ICCJ. Decizia nr. 2488/2010. Contencios. Litigiu privind ajutorul de stat(Legea nr. 143/1999). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2488/2010
Dosar nr.6840/1/2009
Şedinţa publică din 12 mai 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti sub nr. 1566/2005, reclamanta SC A. SA Arad a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Concurenţei, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi Ministerul Finanţelor Publice, anularea Deciziei nr. 65 din 7 aprilie 2005 emisă de pârâtul Consiliul Concurenţei.
În motivarea în fapt a acţiunii a arătat că prin Decizia atacată a fost interzis, în mod nelegal, ajutorul de stat pentru restructurare şi facilităţile oferite prin HG nr. 874/2000 şi Legea nr. 137/2002, de care reclamanta a beneficiat.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, Legii nr. 137/2002 şi OUG nr. 26/2005.
Prin Încheierea din 23 ianuarie 2007 a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 512/2004 al Preşedintelui Consiliului Concurenţei, excepţie invocată de reclamantă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 655 din 28 februarie 2007 - Dosar nr. 1566/2/2005, a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând în esenţă că anularea datoriilor către bugetul de stat, respectiv a penalităţilor şi majorărilor de întârziere, prin HG nr. 874/2000, reprezintă un ajutor de stat în sensul art. 2 din Legea nr. 143/1999, care a adus reclamantei un beneficiu economic, întrucât dobânzile şi penalităţile nu au mai curs de la data anulării debitelor.
Cu privire la înlesnirile la privatizare aplicate conform Legii nr. 137/2002, s-a constatat că acestea se încadrează în dispoziţiile Legii nr. 143/1999, fiind scutiri de la plata datoriilor la bugetul de stat şi de la plata unor furnizori şi care îndeplineau în parte criteriile legale de acordare.
Împotriva acestei hotărâri şi a Încheierii din 23 ianuarie 2007 au declarat recurs reclamanta şi intervenienta, criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie, recurs admis prin Decizia nr. 639 din 19 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, fiind casată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
S-a reţinut că instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra celei de a II-a acţiuni principale introdusă de reclamantă, precum şi asupra cererii de intervenţie accesorie şi că aceasta nu a examinat apărări formulate de reclamantă şi intervenientă, între care excepţia necompetenţei materiale a Consiliului Concurenţei de a anula înlesnirile la plată acordate prin hotărâre de guvern sau în baza unei legi organice.
Rejudecând cauza în fond după casare, Curtea de Apel a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei şi Finanţelor, care nu a atacat cu recurs sentinţa pronunţată în primul ciclu procesual, prin care s-a reţinut calitatea procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că anularea datoriilor către bugetul de stat, respectiv a penalităţilor şi majorărilor de întârziere prin HG nr. 874/2000 reprezintă un ajutor de stat în sensul art. 2 din Legea nr. 143/1999, care a creat reclamantei un beneficiu economic, întrucât dobânzile şi penalităţile nu au mai curs de la data anulării debitelor. Ca atare, Consiliul Concurenţei era îndreptăţit să analize dacă această măsură afectează mediul concurenţial normal, dar nici reclamanta, nici pârâtul Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu au făcut dovada că, ajutorul acordat prin HG nr. 874/2000 ar fi fost notificat Consiliului Concurenţei, potrivit dispoziţiilor legale. În aceste condiţii, la momentul adoptării HG nr. 874/2000, Consiliul Concurenţei nu poate fi obligat să autorizeze, retroactiv, acordarea ajutorului de stat.
S-a mai reţinut cu privire la recuperarea sumelor reprezentând ajutorul de stat că pârâtul Consiliul Concurenţei nu şi-a depăşit atribuţiile.
În consecinţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 2068 din 15 iulie 2008, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor; a respins acţiunea principală şi conexă formulată de reclamanta SC A. SA Arad, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Concurenţei, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi Ministerul Economiei şi Finanţelor şi intervenientul accesoriu SC A.C. SRL Arad, ca neîntemeiată; a respins cererea de intervenţie accesorie ca neîntemeiată.
