ICCJ. Decizia nr. 2425/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2425/2010

Dosar nr.21942/2/2005

Şedinţa publică din 11 mai 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Judecata în primă instanţă

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 27 iunie 2005, reclamanta Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile SA Constanţa a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, anularea în parte a Deciziei nr. 95 din 26 mai 2005 emisă de pârât, în măsura care o priveşte pe reclamantă, solicitând totodată suspendarea executării acestei decizii privind plata amenzii de 5.537.907.049 RON.

2. Hotărârea Curţii de apel

Prin Sentinţa civilă nr. 670 din 18 februarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal admiţând acţiunea formulată de reclamantă, a dispus anularea Deciziei nr. 95 din 26 mai 2005 a Consiliului Concurenţei, în ce priveşte art. 2 parag. ultim privind sancţionarea reclamantei cu amenda de 5.537.907.049 RON, aplicată pentru încălcarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, obligând totodată pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 15.014,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:

În ceea ce priveşte primul motiv de nelegalitate al deciziei de sancţionare, invocat de reclamantă, vizând prescripţia dreptului pârâtului de a aplica sancţiunea, în raport cu prevederile art. 13 din OG nr. 2/2001, în sensul că sancţionarea sa s-a făcut cu depăşirea termenului de 6 luni de la data constatării faptei, care a avut loc la 6 iulie 2004, data demarării investigaţiei de concurenţă, curtea de apel a subliniat inaplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 13 din OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor.

A reţinut instanţa că potrivit art. 61 din Legea nr. 21/1996, în forma în vigoare la momentul săvârşirii faptelor prelins anticoncurenţiale, stabileşte foarte clar limitele/măsura în care reglementarea privind contravenţiile constituie lege generală în materia concurenţei, astfel: "contravenţiile prevăzute la art. 55 lit. b) - e) şi la art. 56 lit. d) din prezenta lege li se aplică prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, instanţa constatând că raţiunea aplicării reglementării generale în privinţa contravenţiilor vizate derivă din faptul că nici descoperirea şi nici sancţionarea acestora nu necesită un timp îndelungat, putând fi practic constatate şi sancţionate imediat. Or, în cauză, nefiind incidenţă niciuna din contravenţiile la care se face referire în acest text, art. 13 din OG nr. 2/2001, nu este aplicabil.

Apreciind însă, că în speţă nu sunt aplicabile nici dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă - în sfera acestuia de aplicare nefiind inclusă şi sancţionarea contravenţională, Curtea a constatat că în cauză, în condiţiile vidului legislativ de la acea vreme sunt aplicabile prevederile comunitare cuprinse în Regulamentul 2988/1974, prin care, pentru încălcări de genul celor reţinute în privinţa reclamantei, a fost instituit un termen de prescripţie de 5 ani de zile, curtea considerând că acest termen prevăzut de reglementarea comunitară poate fi aplicat şi situaţiilor anterioare aderării României la Uniunea Europeană, în considerarea art. 64 pct. 1 şi 2 din Acordului european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993, ratificat de România prin Legea nr. 20/1993.

În raport cu acest termen de prescripţie de 5 ani, apreciat a fi aplicabil speţei, curtea de apel a respins primul motiv de nelegalitate al deciziei atacate, ca neîntemeiat.

Pe fondul cauzei, curtea de apel a reţinut, în esenţă, faptul că prin Decizia nr. 95/2005, reclamanta Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile SA Constanţa a fost sancţionată de către pârâtul Consiliul Concurenţei cu amendă de 5.357.907.049 RON pentru încălcarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, apreciindu-se că demersul reclamantei "de a acceptă să negocieze cu Asociaţia Armatorilor şi Operatorilor Portuari-Fluviali din România clauzele contractuale şi nivelul tarifelor pentru serviciile prestate membrilor asociaţiei, în baza împuternicirilor primite de la membrii săi de a le reprezenta interesele, a avut ca obiect restrângerea, împiedicare şi denaturarea concurenţei în acest domeniu de activitate".

