ICCJ. Decizia nr. 2497/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2497/2010
Dosar nr.49772/3/2008
Şedinţa de la 12 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual. Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 24 decembrie 2008, reclamanta I.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi V.M. anularea Hotărârii nr. 567/2008 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării prin care s-a dispus sancţionarea cu avertisment contravenţional a acesteia.
În motivarea cererii s-a arătat că petentul V.M. a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării la data de 7 aprilie 2008, arătând că a fost discriminat pe criterii medicale prin neacordarea primei trimestriale şi prin încălcarea dreptului la demnitate.
Arată reclamanta că acordarea primelor nu este atribuţia sa, aceasta intrând în competenţa şefului unităţii, singura sa obligaţie fiind aceea de a nominaliza persoanele care s-au evidenţiat în cadrul serviciului, astfel încât, se impunea citarea în cauză a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, lucru pe care Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării l-a refuzat nejustificat.
S-a mai susţinut că Decizia de a nu fi propus pentru acordarea primei trimestriale în privinţa petentului a fost bazată în întregime pe lipsa activităţii acestuia în cadrul serviciului, coroborat cu faptul că în conformitate cu art. 20 alin. (6) din OG nr. 137/2000, persoana interesată are obligaţia de a dovedi existenţa unor fapte care permit a se presupune existenţa unei discriminări directe sau indirecte.
Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în raport de dispoziţiile art. 3 C. proc. civ., art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 16 din OG nr. 137/2000.
Prin Sentinţa nr. 199 din 19 ianuarie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin Sentinţa nr. 2951 din 29 septembrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamanta I.M.
Curtea a apreciat că situaţia de fapt a fost corect reţinută în cuprinsul deciziei contestate.
Din analiza înscrisurilor existente la dosarul cauzei a reieşit că reclamanta a săvârşit fapta de discriminare în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi art. 2 alin. (4) din OG nr. 137/2000.
S-a mai reţinut că în condiţiile în care prima fusese deja acordată în favoarea reclamantului, în considerarea calificativelor acordate acestuia pentru activitatea profesională desfăşurată, împărţirea acesteia între alte două persoane apare ca fiind dovada unei situaţii de diferenţiere.
Susţinerile reclamantei potrivit cărora se impunea citarea în cauză a autorităţii angajatoare, respectiv a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative este neîntemeiată în condiţiile în care s-a reţinut că fapta de discriminare se raportează la împărţirea primei între doi agenţi de poliţie şi nu la acordarea acesteia către reclamant.
3. Recursul declarat de I.M.
Împotriva Sentinţei nr. 2951 din 29 septembrie 2009 a declarat recurs reclamanta I.M., invocând dispoziţiile cu caracter general cuprinse în art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta solicită modificarea hotărârii atacate şi admiterea acţiunii sale pentru următoarele motive:
3.1. Instanţa de fond a stabilit greşit situaţia de fapt, ignorând apărările formulate.
În dezvoltarea acestui motiv recurenta insistă asupra a două aspecte:
- prima nu fusese acordată intimatului V.M., procesul-verbal al şedinţei de serviciu din 19 martie 2008 conţinând doar propuneri, formulate conform metodologiei de constituire a fondului şi criteriilor de premiere;
- recurenta nu are competenţa de a stabili persoanele care beneficiază de prime, aceasta revenind organului ierarhic superior care a validat propunerile făcute în considerarea activităţii desfăşurate şi a rezultatelor obţinute.
3.2. Cadrul procesual a fost nelegal stabilit.
Recurenta critică hotărârea primei instanţe pentru faptul că nu s-a citat în cauză şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, instituţia publică angajatoare ce putea lămuri aspectele în dispută.
3.2. Sancţiunea aplicată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este nelegală.
Recurenta afirmă că „avertismentul” ce i-a fost aplicat, ca sancţiune contravenţională, nu este prevăzută de textul legal indicat în decizie de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
4. Apărările formulate de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminări.
Niciunul dintre intimaţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi V.M. nu a formulat întâmpinare.
