ICCJ. Decizia nr. 2451/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2451/2010
Dosar nr.1526/57/2003
Şedinţa publică din 11 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin Decizia nr. 1707 din 2 decembrie 2009 emisă de Directorul General al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, a fost constatată, în temeiul art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, suspendarea de drept pe perioada cercetării administrative, a raportului de serviciu a doamnei H.F., având funcţia publică de conducere de director executiv al Centrului Judeţean Alba.
La data de 9 decembrie 2009, doamna H.F. a formulat, în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 plângere prealabilă, solicitând autorităţii emitente revocarea acestei decizii.
La data de 11 decembrie 2009, reclamanta H.F., în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a învestit Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu soluţionarea cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 1702/2009, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe, sub nr. 1526/57/2009.
2. Soluţia şi considerentele primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 11/CA/2010 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 1707 din 2 decembrie 2009, până la pronunţarea instanţei de fond, obligând totodată pârâta să plătească reclamantei suma de 1500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, faptul că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/2004, dispoziţii potrivit cărora, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, instanţa a apreciat că în cauză poate fi reţinută existenţa unei puternice şi evidente îndoieli asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ a cărui suspendare se solicită, atâta timp cât, potrivit prevederilor art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 şi cele ale art. 44 din HG nr. 1344/2007, adoptarea unei măsuri de natură a modifica raportul de serviciu al funcţionarului public pe perioada cercetării administrative este condiţionată nu numai de existenţa unei sesizări cu privire la comiterea unei abateri disciplinare de către funcţionarul public, ci şi de existenţa unor indicii că acesta ar putea influenţa cercetarea administrativă.
Or, a reţinut prima instanţa, în cauză, nici în Decizia de constatare a suspendării de drept a raportului de serviciu al reclamantei, nici în raportul întocmit de Comisia de Disciplină nu au fost indicate aspectele care să poată fi apreciate ca indicii că reclamanta ar putea influenţa cercetarea administrativă.
Asupra condiţiei privitoare la existenţa unei pagube iminente, instanţa a reţinut că, prin suspendarea raportului de serviciu al reclamantei pe perioada cercetării administrative, în patrimoniul acesteia se va produce un prejudiciu material previzibil, constând în lipsirea de veniturile salariale obţinute din activitatea realizată în baza raportului de serviciu a cărui suspendare a fost constatată.
3. Calea de atac exercitată şi motivele de recurs înfăţişate
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat, recurs pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, următoarele:
- instanţa de fond, în mod eronat a constatat îndeplinirea cumulativă în cauză a condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, întrucât Decizia nr. 1707 din 2 decembrie 2009 a fost legal emisă în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999, cu modificările şi completările ulterioare, ţinându-se cont de cele consemnate în Raportul Comisiei de disciplină nr. 577 din 19 noiembrie 2009 ca şi de Sentinţa civilă nr. 133/2009 a Curţii de Apel Alba Iulia sub aspectul funcţiei publice deţinute de reclamantă la momentul emiterii deciziei atacate;
- în cauză s-a făcut aplicarea prevederilor art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999, privind cazurile de suspendare de drept a raporturilor de serviciu ale funcţionarului public, în speţă, pe perioada cercetării administrative, când funcţionarul public care a săvârşit o abatere disciplinară poate influenţa cercetarea administrativă;
- posibilitatea ca reclamanta să influenţeze cercetarea administrativă rezultă din cuprinsul raportului întocmit de Comisia de Disciplină prin care s-au constatat şi o serie de nereguli ce atestă managementul defectuos al reclamantei-intimate;
- nici cerinţa pagubei iminente nu a fost cu nimic demonstrată şi probată; în plus, în opinia recurentei, suspendarea executării actului legal emis este de natură a crea o imagine negativă instituţiei şi a conduce la destabilizarea activităţii acesteia.
4. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Recursul este fondat.
Examinând actele dosarului, hotărârea atacată şi criticile formulate de recurenta-pârâtă, prin prisma prevederilor legale aplicabile, dar şi faţă de apărările intimatei-reclamante, cuprinse în întâmpinarea formulată, Înalta Curte reţine că recursul de faţă este fondat şi urmează a fi admis, în sensul şi pentru considerentele în continuare arătate.
Înalta Curte a reţinut în mod constant în jurisprudenţa sa că suspendarea executării actului administrativ care se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepţie, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, astfel cum sunt acestea definite prin art. 2 lit. ş) şi t) din aceeaşi lege.
Din această perspectivă, în acord cu cele susţinute de autoritatea recurentă şi contrar celor stabilite de prima instanţă, Înalta Curte reţine că în cauză, nu s-a dovedit de către reclamanta-intimată îndeplinirea cerinţei cazului bine justificat, în sensul că nu au fost prezentate argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ în discuţie.
Nu se poate reţine aparenta nelegalitate a actului administrativ atacat, emis în temeiul prevederilor art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 şi ale art. 44 din HG nr. 1344/2007, în condiţiile în care în cuprinsul acestuia se face trimitere expresă la o serie de documente (e.g. raportul întocmit de comisia de disciplină) în care sunt consemnate o serie de aspecte concrete ce au format convingerea că reclamanta-intimată ar putea influenţa cercetarea administrativă, în sensul textului de lege arătat.
În opinia Înaltei Curţi, motivarea cuprinsă în Raportul de propunere de suspendare pe perioada cercetării administrative a faptelor cu care a fost sesizată Comisia de disciplină, conţine o serie de constatări, date şi descrieri faptice care, prima facie, nu pot fi apreciate ca simple susţineri cum a reţinut prima instanţă şi cu atât mai puţin ca indicii de nelegalitate a actului atacat, acestea fiind chiar motivarea măsurii dispuse prin actul atacat faţă de care nu s-a demonstrat contrariul.
Aşadar, în mod eronat a apreciat prima instanţă că în această etapă sumară de examinare, au fost înfăţişate elemente de fapt sau de drept care să demonstreze prezenţa unei îndoieli puternice şi evidente asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ, care constituie unul din fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.
Întemeiate sunt şi criticile recurentei-pârâte vizând nedovedirea în cauză a iminenţei producerii unei pagube.
În jurisprudenţa sa în materie, Înalta Curte în mod constant a reţinut că pentru a se dispune măsura suspendării executării actului administrativ nu este suficientă simpla afirmaţie a persoanei vizate în sensul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, în lipsa mijloacelor de probă din care să rezulte temeinicia susţinerilor referitoare la existenţa unui caz bine justificat şi la prevenirea unei pagube iminente. Totodată cuantumul sumei asupra căreia poartă actul în privinţa căruia se solicită suspendarea, respectiv veniturile salariale la care se face referire în considerentele sentinţei atacate, nu constituie prin el însuşi un argument suficient pentru a se dispune măsura suspendării.
În consecinţă, faţă de temeinicia criticilor recurentei, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. se va admite recursul de faţă şi se va modifica sentinţa atacată în sensul că se va respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamanta-intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură împotriva Sentinţei civile nr. 11/CA din 15 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta H.F. ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2010.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 2455/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2435/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
