ICCJ. Decizia nr. 2484/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2484/2010
Dosar nr.1153/59/2009
Şedinţa publică din 12 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 373 din 16 noiembrie 2009 Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul L.S., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor; a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 70.126/2009 emis de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond şi a obligat pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.013 RON.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în cauza dedusă judecăţii sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi anume existenţa cazului bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Instanţa a observat că prin ordinul a cărui suspendare se solicită s-a procedat la eliberarea din funcţia de director coordonator al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş a reclamantului, cu motivarea că măsura a fost luată ca urmare a rezultatului evaluării la care acesta a obţinut calificativul „necorespunzător".
S-a mai reţinut că îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat nu presupune o dovadă de nelegalitate evidentă, aşa cum a susţinut pârâta, pentru că aceasta ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei, ceea ce nu se poate realiza de către instanţa sesizată cu cererea de suspendare, în faţa acestei instanţe putându-se primi cel mult susţinerea existenţei unui indiciu de nelegalitate a actului administrativ. În speţă acest indiciu este reprezentat de sumara motivare a ordinului atacat, prin raportare la procedura evaluării reclamantului şi de verificare a legalităţii ordinului, prin raportare la prevederile din contractul de management, iar aceste aspecte se conturează ca reprezentând o îndoială suficientă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul atacat şi care este de natură a dovedi astfel îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat.
În ceea ce priveşte condiţia referitoare la prevenirea unei pagube iminente, instanţa a reţinut că pe lângă un prejudiciu material previzibil pe care reclamantul l-a suferit prin eliberarea din funcţia publică, executarea imediată a ordinului atacat a produs reclamantului şi o vătămare ce nu poate fi cuantificată material, prin aceea că pârâta a procedat la organizarea concursului pentru ocuparea funcţiei deţinute de acesta, iar în eventualitatea admiterii acţiunii privind anularea ordinului atacat s-ar produce o perturbare gravă a activităţii autorităţii, care, în lipsa suspendării executării actului atacat, ar proceda la organizarea concursului cu consecinţa numirii în funcţia publică respectivă a unei alte persoane.
În consecinţă, instanţa a apreciat ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi, văzând şi dispoziţiile art. 14 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 554/2004, a procedat la admiterea acţiuniireclamantului, cu consecinţa suspendării executării Ordinului nr. 70.126/2009 emis de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond.
În baza art. 274 şi urm. C. proc. civ., pârâta, fiind în culpă procesuală, a fost obligată la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.013 RON, reprezentând onorariu avocaţial, taxă de timbru şi timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că hotărârea instanţei de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se mai arată în motivele de recurs că, în ceea ce priveşte existenţa cazului bine justificat, reţinerea instanţei de fond este neîntemeiată, întrucât aceasta, având un rol decisiv, trebuia să aprecieze cu obiectivitate aparenţa de ilegalitate a actului administrativ şi să hotărască suspendarea actului cu mare atenţie şi numai în acele cazuri în care aceasta se impunea cu evidenţă.
Astfel, recurenta arată că instanţa de fond nu a prezentat motivele concrete de nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare a fost solicitată de intimatul-reclamant, apreciind în mod neîntemeiat că nelegalitatea Ordinului nr. 70126/2009 rezultă din procedura de evaluare a intimatului-reclamant.
Totodată, recurenta învederează că, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 lit. A) din contractul de management, angajatorul are dreptul să analizeze periodic modul de îndeplinire a obligaţiilor pe care şi le-a asumat directorul coordonator prin contract şi să adopte măsuri de recompensare sau sancţionare a acestuia, conform legii având dreptul să controleze modul de îndeplinire de către directorul coordonator a atribuţiilor din fişa postului, precum şi dreptul de aplica sancţiuni conform prevederilor legale în vigoare şi prezentului contract.
După opinia recurentei, prin semnarea contractului de management intimatul-reclamant a fost de acord cu toate clauzele contractuale înserate în acesta, inclusiv cu cele referitoare la condiţiile de încetare a contractului de management.
Or, aşa fiind, împrejurările din cazul de faţă nu sunt de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ atacat.
Se arată că, în speţă, cazul bine justificat nu poate fi dovedit numai prin simplele afirmaţii ale intimatului-reclamant, sau prin argumentele juridice prezentate şi sumar probate, care nu pot fi de natură a crea o îndoială serioasă în ceea ce priveşte actul contestat, emis de subscrisa, astfel încât motivarea instanţei de fond cu privire la existenţa cazului bine justificat este neîntemeiată.
În situaţia dată, în urma eliberării intimatului-reclamant din postul ocupat de către acesta, respectiv postul de Director Coordonator al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş, trebuia să se organizeze concurs pentru ocuparea acestui post, în vederea desfăşurării în bune condiţii a activităţii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş.
Recurenta subliniază şi faptul că, întrucât intimatul-reclamant a obţinut calificativul nesatisfăcător în urma evaluării efectuate pentru perioada în care a ocupat postul de director coordonator, acesta nu ar fi fost în măsură să desfăşoare proiectele demarate sau activitatea cu care a fost învestit, precum şi faptul că în speţă nu poate fi vorba de o pagubă gravă, dificil de reparat, întrucât, în situaţia admiterii acţiunii în anularea ordinului a cărui suspendare se solicită, instanţa ar dispune repunerea intimatului-reclamant în situaţia anterioară emiterii Ordinului suspendat şi obligarea instituţiei publice la plata drepturilor salariate retroactiv, astfel încât condiţia pagubei iminente nu este îndeplinită.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond”.
Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu cercetează îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.
Condiţia existenţei cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.
Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza, pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.
Înalta Curte constată nefondate criticile exprimate de recurentă în ceea ce priveşte indiciile de nelegalitate ce nu au fost corect examinate de instanţa de fond în conturarea cerinţelor cazului bine justificat.
Independent de conţinutul motivelor de recurs, Înalta Curte reţine că instanţa de fond în mod corect a apreciat că situaţia prezentată de reclamant este de natură a concluziona ca fiind îndeplinită condiţia cazului bine justificat.
Raportat la probele administrate, instanţa de fond, motivat şi argumentat, a indicat că există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate, fără însă ca prin aceasta să antameze sau să anticipeze analiza pe fond a conţinutului şi legalităţii actului administrativ contestat.
Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţa de fond, că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce reclamantului în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză.
Cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, prin punerea în executare a măsurilor dispuse prin actul administrativ a cărui suspendare se cere, este evident că se creează o pagubă în patrimoniul reclamantului, fără a stabili pe fondul cauzei, în procedura cererii de suspendare, dacă această pagubă are la bază primirea unor sume de bani fără respectarea unor clauze contractuale.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
Faţă de cele arătate, reţinând aşadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t), că sunt întrunite cumulativ cerinţele legale pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ atacat, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor împotriva Sentinţei civile nr. 373 din 16 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 2488/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2483/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
