ICCJ. Decizia nr. 2412/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2412/2010
Dosar nr.3078/40/2009
Şedinţa publică din 7 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată, iniţial, pe rolul Tribunalului Botoşani, reclamanta SC "L.I." SRL Corni, Judeţul Botoşani a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Finanţelor Publice Botoşani, suspendarea Deciziei de impunere nr. 5 din 27 ianuarie 2009, până la soluţionarea pe fond a litigiului.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 întrucât există îndoială cu privire la legalitatea actelor administrative emise, că amenda aplicată şi măsura confiscării au fost anulate prin Sentinţa nr. 2396 din 29 aprilie 2009 şi că există pericolul procedurii unei pagube iminente, sumele reţinute prin actul de control fiind foarte mari.
Tribunalul Botoşani, prin Sentinţa civilă bnr. 884 din 11 august 2009 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în temeiul art. 10 din Legea nr. 544/2004, la Curtea de Apel Suceava.
Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal prin Sentinţa nr. 217 pronunţată în data de 5 noiembrie 2009 a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC "L.I." SRL Corni în contradictoriu cu pârâta Administraţia Finanţelor Publice Botoşani şi a dispus suspendarea Deciziei de impunere nr. 5 din 27 ianuarie 2009, emisă de pârâtă până la soluţionarea pe fond a litigiului.
Pentru a se pronunţa astfel prima instanţă a reţinut că sunt îndeplinite dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Botoşani.
În motivele de recurs s-a arătat că nu s-a demonstrat întrunirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi că instanţa de fond nu a motivat soluţia adoptată.
Înalta Curte din examinarea sentinţei, a probelor administrate şi a legislaţiei aplicabile, reţine următoarele:
Prin Decizia nr. 5/2009 emisă de Administraţia Financiară a Municipiului Botoşani s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare în valoare 565.034 RON.
Reclamanta a solicitat suspendarea acestei decizii până la soluţionarea pe fond a acţiunii având ca obiect anularea deciziei.
Judecătorul fondului a admis cererea de suspendare, reţinând aplicabilitatea art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Din examinarea hotărârii, se constată că aceasta nu este motivată, aşa cum prevede art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Potrivit textului precizat, hotărârea trebuia să cuprindă motivele de fapt şi de drept, care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat apărările părţilor.
În considerarea acestor cerinţe legale, judecătorul trebuia să verifice şi să motiveze îndeplinirea concretă a celor două condiţii prevăzute cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente ce s-ar putea produce prin executarea actului.
Verificarea se impunea ca efect al prevederilor art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 554/2004, care defineşte cazul bine justificat ca fiind împrejurarea de fapt şi de drept care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar paguba iminentă este definită în acelaşi text la lit. ş), ca fiind prejudiciul material viitor, dar previzibil.
Aşa cum s-a precizat mai sus, hotărârea pronunţată de prima instanţă nu este motivată cu privire la îndeplinirea condiţiilor legii, judecătorul fondului efectuând numai o analiză sub aspect teoretic al celor două condiţii, fără însă a face vreo referire la situaţia de fapt existentă în cauză.
În lipsa motivării îndeplinirii celor două condiţii legale, de care este condiţionată suspendarea actului administrativ, Înalta Curte nu poate efectua controlul legalităţii şi temeiniciei hotărârii primei instanţe, potrivit argumentelor ce se vor expune în continuare.
Căile de atac se exercită de partea nemulţumită de hotărârea instanţei şi reprezintă mijlocul procesual prin care se realizează, pe calea justiţiei, protecţia dreptului subiectiv sau a interesului.
În sistemul de drept procesual civil român căile de atac constituie un remediu pentru eventualele erori ce se pot strecura într-o hotărâre judecătorească.
Motivarea în fapt şi în drept este o condiţie de esenţă a hotărârii judecătoreşti, legiuitorul stabilind în sarcina judecătorului această obligaţie legală, cu precizarea că judecătorul trebuie să explice părţilor, atât în fapt, cât şi în drept care au fost raţiunile care au determinat adoptarea soluţiei.
În cauza de faţă, se constată că prima instanţă a expus numai sub aspect teoretic condiţiile de admisibilitate a cererii de suspendare, fără a verifica dacă în speţă sunt întrunite condiţiile respective şi anume cele referitoare la existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului pricinii.
Înalta Curte mai precizează că, prin nemotivarea hotărârii, se aduce atingere şi prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respectiv dreptului la un proces echitabil, aşa cum a fost consolidat textul în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Potrivit jurisprudenţei Curţii, care se regăseşte şi în cauza Albina contra României, noţiunea de proces echitabil este înfrântă atunci când o instanţă a motivat pe scurt hotărârea, fără a examina în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse spre analiză.
În baza prevederilor art. 11 din Constituţia României, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a fost ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, aşa încât de la data ratificării face parte din dreptul intern, motiv pentru care judecătorul naţional are obligaţia legală de a aplica atât prevederile Convenţiei, cât şi cele ale jurisprudenţei Curţii, care împreună se constituie în blocul de convenţionalitate.
Faţă de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt întemeiate, ceea ce va conduce la casarea cu trimitere a sentinţei, pentru ca instanţa de fond să verifice dacă în cauză sunt întrunite concret cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004, privind suspendarea actului administrativ, urmând ca hotărârea să fie motivată corespunzător cu cerinţele legii, în sensul analizării apărărilor formulate de toate părţile implicate în litigiu.
În rejudecare, în baza art. 129 alin. (5) C. proc. civ., se va pune în vedere părţilor să propună şi să administreze probe de natură a contura existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente.
Având în vedere, atât prevederile art. 261 C. proc. civ., cât şi prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte reţine că hotărârea primei instanţe este nemotivată, aşa încât în baza art. 312 C. proc. civ. şi art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recursul va fi admis, se va casa sentinţa primei instanţe, cu trimitere pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Botoşani împotriva Sentinţei civile nr. 217 din 5 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2010.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 2380/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2425/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
