudiciu ce se impune a fi prevenit.
2. Cererea de recurs
Împotriva Sentinţei civile nr. 184 din 23 octombrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 5, 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul-pârât susţine că instanţa de fond în mod greşit a respins excepţia lipsei de obiect, întrucât actul de eliberare din funcţie a reclamantului a ajuns la termen anterior pronunţării hotărârii recurate şi chiar anterior introducerii acţiunii, rezultând din dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi (7) din Legea nr. 554/2004, că legiuitorul a avut în vedere doar actele cu executare succesivă, iar nu şi actele cu executare dintr-o dată.
Pe fondul cauzei, recurentul-pârât susţine că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât condiţia existenţei unui caz bine justificat nu este îndeplinită atâta timp cât OUG nr. 105/2009, în temeiul căreia a fost emis actul atacat, nu a fost declarată neconstituţională şi este în vigoare, nefiind îndeplinită nici condiţia referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, atâta timp cât reclamantul nu suferă niciun prejudiciu material ireparabil, deoarece în ipoteza anulării actului de eliberare din funcţie şi repunerii în funcţia respectivă, i se vor acorda drepturile băneşti de care a fost lipsit în mod nelegal.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat pentru considerentele arătate în continuare:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei de obiect invocată de M.A.P.D.R., Înalta Curte reţine că în mod corect a fost respinsă de instanţa de fond cu motivarea că dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu fac distincţie între actele administrative cu executare uno ictu şi actele administrative cu executare succesivă, iar legea trebuie să fie interpretată în sensul de a produce efecte juridice, fiind astfel admisibilă cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 2357 din 9 octombrie 2009. A accepta teoria recurentului-pârât echivalează cu lipsirea de efecte juridice a normei cuprinse la art. 14 din Legea nr. 554/2004 în privinţa tuturor actelor administrative cu executare uno ictu, care reprezintă de altfel regula în materie, excepţia fiind reprezentată de actele administrative cu caracter normativ. Este de reţinut şi faptul că ţine de esenţa instituţiei juridice a suspendării executării actului administrativ tocmai posibilitatea conferită persoanei vătămate de a obţine întreruperea vremelnică a efectelor juridice ale actului contestat, ca o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu a actului.
Sub aspectul fondului cauzei, Înalta Curte reţine următoarele:
Este necontestat faptul că reclamantul a fost numit în funcţia de director coordonator al DADR - Sibiu prin Ordinul nr. 1546 din 28 mai 2009, în temeiul prevederilor art. III alin. (3) - (10) şi (12) din OUG nr. 37/2009, şi i-a fost acordat preaviz în vederea eliberării din funcţie, prin Ordinul nr. 2362 din 9 octombrie 2009, emis în temeiul art. IV şi art. XIV din OUG nr. 105/2009.
De asemenea, este necontestat că, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituţie, a constatat că Legea pentru aprobarea OUG nr. 37/2009 este neconstituţională, ca urmare a faptului că această ordonanţă de urgenţă este lovită de un viciu de neconstituţionalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă (…) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului (…)".
Or, a argumentat Curtea Constituţională, prin OUG nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcţionarilor publici de conducere funcţiile de director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.
Totodată, este necontestat că OUG nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din OUG nr. 105/2009 publicată în M. Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituţională în privinţa dispoziţiilor art. I pct. 1 - 5 şi 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa 1, cu motivarea că acestea conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele ce au constituit obiectul OUG nr. 37/2009 în privinţa neconstituţionalităţii căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1257/2009.
În plus, Curtea Constituţională a reţinut şi faptul că Guvernul, prin adoptarea OUG nr. 105/2009, a încălcat şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
Or, caracterul executoriu al unui act administrativ are ca temei fundamental prezumţia de legalitate care funcţionează în favoarea acestuia ca urmare a faptului că orice act administrativ este emis în baza şi în limitele legii, aşa cum este şi cazul ordinului în litigiu care a fost emis în temeiul OUG nr. 105/2009.
Or, în situaţia în care temeiul legal al unui act administrativ a fost declarat neconstituţional, prezumţia de legalitate nu mai funcţionează în favoarea actului administrativ în litigiu, ceea ce face să existe un caz bine justificat pentru suspendarea sa până la soluţionarea cererii de anulare a acestuia.
În ceea ce priveşte existenţa celei de-a doua condiţii, a existenţei unei pagube iminente, instanţa de recurs reţine că urmare emiterii ordinului în litigiu, intimatul-reclamant a fost eliberat din funcţia publică de conducere fiind astfel lipsit de drepturile salariale în temeiul unui act administrativ în favoarea căruia, aşa cum s-a arătat anterior, nu mai subzistă prezumţia de legalitate, astfel că şi condiţia iminenţei unei pagube este îndeplinită.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva Sentinţei nr. 240/CA din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2010.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 2355/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2329/2010. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