Instanţa a mai reţinut că prin raportul de investigaţie ce a stat la baza deciziei atacate, s-a reţinut că opţiunea reclamantei de a negocia clauzele contractuale şi nivelul tarifelor pentru serviciile prestate ca autoritate portuară şi de căi navigabile, operând pe Canalul Dunăre - Marea Neagră, pe Canalul Poarta Albă - Midia Năvodari şi în porturile Medgidia şi Basarabi, cu Asociaţia Armatorilor şi Operatorilor Portuari-Fluviali din România, în numele membrilor asociaţiei iar nu individual cu fiecare operator în parte, constituie o înţelegere pe verticală privind preţurile. Această înţelegere pe verticală, ar fi fost grefată pe o înţelegere pe orizontală între membrii Asociaţia Armatorilor şi Operatorilor Portuari-Fluviali din România având ca obiect stabilirea condiţiilor comerciale şi a nivelului tarifelor pentru serviciile prestate de reclamantă, membrii asociaţiei împuternicind-o pe acesta să le reprezinte interesele şi să negocieze cu administraţiile, în numele lor, adică ar fi avut loc o înţelegerea de fixare a tarifelor.

Curtea de Apel Bucureşti, după o amplă trecere în revistă a conţinutului dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi art. 5 din HG nr. 519/1998 privind înfiinţarea Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile SA Constanţa în forma în vigoare la momentul săvârşirii pretinselor fapte anticoncurenţiale, precum şi a dispoziţiilor art. 6 din Statutul acestei companii, parte integrantă a HG nr. 519/1998, a constatat că în temeiul art. 12 din OG nr. 22/1999, în forma în vigoare în perioada de referinţă, atât tarifele pentru utilizarea infrastructurii, cât şi cele pentru serviciile publice portuare sunt stabilite de Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile Constanţa, prin Consiliul de administraţie, astfel încât aşa numitele negocieri ale reclamantei cu Asociaţia Armatorilor şi Operatorilor Portuari-Fluviali din România de al căror rezultat administraţia nu este ţinută în vreun fel, nu constituie altceva decât o consultare a acestora în vederea formării juste a tarifelor, a fundamentării corecte a acestora, fără nici un efect juridic prin ele însele.

În ceea ce priveşte mecanismul de formare al tarifelor, instanţa de fonda apreciat că aspectul crucial este reprezentat de monopolul de stat oferit reclamantei prin însuşi actul de înfiinţare (hotărârea de Guvern) care îi asigură acesteia o poziţie dominantă pe piaţă, situaţie în raport cu care a admite teza Consiliului Concurenţei, potrivit căreia reclamanta ar fi fost în legalitate dacă ar fi negociat cu fiecare operator în parte, ar însemna ca pentru un atare demers să aibă utilitate, ca cel puţin teoretic, să fie posibilă convenirea unor tarife diferite. în funcţie de rezultatul concret al fiecărei negocieri.

Or, a reţinut instanţa de fond, tocmai atunci reclamanta ar fi trecut pe tărâmul ilicitului concurenţial, practicând, prin ipoteză, tarife diferite pentru aceleaşi prestaţii sau acces la infrastructură, intrând sub incidenţa art. 6 lit. c) din Legea nr. 21/1996, constând în "aplicarea în privinţa partenerilor comerciali, a unor condiţii inegale la prestaţii echivalente, provocând în acest fel, unora dintre ei. un dezavantaj în poziţia concurenţială".

Or, impunerea unor tarife unice, a unei grile de facilităţi stabilită în considerarea unor aspecte obiective, general aplicabile, iar nu intuiţii personale, stabilirea unor condiţii egale de contractare concură tocmai la asigurarea unui tratament echitabil şi nediscriminatoriu al diferiţilor beneficiari ai serviciilor prestate.

3. Calea de atac exercitată:

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs pârâtul Consiliul Concurenţei.

În motivarea recursului, pârâtul a arătat, în esenţă, următoarele:

Instanţa de fond a procedat la o interpretare şi, implicit, la o aplicare greşită a legii atunci când a apreciat că, potrivit legislaţiei în vigoare, la data săvârşirii faptelor investigate, tarifele percepute pentru serviciile prestate de ACN se stabileau în mod unilateral de către aceasta, acest drept al administraţiei fiind, în opinia instanţei, un corolar al obligaţiei de punere la dispoziţie a infrastructurii portuare, în mod liber şi nediscriminatoriu.

Instanţa de judecată nu a ţinut seama că preţurile şi tarifele se determină, în mod liber, prin concurenţă, or, reclamanta, funcţionând ca o societate comercială pe acţiuni şi activitatea de stabilire a tarifelor pentru accesul la infrastructura navigabilă se determină conform regulilor de concurenţă.