Prin „notele scrise” depuse la Dosarul cauzei la data de 5 mai 2010, intimatul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Prezentând condiţiile cerute de lege pentru ca o faptă să poată fi calificată faptă de discriminare, intimatul arată că în cauză s-au identificat, conform art. 2 alin. (1) din OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, motive legate de boala intimatului V.M. ca reprezentând criteriul în raport de care această persoană a fost exclusă de la beneficiul primei care deja îi fusese acordată.
Intimatul a punctat faptul că prima acordată lui V.M. pentru activitatea profesională desfăşurată a fost împărţită între alte două persoane, cu motivarea că din pricina bolii, el este foarte des în concediu medical, or, această situaţie de diferenţiere se circumscrie dispoziţiilor art. 2 alin. (4) din OG nr. 137/2000, recurenta nedovedind că fapta sa nu reprezintă discriminare, conform art. 20 alin. (6) din aceeaşi ordonanţă.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în concluziile scrise formulate de intimatul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru motivele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurenta-reclamantă I.M. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Hotărârea nr. 567/2008 prin care Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a constatat că faptele sesizate de intimatul-pârât V.M. reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1) şi (4) coroborat cu art. 8 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată şi a fost sancţionată cu „avertisment” în temeiul art. 26 alin. (1) din acelaşi act normativ.
1.1. În concret, în actul administrativ jurisdicţional examinat, s-a reţinut că I.M., în calitate de Şef al Serviciului Sport din cadrul Centrului Cultural al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative a dispus ca prima deja acordată lui V.M., comisar-şef de poliţie în acelaşi serviciu, să fie împărţită la doi subalterni (agenţi de poliţie), întrucât beneficiarul primei a absentat de la serviciu din motive de boală.
Această situaţie de fapt, însuşită şi de instanţa de fond, nu corespunde realităţii.
În mod deosebit, Înalta Curte constată că afirmaţia „prima era deja acordată lui V.M.”, care constituie situaţia premisă în raport de care s-a reţinut existenţa unui drept încălcat (pct. VI 1.3. din hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării) este falsă.
La data de 19 martie 2008, când s-a întocmit procesul-verbal invocat de V.M. în susţinerea pretinsei discriminări, în şedinţa serviciului condus de recurentă s-a luat în discuţie formularea propunerilor pentru acordarea primelor cuvenite personalului pentru trimestrul I al anului 2008.
Potrivit pct. 6 din Metodologia de constituire a fondului şi criteriile de premiere în timpul anului, aprobată prin Ordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. S/629/2008:
„La stabilirea persoanelor care vor beneficia de premii în timpul anului se vor avea în vedere următoarele criterii:
- rezultate deosebite în îndeplinirea sarcinilor de serviciu şi la pregătirea de specialitate;
-iniţiativă şi contribuţii la perfecţionarea şi modernizarea metodelor şi mijloacelor specifice muncii;
-evidenţierea prin acte exemplare de devotament şi curaj;
- înaltă probitate profesională şi morală”.
De asemenea, potrivit pct. 7 din acelaşi act normativ, competenţa stabilirii persoanelor care vor beneficia de „premii individuale” revine şefului de unitate, iar nu recurentei care, într-adevăr, nu avea ca atribuţie decât formularea de propuneri.
De altfel şi din punct de vedere calendaristic, la data de 19 martie 2008, adică în interiorul primului trimestru al anului 2008 nu puteau fi „deja acordate” primele cuvenite personalului Ministerului Internelor şi Reformei Administrative pentru acelaşi trimestru, procedura fiind, în mod evident, în curs de derulare.
Ca urmare, contrar celor reţinute de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi de prima instanţă, Înalta Curte stabileşte că intimatul V.M. nu avea un drept la prima respectivă, ci doar o vocaţie.
Drepturile sale pentru perioada în care s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, prevăzute de art. 37 alin. (1) din OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare şi de pct. 25.1 din Normele metodologice de aplicare a acestei ordonanţe, aprobate prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 120/2004, au alte componente salariale şi nu au fost în vreun fel afectate.
