ICCJ. Decizia nr. 2569/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2569/2010
Dosar nr. 1200/35/200.
Şedinţa publică din 14 mai 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Satu Mare la data de 17 iulie 2009, creditoarea C.N.A.D.N.R. SA, prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj, a chemat în judecată pe debitoarea SC S.R. SRL Hamleu, solicitând emiterea unei ordonanţe de plată prin care să se dispună obligarea acesteia la plata echivalentului în lei a sumei de 24,75 Euro, plătibil la cursul de schimb al BNR valabil pentru ultima zi a lunii anterioare scadenţei ratei reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 10 septembrie 2009 inclusiv, pentru neplata în termenele şi în cuantumul stabilit a ratelor eşalonate până la data achitării acestora inclusiv şi a cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar.
În motivarea cererii se arată că pârâta-debitoare a încheiat Contractul nr. 835 din 04 aprilie 2006 având ca obiect eliberarea rovinietelor pentru autovehiculele prevăzute la Anexa A la contract.
Cuantumul rovinietelor a fost de 750,00 Euro cu obligaţia achitării în 4 rate, însă pârâta a achitat cu întârziere ultima rată, pentru aceasta fiind calculate penalităţi de întârziere în cuantum de 24,75 Euro.
În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile OUG nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale.
Prin sentinţa civilă nr. 4902 din 09 octombrie 2009 Judecătoria Satu Mare a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Oradea, reţinând că potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) teza II-a din Legea nr. 554/2004 contractul care stă la baza cererii de chemare în judecată este asimilat actelor administrative, astfel că, potrivit art. 10 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004 şi art. 5 alin. (1) din OUG nr. 119/2007, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Curţii de apel.
Prin sentinţa nr. 21/CA/2009-P.I. din 18 ianuarie 2010, Curtea de Apel Oradea a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de apel a reţinut că, în speţă, contractul 835 din 04 aprilie 2006 încheiat între părţi, are ca obiect eliberarea rovinietei pentru utilizarea reţelei de drumuri naţionale şi, deşi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA este o autoritate publică centrală, cerinţele art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 nu sunt îndeplinite.
Astfel, contractul nu are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice şi nici achiziţiile publice şi nu poate fi calificat ca un contract asimilat actului administrativ care să atragă competenţa instanţei de contencios administrativ în soluţionarea cauzei, în temeiul art. 10 din Legea contenciosului administrativ.
Contractul privind eliberarea rovinietei pentru utilizarea reţelei de drumuri naţionale are natura unui contract comercial, încheiat între o autoritate publică şi o societate comercială, prin care autoritatea percepe societăţii comerciale o taxă de utilizare a reţelei de drumuri naţionale.
Constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, Curtea de Oradea a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării acestuia, potrivit art. 22 C. proc. civ.
Având în vedere obiectul litigiului şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte stabileşte competenţa materială de soluţionare în favoarea judecătoriei, pentru motivele care vor fi prezentate în continuare.
Obiectul sesizării instanţei judecătoreşti îl reprezintă cererea de emitere a unei ordonanţe de plată, formulată în temeiul prevederilor OUG nr. 119/2007, pentru obligarea debitoarei la plata sumelor restante, în speţă, penalităţi de întârziere, datorate în baza contractului încheiat în temeiul art. 4 din OG nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier, care prevede posibilitatea achitării în 4 rate trimestriale a tarifului de utilizare.
Din conţinutul clauzelor contractului şi din prevederile OG nr. 15/ 2002 rezultă că un asemenea contract se încheie pentru eşalonarea tarifului de utilizare şi condiţionarea eliberării rovinietelor de plata ratelor trimestriale a tarifului de utilizare pentru autovehiculele deţinute.
Pentru determinarea instanţei competente material să soluţioneze cererea de ordonanţă de plată, formulată în temeiul OUG nr. 119/2007, este necesar a fi clarificată natura juridică a contractului încheiat între cele două părţi, având în vedere dispoziţiile procedurale ale art. 5 din OUG nr. 119/2007, potrivit cărora:
„Art. 5. - (1) Cererea privind creanţa de plată a preţului se depune la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.
(2) În cazul litigiilor privitoare la obligaţii de plată rezultând din contracte comerciale nu este necesară parcurgerea, în prealabil, a etapei concilierii directe prevăzute la art. 7201 C. proc. civ.
(3) Cererea privind creanţa de plată a preţului rezultând dintr-un contract de achiziţie publică, de concesiune de lucrări publice sau de servicii se depune la instanţa de contencios administrativ competentă, care va aplica pentru soluţionarea cauzei prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă.
(4) Judecătorul verifică din oficiu competenta instanţei, procedând conform legii."
Din interpretarea dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din OUG nr. 119/2007 rezultă fără echivoc faptul că instanţa de contencios administrativ este competentă numai în privinţa cererilor privind creanţa de plată a preţului rezultând din următoarele tipuri de contracte.
- contracte de achiziţie publică;
- contracte de concesiune de lucrări publice;
- contracte de concesiune de servicii.
Litigiul în cauză poartă asupra executării obligaţiilor decurgând din contractul nr. 835 din 04 aprilie 2006, încheiat între părţi, având ca obiect eliberarea rovinietelor în beneficiul SC S.R. SRL Hamleu de către C.N.A.D.N.R. - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj, care este potrivit statutului său, prevăzut în anexa la OUG nr. 84/2003, „societate comercială pe acţiuni, care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legile române şi cu prezentul statut. "
În consecinţă, un asemenea contract este un contract comercial, fiind încheiat între două persoane juridice, dintre care niciuna nu este autoritate publică şi având ca obiect eliberarea rovinietelor în schimbul preţului, astfel că nu este un contract de achiziţie publică, de concesiune de lucrări publice sau servicii în sensul prevederilor art. 5 alin. (3) din OUG nr. 119/2007 şi ale art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 pentru a atrage competenţa instanţei specializate de contencios administrativ.
În consecinţă, fiind vorba de un contract de natură comercială, în raport cu valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 5 alin. (1) din OUG nr. 119/2007 coroborat cu art. 1 pct. 1) şi art. 2 pct. 1) lit. a) C. proc. civ., competenţa aparţine Judecătoriei Satu Mare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe C.N.A.D.N.R., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj şi SC S.R. SRL Hamleu în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 235/2010. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 2587/2010. Contencios → |
|---|