Prin negocierea cu Asociaţia Armatorilor şi Operatorilor Portuari-Fluviali din România, a fost restrâns jocul liber al concurenţei, din punctul de vedere al art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, fiind irelevant că nu s-ar fi transpus în practică, aşa cum susţine reclamanta, prevederile contractului-cadru.

Examinând hotărârea recurată, prin prisma criticilor formulate, precum şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

Caracterul anticoncurenţial al faptelor constatate a fost corect determinat de către Consiliul Concurenţei, faţă de dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, care prevăd că sunt interzise orice înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici ori asociaţiilor de agenţi economici, orice decizii şi orice practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurentei pe o piaţă românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care urmăresc fixarea concertată, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare ori de cumpărare, a tarifelor, a rabaturilor, adaosurilor, precum şi a oricăror alte condiţii comerciale.

Potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată: „Sunt interzise orice înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici ori asociaţiile de agenţi economici, orice decizii luate de asociaţiile de agenţi economici şi orice practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care urmăresc:

a) fixarea concertată, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare ori de cumpărare, a tarifelor, a rabaturilor, a adaosurilor, precum şi a oricăror alte condiţii comerciale;".

Asemenea practici sunt prin ele însele dăunătoare mediului concurenţial normal, fiind suficientă numai dovedirea existenţei lor, nu şi a efectelor restrictive de concurenţă.

Conform jurisprudenţei europene, statuată în cauza T-213/2000 a Curţii de primă instanţă, o înţelegere care are ca obiect restricţia concurenţei intră sub incidenţa prevederilor art. 81 alin. (1) din Tratat şi, prin urmare, nu este necesar a se ţine cont de efectele sale.

Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, ignorând regula cu valoare de principiu consacrată în art. 4 din Legea concurenţei nr. 21/1996, în conformitate cu care preţurile produselor şi tarifele serviciilor şi lucrărilor se determină în mod liber, prin concurenţă, pe baza cererii şi ofertei. Cum, Compania Naţională „Administraţia Canalelor Navigabile", înfiinţată în baza HG nr. 519/1998, este organizată şi funcţionează ca societate comercială pe acţiuni, activitatea acesteia trebuie să se supună art. 5 din Legea nr. 21/1996, textul legal precitat sancţionând înţelegerile intervenite între agenţi economici fie că aceştia sunt concurenţi (pe orizontală), fie că nu se află pe o astfel de poziţie (înţelegerile pe verticală), astfel cum sunt cele intervenite între reclamantă şi operatorii portuari.

Aşa cum arată recurenta, înţelegerile în discuţie s-au desfăşurat cu reclamanta în poziţia de exercitare a atribuţiilor de agent economic atunci când a participat la stabilirea tarifelor pentru accesul la infrastructura navigabilă şi a celor aferente altor servicii prestate unor armatori şi operatori portuari.

Prin participarea şi acceptarea unor negocieri colective cu Asociaţia Armatorilor şi Operatorilor Portuari-Fluviali din România în numele membrilor asociaţiei, iar nu individual, cu fiecare operator în parte, aşa cum susţine Consiliul Concurenţei, a fost restrâns jocul liber al concurenţei, cu implicaţii asupra stabilirii condiţiilor contractuale şi a unor tarife corecte, ca rezultat al negocierilor individuale cu fiecare membru al asociaţiei în parte.

Este irelevant că acel contract cadru nu a fost perfectat, sub aspectul existenţei unei practici anticoncurenţiale, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 sancţionând nu numai acele practici care au ca efect restrângerea, împiedecarea sau denaturarea concurenţei, ci şi pe acelea constând în înţelegeri de fixare a preţurilor, tarifelor, precum şi a oricăror alte condiţii comerciale, cum este cazul în speţă.

În raport de toate cele ce preced, rezultă că Decizia nr. 95 din 26 mai 2005, emisă de pârâtul Consiliul Concurenţei, este legală, hotărârea primei instanţe fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, astfel că, în baza art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtului şi va modifica în tot hotărârea recurată, în sensul că va respinge ca nefondată acţiunea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Consiliul Concurenţei împotriva Sentinţei nr. 670 din 18 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Modifică în tot sentinţa atacată şi în fond respinge ca neîntemeiată acţiunea reclamantei Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile SA.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2010.

Procesat de GGC - LM

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2425/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs