ICCJ. Decizia nr. 2483/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2483/2010
Dosar nr.679/59/2009
Şedinţa publică din 12 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 399 din 25 noiembrie 2009 Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul G.S.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării; a anulat actul administrativ reprezentat de Ordinul nr. 3855/2009 emis de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi, în consecinţă, a obligat pârâtul la reintegrarea reclamantului în funcţia de inspector şcolar general la Inspectoratul Şcolar al Judeţului Timiş şi a obligat pârâtul să plătească reclamantului toate drepturile salariale, incluzând indemnizaţia de conducere şi sporurile calculate de la data eliberării din funcţie şi până la data reintegrării; a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.789 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat şi taxă judiciară de timbru.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamantul a deţinut funcţia de inspector şcolar general al Judeţului Timiş, fiind numit prin Ordinul ministrului învăţământului nr. 5078/2006 şi a încheiat un contract de management educaţional cu Inspectorul Şcolar General al Judeţului Timiş în data de 18 septembrie 2006, pe o perioada de 4 ani.
Instanţa a constatat că temeiul de drept al ordinului atacat este OUG nr. 37/2009, care în art. II alin. (2) prevede „contractele de management educaţional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, şi aflate în derulare, încetează în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă."
Conform art. II alin. (1) numirea inspectorului şcolar general, a inspectorului şcolar general adjunct şi a directorului Casei Corpului Didactic se face prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi inovării. Inspectorul şcolar general şi directorul Casei Corpului Didactic încheie cu ministrul educaţiei, cercetării şi inovării un contract de management educaţional pe termen de maximum 4 ani, care cuprinde direcţiile şi obiectivele din strategia pe educaţie.
Instanţa de fond a constatat că din interpretarea coroborată a celor două alineate ale articolului mai sus menţionat nu rezultă că toate contractele de management perfectate în temeiul Legii nr. 128/1997, care încetează în virtutea temeiului de drept mai sus invocat, ar conduce implicit la eliberarea din funcţie a titularilor contractelor de management.
Instanţa a apreciat că noua reglementare legislativă statuează doar condiţiile în care se încheie contractul de management educaţional, nevizând titularii acestor contracte şi că o interpretare contrară ar conduce la destabilizarea instituţiilor statului de drept şi la nesiguranţa locurilor de muncă ocupate în conformitate cu dispoziţiile legale.
Totodată, instanţa de fond a constatat că eliberarea reclamantului din funcţia ocupată, ca şi sancţiune, putea fi dispusă, în temeiul Cap. IX lit. b) şi c) din contractul de management, doar în cazul în care şi-ar fi neîndeplinit din culpă sau cu rea-intenţie obligaţiile asumate sau dacă, în urma evaluării anuale, managerul educaţional a obţinut calificativul nesatisfăcător conform fişei de evaluare obiectivă. Celelalte cazuri de încetare a contractului vizează expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, ceea ce nu cazul în speţa de faţă, iar acordul părţilor, îndeplinirea condiţiilor de pensionare, decesul sau punerea sub interdicţie a managerului, reorganizarea administrativ-teritorială, precum şi renunţarea managerului la contract, în condiţii expres menţionate, sunt de asemenea situaţii care nu sunt incidente în cauza de faţă.
Din ansamblul înscrisurilor depuse la dosar instanţa a constatat că nu există niciunul dintre cazurile menţionate expres în contractul de management, situaţii care ar putea să atragă sancţiunea eliberării din funcţia ocupată.
La pronunţarea soluţiei, instanţa de fond a avut în vedere faptul că, în ceea ce priveşte sensul dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, Curtea Constituţională a statuat, prin Decizia nr. 1189 din 6 noiembrie 2008, publicată în M. Of. nr. 787/25.11.2008, că "ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate dacă «afectează», dacă au consecinţe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conţin, au consecinţe pozitive în domeniile în care intervin".
Or, prin OUG nr. 37/2009, aşa cum a fost aprobată prin lege de către Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice, ceea ce îi atrage neconstituţionalitatea.
S-a reţinut în motivarea deciziei Curţii Constituţionale că prin reglementările sale, OUG nr. 37/2009 "afectează" statutul juridic al unor funcţionari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, adoptată de Parlament în conformitate cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală, potrivit cărora statutul funcţionarilor publici se reglementează prin lege organică. De altfel, prin întreg conţinutul reglementării, Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţa materială, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie.
În consecinţa, faţă de considerentele mai sus expuse, văzând şi dispoziţiile legale invocate, precum şi considerentele deciziei pronunţată de Curtea Constituţională, instanţa a admis cererea formulată şi a anulat actul administrativ reprezentat de Ordinul nr. 3855/2009 emis de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi, în consecinţă, a obligat pârâtul la reintegrarea reclamantului în funcţia de inspector şcolar general la Inspectoratul Şcolar al Judeţului Timiş şi la plata către reclamant a tuturor drepturilor salariale, incluzând indemnizaţia de conducere şi sporurile calculate de la data eliberării din funcţie şi până la data reintegrării.