În orice caz, Înalta Curte observă că intimatul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în analiza faptei de discriminare a acordat o importanţă covârşitoare, decisivă, unui paragraf cuprins în procesul-verbal din 19 martie 2008: „noi, cei prezenţi, …, am hotărât ca prima dlui. comisar şef V.M. să fie împărţită între cei doi agenţi care muncesc şi îndeplinesc toate condiţiile pentru aceste prime”, ignorând pur şi simplu restul documentului în care se justifică măsura prin faptul că „nu a participat la nicio activitate a serviciului … el este foarte des în concediu medical”. De asemenea, s-a făcut abstracţie de faptul că nu intra în competenţa recurentei - şef de serviciu, stabilirea beneficiarilor de prime, ea având numai abilitarea de a formula propuneri.
În mod evident, această interpretare trunchiată, ruptă de contextul factual şi legal prezentat anterior, a condus pe intimatul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării la concluzia că recurenta „nu a dovedit că faptele nu constituie discriminare”, conform art. 20 alin. (6) din OG nr. 137/2000.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) - (4) din OG nr. 137/2000, invocate de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării:
„(1) Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.
(2) Dispoziţia de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. (1) este considerată discriminare în înţelesul prezentei ordonanţe.
(3) Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanţe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare.
(4) Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi atrage răspunderea contravenţională conform prezentei ordonanţe, dacă nu intră sub incidenţa legii penale”.
Analizând elementele deduse din reglementarea citată:
- existenţa situaţiei de diferenţiere;
-existenţa unui criteriu;
- existenţa unui drept încălcat;
- existenţa unei justificări obiective.
Înalta Curte concluzionează în sensul că diferenţierea la care a fost supus intimatul V.M. determinată de criteriul: starea de boală, nu a vizat un drept, ci doar o vocaţie şi a fost justificată în mod obiectiv, prin faptul că absentând de la serviciu nu a putut îndeplini condiţiile legale pentru a beneficia de prima trimestrială.
Această soluţie este în acord cu jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care au stabilit că principiul egalităţii nu este sinonim cu uniformitatea şi că pentru situaţii diferite poate exista un tratament juridic diferit, recunoscându-se dreptul la diferenţă. Diferenţa de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenţie, doar atunci când se creează distincţii între situaţii analoge şi comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.
Or, cum s-a arătat, în cauză s-a demonstrat că distincţiile între poliţişti au avut o justificare obiectivă.
Deşi dezlegarea dată primului motiv de recurs face de prisos analizarea celor indicate la pct. 3.2 şi 3.3 din partea introductivă a deciziei, totuşi Înalta Curte, examinându-le reţine că sunt nefondate.
1.2. Referitor la omisiunea instanţei de fond de a cita în proces Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.
Critica recurentei nu poate fi primită în raport de faptul că în litigiile de contencios administrativ având ca obiect examinarea legalităţii unui act administrativ jurisdicţional au calitatea de parte numai cei care au figurat în această calitate în procedura respectivă şi, bineînţeles, emitentul actului.
Or, în cauză, aceste cerinţe sunt îndeplinite.
De altfel, recurenta-reclamantă a indicat acest motiv ca fiind o cauză de nelegalitate a hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi aşa a şi fost rezolvată de Curtea de Apel.
1.3. Referitor la nelegalitatea sancţiunii aplicate.
Evident, neexistând faptă contravenţională, nu poate exista sancţiune.
Totuşi, şi în această privinţă, Curtea de Apel a răspuns corect din punct de vedere juridic, atrăgând atenţia asupra incidenţei prevederilor art. 7 alin. (3) din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, dreptul comun în materie, potrivit cărora: „avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede o atare sancţiune”.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul şi se va modifica sentinţa atacată în sensul admiterii acţiunii şi anulării actului administrativ jurisdicţional atacat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.I. împotriva Sentinţei nr. 2951 din 29 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea formulată de reclamanta I.M.
Anulează Hotărârea nr. 567/2008 a pârâtului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 2501/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2495/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
