ICCJ. Decizia nr. 2347/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2347/2010
Dosar nr. 754/59/200.
Şedinţa publică din 5 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Local al Comunei Brebu Nou a chemat în judecată pe pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „ A.P.I.A."), solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună:
- suspendarea executării Deciziei de soluţionare a contestaţiei înregistrată la A.P.I.A. sub nr. 647 din 13 aprilie 2009;
- admiterea în totalitate a acţiunii şi anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei înregistrată la A.P.I.A. sub nr. 647 din 13 aprilie 2009;
- exonerarea de la restituirea sumei de 120,113,25 lei.
Prin sentinţa nr. 382 din 23 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin, secţia contencios administrativ.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de instanţă din oficiu în raport cu dispoziţiile art. 158 C. proc. civ. şi a reţinut, în esenţă, următoarele:
Suma în litigiu, stabilită în sarcina reclamantului prin procesul-verbal de constatare nr. 2845 din 04 februarie 2009 întocmit de Direcţia Antifraudă şi Control Intern a A.P.I.A., a fost calculată în urma verificării modului de utilizare de către acesta a unor fonduri avansate din Fondul European de Garantare Agricolă, în temeiul prevederilor OG nr. 79/2003.
Contestaţia formulată de Consiliul Local al Comunei Brebu Nou împotriva procesului-verbal de control a fost respinsă prin Decizia nr. 647/DAF din 13 martie 2009, în condiţiile Codului de procedură fiscală, a cărui incidenţă este prevăzută de art. 3-7 şi art. 10 din OG nr. 79/2003.
Astfel fiind, Curtea de apel a reţinut că sunt incidente prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 şi în funcţie de criteriul valoric - suma în litigiu fiind de 120.9113,25 lei - competenţa materială aparţine Secţiei de contencios administrativ a Tribunalului.
Împotriva sentinţei nr. 382 din 23 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul Consiliul Localal Comunei Brebu Nou, în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, recurentul-reclamant susţine, în esenţă, că suma în litigiu nu intră în categoria taxelor, impozitelor, contribuţiilor, datoriilor vamale şi accesoriilor acestora, prevăzute la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci face parte din categoria creanţelor bugetare reglementate de OG nr. 79/2003, astfel că sunt incidente normele de competenţă cuprinse la art. 3 pct. 1 C. proc. civ., conform cărora „Curţile de apel judecă, în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale".
Examinând cauza prin prisma motivului de recurs invocat de recurent şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, prin acţiune, reclamantul a solicitat anularea Deciziei A.P.I.A. nr. 647 din 13 aprilie 2009 prin care a fost soluţionată contestaţia formulată de Consiliul Local al comunei Brebu Nou împotriva procesului-verbal de constatare nr. 2845 din 04 februarie 2009 întocmit de Direcţia Antifraudă şi Control Intern.
Decizia contestată a fost emisă în temeiul dispoziţiilor următoarelor acte normative:
- OUG nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură;
- OG nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător;
- OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Prin procesul-verbal de constatare nr. 1962 din 27 ianuarie 2009, Direcţia Antifraudă şi Control Intern din cadrul A.P.I.A. (filele 23-26 la dosarul de fond) a stabilit că reclamantul Consiliul Local al comunei Brebu Nou datorează A.P.I.A. suma de 120,113,25 lei, reprezentând creanţă bugetară cuvenită bugetului Uniunii Europene - Fondul european pentru garantare în agricultură (FEGA).
În finalul procesului-verbal de control se menţionează că:
Potrivit art. 3 alin. (2) din OG nr. 79/2003, „prezentul proces-verbal de control constituie titlu de creanţă";
- în temeiul art. 10 alin. (1) din OG nr. 79/2003 coroborat cu art. 137 alin. (2) C. proCod Fiscal, „prezentul proces-verbal de constatare constituie titlu executoriu, în caz de neplată la termen".
În ceea ce priveşte procesul-verbal de control, Înalta Curte reţine incidenţa următoarelor dispoziţii ale OG nr. 79/2003:
„Art. 1. - Prezenta ordonanţă reglementează activităţile de constatare şi de recuperare a sumelor plătite necuvenit din asistenta financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană şi/sau din fondurile de cofinanţare aferente, ca urmare a unor nereguli.";
„Art. 2. - în sensul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: [...] d) creanţele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi/sau la bugetele de cofinanţare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare şi a sumelor de cofinanţare aferente şi/sau ca urmare a obţinerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanţare integrală ori parţială a acestor fonduri";
„Art. 3 alin. (2) lit. a): „(2) Constituie titlu de creanţă: a) actul/ documentul de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare";
Art. 3 alin. (4) - (6): „(4) Titlul de creanţă specificat la alin. (2) lit. a) constituie înştiinţare de plată şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală, precum şi elemente specifice, acolo unde este necesar.
(5) Titlul de creanţă se comunică debitorului fn conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală.
(6) Împotriva titlului de creanţă debitorul poate formula contestaţie la organul emitent, în condiţiile şi termenele stabilite de OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 174/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare";
Art. 4 alin. (2): „Creanţele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor";
Din cuprinsul dispoziţiilor citate rezultă fără echivoc faptul că procesul-verbal întocmit de Direcţia Antifraudă şi Control Intern din cadrul A.P.I.A. este un act administrativ fiscal în sensul prevederilor art. 41 C. proCod Fiscal, ce poate fi contestat conform procedurii reglementate de acelaşi Cod, respectiv Titlul IX - „Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale".
În acest sens, Decizia A.P.I.A. nr. 647 din 13 aprilie 2009, ce formează obiectul acţiunii, a fost emisă în temeiul dispoziţiilor Codului de procedură fiscală ca urmare a soluţionării contestaţiei formulate împotriva procesului-verbal şi poate fi contestată în condiţiile art. 218 alin. (2) din acelaşi Cod, conform cărora „Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii."
În temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proCod Fiscal, în ceea ce priveşte stabilirea instanţei de contencios administrativ competentă să soluţioneze contestaţia formulată împotriva unei asemenea decizii emise de A.P.I.A. sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În interpretarea şi aplicarea normelor de competenţă cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudenţa Instanţei Supreme s-a reţinut cu caracter unitar că aceste dispoziţii instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează:
1. criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat;
2. criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.
Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că priveşte taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, competenţa se stabileşte în funcţie de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenţei tribunalului de cea a curţii de apel fiind suma de 500.000 lei.
În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanţă bugetară, în sumă de 120,113,25 lei, asimilată creanţelor fiscale în sensul prevederilor Codului de procedură fiscală, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se stabileşte în funcţie de criteriul valoric şi revine, în speţă, Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului, astfel cum temeinic şi legal a reţinut Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 382 din 23 noiembrie 2009, ce formează obiectul recursului.
Nu poate fi primită critica din recurs în sensul că sunt aplicabile normele de competenţă cuprinse la art. 3 pct. 1 C. proc. civ., întrucât aceste dispoziţii se aplică prin coroborare cu dispoziţiile cu caracter special ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul argumentelor expuse anterior de instanţa de recurs.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., neexistând motive de modificare sau de casare a sentinţei, potrivit art. 304 pct. 9 ori art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Consiliul Local al comunei Brebu Nou împotriva sentinţei nr. 382 din 23 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2334/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 235/2010. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