Constatând culpa procesuală a pârâtului în declanşarea litigiului, faţă de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., instanţa a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.789 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat şi taxă judiciară de timbru.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând în esenţă următoarele:
Instanţa de fond a dat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii, întrucât, deşi a reţinut faptul că potrivit art. II alin. (2) din OUG nr. 37/2009 „contractele de management educaţional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 (..) şi aflate în derulare încetează în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă", a concluzionat în mod nelegal că efectul acestei încetări ar conduce la eliberarea din funcţie a titularilor contractelor de management.
Astfel, instanţa de fond a ignorat faptul că numirea inspectorului şcolar general se face de către ministrul educaţiei, cercetării şi inovării, în conformitate cu prevederile legii, iar urmare a acestei numiri se încheie de către acesta un contract de management. Prin urmare, în conformitate cu principiul simetriei actelor administrative, urmare a încetării contractului de management, încetare reglementată de prevederile OUG nr. 37/2009, a fost emis şi ordinul de eliberare din funcţie.
A mai arătat recurentul că argumentarea instanţei de fond este vădit nelegală, raportat la principiul efectului imediat al unei legi şi la principiul simetriei actelor juridice.
Menţionarea de către instanţa fondului a cauzelor de încetare a contractului de management nu are relevanţă, întrucât în speţa dedusă judecăţii actul normativ, respectiv OUG nr. 37/2009, a condus la încetarea contractului de management. De altfel, nici motivarea instanţei privind neconstituţionalitatea OUG nr. 37/2009 nu are relevanţă în prezenta cauză, pe de o parte deoarece instanţa fondului nu are această competenţă, iar, pe de altă parte, pentru că potrivit dispoziţiilor art. 11 (3) din Legea nr. 47/1992 cu modificările şi completările ulterioare, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor or, ceea ce primează este momentul emiterii ordinului de eliberare, dată la care OUG nr. 37/2009 era în vigoare.
S-a mai arătat în motivele de recurs faptul că în mod nelegal a constatat instanţa de fond culpa procesuală a pârâtului în declanşarea litigiului şi a obligat astfel ministerul la plata cheltuielilor de judecată, întrucât prin ordinul supus cenzurii instanţei de fond s-au pus în executare prevederile legale.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În cauză este de necontestat faptul că Ordinul a cărui anulare se solicită a fost emis ca urmare a intrării în vigoare a OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice care, la art. II alin. (2) a stabilit că:
„(2) Contractele de management educaţional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, şi aflate în derulare încetează în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.”
De asemenea, este de necontestat că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituţie, a constatat că Legea pentru aprobarea OUG nr. 37/2009 este neconstituţională, ca urmare a faptului că această ordonanţă de urgenţă este lovită de un viciu de neconstituţionalitate, întrucât a fost adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă(…) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului(…)”.
Totodată, este de necontestat că OUG nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din OUG nr. 105/2009 publicată în M. Of. nr. 668/6.10.2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituţională în privinţa dispoziţiilor art. I pct. 1 - 5 şi 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa nr. 1, cu motivarea că acestea conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele ce au constituit obiectul OUG nr. 37/2009 în privinţa neconstituţionalităţii căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1257/2009.
În plus, Curtea Constituţională a reţinut şi faptul că Guvernul, prin adoptarea OUG nr. 105/2009, a încălcat şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
În mod corect instanţa de fond a motivat că actul administrativ atacat este nelegal, fiind emis în temeiul unei Ordonanţe de urgenţă în privinţa căreia Curtea Constituţională a statuat că este afectată de un viciu de neconstituţionalitate.
De cealaltă parte, autoritatea publică recurentă, emitenta actului administrativ anulat de instanţa de fond, a susţinut că Decizia Curţii Constituţionale nu poate fi avută în vedere, întrucât a fost pronunţată ulterior emiterii actului administrativ contestat şi are putere numai pentru viitor.
Nu poate fi primită susţinerea recurentului-pârât, întrucât viciul de constituţionalitate constatat cu privire la OUG nr. 37/2009 afectează în egală măsură actele administrative emise în baza şi pentru executarea unor dispoziţii neconstituţionale, întrucât asemenea acte devin lipsite de temei legal şi nu poate fi calificat drept legal un act juridic emis sau încheiat în baza unei dispoziţii neconstituţionale.
În acelaşi sens, instanţa de recurs are în vedere şi faptul că prin Decizia respectivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul că „prin dispoziţiile sale, OUG nr. 37/2009 exprimă o tendinţă de politizare a structurilor guvernamentale din unităţile administrativ-teritoriale, mai precis la nivelul judeţelor, şi pune în discuţie regimul constituţional şi legal actual al funcţiei publice”, fără a face distincţie între funcţia publică şi funcţia de cadru didactic.
De asemenea, nu pot fi primite susţinerile recurentului în sensul că reclamantului i-a fost păstrată catedra pe durata exercitării mandatului de inspector, Înalta Curte reţinând că această împrejurare nu este de natură a conferi un caracter de legalitate actului administrativ contestat, emis în temeiul unor dispoziţii neconstituţionale.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, împotriva Sentinţei civile nr. 399 din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă pârâtul la plata sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant G.S.M.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 2484/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2298/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