Împotriva Sentinţei civile nr. 2068 din 15 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs, în termen legal, reclamanta SC A. SA Arad şi intervenienta SC A.C. SRL Arad, prin care s-a solicitat admiterea căii de atac şi modificarea în totalitate a hotărârii recurate, în sensul admiterii atât a acţiunii reclamantei SC A. SA Arad, cât şi a cererii de intervenţie accesorie formulată de SC A.C. SRL Arad şi anularea, pe cale de consecinţă, a Deciziei nr. 65 din 7 aprilie 2005 emisă de Consiliul Concurenţei, fără obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
S-a învederat, prin motivele de recurs, că sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., hotărârea primei instanţe fiind dată cu aplicarea greşită a legii.
Prin Decizia nr. 3270 din 11 iunie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de SC A. SA Arad şi de SC A.C. SRL Arad împotriva Sentinţei civile nr. 2068 din 15 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi a modificat sentinţa atacată în sensul că a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA Arad şi cererea de intervenţie accesorie formulată de SC A.C. SRL Arad şi a anulat Decizia nr. 65 din 7 aprilie 2005 emisă de Consiliul Concurenţei.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut în esenţă, următoarele:
S-a constatat, cu caracter prealabil, că instanţa de fond a fost sesizată cu o singură acţiune principală, cea formulată de reclamanta SC A. SA Arad, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Concurenţei, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi Ministerul Finanţelor Publice, prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 65 din 7 aprilie 2005 emisă de Consiliul Concurenţei. Această acţiune a fost înregistrată în două dosare cu număr diferit, respectiv în Dosarul nr. 1566/2005 şi în Dosarul nr. 1602/2005, iar la termenul de judecată din data de data de 28 iunie 2005 s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 163 C. proc. civ., admiterea excepţiei de litispendenţă şi ataşarea Dosarului nr. 1602/2005 la Dosarul nr. 1566/2005 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal. Ulterior, în cauză a formulat cerere de intervenţie accesorie, în interesul reclamantei, SC A.C. SRL Arad, prin care s-a solicitat admiterea contestaţiei formulate de reclamanta SC A. SA Arad şi anularea Deciziei nr. 65 din 7 aprilie 2005 emisă de Consiliul Concurenţei.
S-a mai reţinut că nu este întemeiat motivul de recurs referitor la necompetenţa materială a Consiliului Concurenţei de a anula înlesnirile acordate SC A. SA Arad, în mod corect instanţa de fond reţinând, sub acest aspect, că intimatul nu a procedat la anularea vreunui act, ci a constatat numai nelegalitatea acordării ajutoarelor de stat şi a apreciat că se impune recuperarea acestor sume de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi de către Ministerul Finanţelor Publice.
De asemenea, s-a apreciat că nu este fondată nici excepţia prescripţiei dreptului Consiliului Concurenţei de a solicita recuperarea pretinselor ajutoare de stat în cauză, recurentele raportând problema de drept din litigiu, în mod eronat, la dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 137/2002 şi la termenul de prescripţie de o lună prevăzut de acesta. Or, termenul special de prescripţie prevăzut de art. 39 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării nu este aplicabil decât cererilor prin care se atacă o operaţiune sau un act prevăzut de legea respectivă şi de OUG nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările ulterioare, ori se valorifică un drept conferit de aceasta, nu şi cererilor privind executarea obligaţiilor prevăzute în contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni ale societăţilor comerciale privatizat, precum şi celor în desfiinţarea acestor contracte cărora li se aplică termenul general de prescripţie, şi nici operaţiunilor întreprinse de Consiliul Concurenţei în temeiul Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat.
S-a considerat că recursul declarat de reclamanta SC A. SA Arad şi de intervenienta SC A.C. SRL Arad este fondat şi a fost admis, cu consecinţa modificării în parte a hotărârii recurate, în sensul admiterii acţiunii formulate de reclamanta SC A. SA Arad şi a cererii de intervenţie accesorie formulată de SC A.C. SRL Arad şi a anulării Deciziei nr. 65 din 7 aprilie 2005 emisă de Consiliul Concurenţei, cu menţinerea dispoziţiei din sentinţa instanţei de fond prin care s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor (acum Ministerul Finanţelor Publice).
