ICCJ. Decizia nr. 2433/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2433/2010
Dosar nr.12684/2/2010
Şedinţa publică din 29 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul C.D. a chemat în judecată pe pârâtul Penitenciarul Giurgiu - Comisia de Disciplină pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea hotărârii Comisiei de Disciplină 1389 din 22 noiembrie 2010 prin care a fost sancţionat disciplinar.
Reclamantul a invocat faptul ca hotărârea atacată este lovită de nulitate absolută deoarece doamna comisar A.M. nu a făcut parte din comisie, însă o altă persoană a făcut parte din comisie, respectiv doamna inspector principal psiholog M.A.M.
Reclamantul a invocat prevederile codului de procedură penală susţinând că nu ar fi fost respectate prin hotărârea atacată precum şi a codului de procedură civilă.
La termenul din 2 februarie 2011 instanţa a pus în discuţie excepţia necompetentei materiale.
Prin Sentinţa civilă nr. 769 din 2 februarie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a de contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate de pe lângă Penitenciarul Giurgiu.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 74 din Legea nr. 275/2006 "împotriva hotărârii comisiei de disciplină, prin care a fost aplicată o sancţiune disciplinară, persoana condamnată poate face plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, în termen de 3 zile de la comunicarea hotărârii."
Prin urmare legea prevede o competentă specială în materia sancţionării disciplinare a persoanelor aflate în executarea unei masuri privative de libertate.
Aşa fiind, în privinţa competentei de soluţionare a cauzei nu se aplică dispoziţiile legii contenciosului administrativ, care este lege generală în privinţa soluţionării litigiilor care au ca obiect anularea unor acte administrative, ci prevederile Legii speciale nr. 275/2006.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul C.D. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Înainte de a examina motivele de recurs invocate, în cauză, Înalta Curte examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia invocată din oficiu, constată că recursul este inadmisibil.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Potrivit art. 158 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 "dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent".
Din interpretarea logico-juridică a textului legal sus citat rezultă fără putinţă de tăgadă că împotriva hotărârii de declinare a competenţei nu se poate exercita nici o cale de atac.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 158 C. proc. civ. modificat prin Legea nr. 202/2010 coroborat cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.D. împotriva Sentinţei civile nr. 769 din 2 februarie 2011a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 2435/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2432/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