Faţă de considerentele expuse anterior, instanţa a reţinut că în mod nelegal s-a constatat, prin art. 2 din Decizia Consiliului Concurenţei nr. 65 din 7 aprilie 2005, că ajutoarele de stat acordate SC A. SA Arad, în sumă totală de 280.643.806.604 ROL, sunt incompatibile cu un mediu concurenţial normal şi s-a interzis acordarea acestora, precum şi faptul că în mod neîntemeiat instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei şi cererea de intervenţie accesorie formulată de SC A.C. SRL Arad, împrejurare faţă de care a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare şi a art. 312 alin. (1) C. proc. civ., admiterea recursului declarat de reclamanta SC A. SA Arad şi de intervenienta SC A.C. SRL Arad împotriva Sentinţei civile nr. 2068 din 15 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi modificarea sentinţei recurate în sensul admiterii acţiunii formulate de reclamanta SC A. SA Arad şi a cererii de intervenţie accesorie formulată de SC A.C. SRL Arad, cu consecinţa anulării Deciziei nr. 65 din 7 aprilie 2005 emisă de pârâtul Consiliul Concurenţei.
S-a menţinut dispoziţia din hotărârea atacată, prin care a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor (actualmente Ministerul Finanţelor Publice), întrucât această parte a sentinţei pronunţate de instanţa de fond nu a format obiectul căii extraordinare de atac.
Împotriva acestei Decizii intimatul Consiliul Concurenţei a formulat cerere de revizuire în temeiul dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 322 şi urm. C. proc. civ. şi a solicitat schimbarea în parte a deciziei sus-menţionate, în sensul respingerii recursului declarat de SC A. SA şi SC A.C. SRL ca nefondat, precum şi menţinerea Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 65 din 7 aprilie2005 ca legală, temeinică şi în acord cu principiile de drept comunitar din domeniul ajutorului de stat.
În motivarea cererii de revizuire s-a arătat că Decizia nr. 3270 din 11 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost pronunţată cu încălcarea principiului dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
S-a menţionat că încălcarea acestui principiu de către Decizia supusă revizuirii se manifestă pe mai multe planuri, fiind încălcate mai multe prevederi ale dreptului comunitar cu relevanţă în materia controlului ajutoarelor de stat în spaţiul Uniunii Europene şi anume:
- prevederile anexei V la Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157 din 24 mai 2005, publicată în M. Of. nr. 465/1.06.2005, parte a Tratatului Uniunii Europene. Se menţionează că data pronunţării Deciziei nr. 3270 este 11 iunie 2009, dată care se plasează cronologic după aderarea României la Uniunea Europeană, astfel că sunt incidente prevederile Anexei V, pct. 2 „Politica în domeniul concurenţei” din Tratatul sus-menţionat; că ajutoarele acordate A. nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile avute în vedere de acest tratat pentru a putea fi considerate ajutoare existente, având caracterul de ajutor nou, ilegal, ceea ce atrage măsura recuperării cu dobândă, atât în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale, cât şi cu cele ale dreptului comunitar;
- prevederile art. 87 alin. (1) şi art. 88 alin. (3), precum şi cele ale părţii a III-a din Titlul VI, Capitolul I - „Reguli de concurenţă” din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, astfel cum a fost completat de Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană;
În esenţă, s-a arătat că în considerentele deciziei a cărei revizuire se solicită, figurează şi acela al unei ipotetice insuficiente dovediri a „denaturării semnificative a concurenţei” şi a afectării comerţului dintre Statele Membre şi România, prin acordarea ajutoarelor de stat în discuţie, iar prin faptul că instanţa a constatat că măsurile de sprijin acordate nu ar constitui ajutoare de stat, pentru motivul că autoritatea de concurenţă nu ar fi dovedit suficient distorsionarea semnificativă a concurenţei, au fost încălcate nu numai prevederile legislaţiei naţionale din domeniul ajutorului de stat, dar mai ales prevederile Tratatului Comunităţii Europene invocate.
- jurisprudenţa instanţelor comunitare - Curtea Europeană de Justiţie (E.C.J.) şi Tribunalul de Primă Instanţă (C.F.I.) - care constituie, la rândul său, izvor de drept comunitar, prin aceea că mijloceşte interpretarea dispoziţiilor din tratatele constitutive şi restul prevederilor de drept comunitar, specifice domeniului de reglementare al concurenţei şi ajutorului de stat.
Revizuentul Consiliul Concurenţei a formulat concluzii scrise prin care a susţinut că este admisibilă cererea sa de revizuire şi din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie menţionată în cuprinsul concluziilor scrise.
Intimatele SC A. SA Arad şi SC A.C. SRL Arad au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată, arătând că nu există nicio contradicţie între normele de drept intern pe care se întemeiază Decizia civilă atacată şi normele de drept comunitar care reglementează aceleaşi instituţii juridice.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de revizuent şi a prevederilor art. 21 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în raport şi de toate susţinerile şi apărările părţilor, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este nefondată.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile, prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
Deşi Consiliul Concurenţei îşi întemeiază cererea de revizuire atât pe dispoziţiile art. 322 C. proc. civ., cât şi pe dispoziţiile speciale ale art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, din dezvoltarea motivelor de revizuire rezultă că acestea se circumscriu exclusiv motivului de revizuire reglementat de art. 21 alin. (2) din legea contenciosului administrativ.
Revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este tot o cale extraordinară de atac, ca şi cea prevăzută de art. 322 C. proc. civ., numai că motivul pentru care se solicită revizuirea este diferit de cel prevăzut de C. proc. civ. şi are menirea de a asigura respectarea de către instanţele de contencios administrativ a principiului priorităţii normelor dreptului comunitar faţă de norma internă, principiu care are şi o consacrare constituţională în art. 148 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
Instituirea căii de atac a revizuirii prin art. 21 alin. (2) menţionat, reprezintă o modalitate prin care legiuitorul român, în materia contenciosului administrativ, a prevăzut un mijloc procedural prin care să se poată verifica modul în care instanţele naţionale respectă principiul priorităţii dreptului comunitar şi deci, protejarea intereselor persoanelor, care ar putea fi lezate prin încălcări ale dreptului comunitar.
Interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, este în sensul că revizuirea este admisibilă numai dacă partea a invocat prioritatea dreptului comunitar în fond sau în recurs, iar instanţa nu a judecat litigiul cu considerarea acestui aspect, analizându-l doar în baza legislaţiei interne, ori în speţă, revizuentul a invocat încălcarea acestor principii doar în calea de atac a revizuirii.
Prin urmare, în cauza dedusă judecăţii, revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ar putea fi admisă numai dacă s-ar constata încălcări ale normelor de drept comunitar de către instanţa de recurs a cărei decizie este supusă revizuirii.
Aplicarea principiului priorităţii dreptului comunitar, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, este condiţionată de existenţa unei incompatibilităţi între normele interne şi cele comunitare.
Revizuentul nu a dovedit această cerinţă esenţială pentru aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar şi, astfel, nu se poate reţine existenţa unei incompatibilităţi între acesta şi legislaţia internă, pentru a fi îndeplinită cerinţa impusă de lege în cazul revizuirii exercitate în baza art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, din examinarea deciziei atacate rezultă că instanţa de recurs a analizat argumentele susţinute în calea de atac, precum şi motivele de recurs invocate, stabilind situaţia de fapt şi de drept prin prisma normelor legale incidente.
Încălcarea de către instanţa de recurs a prevederilor dreptului comunitar cu relevanţă în materia controlului ajutoarelor de stat în spaţiul Uniunii Europene a fost neîntemeiat invocată de revizuent pentru considerentele care vizează rejudecarea recursului şi nu pentru ipoteza juridică avută în vedere de legiuitor la adoptarea soluţiei legislative cuprinsă în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, din motivele invocate de revizuent rezultă că prezenta cerere de revizuire tinde în realitate la o nouă judecare a recursului, situaţie inadmisibilă faţă de prevederile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, cu referire la respectarea principiului securităţii raporturilor juridice.
În consecinţă, se constată că în cauză nu poate fi reţinută încălcarea art. 20 alin. (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituţia României şi prin urmare nici îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, republicată, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de Consiliul Concurenţei împotriva Deciziei nr. 3270 din 11 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 2495/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2484/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
