ICCJ. Decizia nr. 2501/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2501/2010
Dosar nr.1150/112/2009
Şedinţa publică din 13 mai 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 556 din 5 noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul B.I., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului şi Ministerul Culturii, cultelor şi Patrimoniului Naţional, a anulat Ordinul nr. 186 din 27 aprilie 2009 emis de conducătorul acestei din urmă autorităţi pârâte, pe care a obligat-o să plătească reclamantului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate precum şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta dacă nu ar fi fost emis actul anulat, începând cu data de 24 mai 2009.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele: Actul administrativ atacat în prezenta cauză a fost emis pentru executarea dispoziţiilor art. III alin. (1) şi alin. (11) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, aşa cum rezulta din menţiunile operate în formula introductivă a actului administrativ individual examinat unde se menţionează, între altele, şi acest temei legal.
Reclamantul a învestit instanţa în temeiul şi aplicarea dispoziţiilor art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Astfel fiind, arată instanţa de fond, deşi s-a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, în examinarea dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 cu trimitere la art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 se constată că o atare procedură nu mai este necesară deoarece asupra constituţionalităţii OUG nr. 37/2009, în întregul ei, s-a pronunţat jurisdicţia de contencios constituţional prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 publicată în M. Of. nr. 758/6.11.2009, constatând că este neconstituţională.
Instanţa de contencios constituţional a constatat că prin reglementările sale OUG afectează statutul juridic al unor funcţionari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, reţinându-se în plus că Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţa materială, încălcând astfel dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie.
De asemenea, Curtea Constituţională a observat că, prin dispoziţiile sale, OUG nr. 37/2009 exprimă o tendinţă de politizare a structurilor guvernamentale din unităţile administrativ-teritoriale, mai precis la nivelul judeţelor, şi pune în discuţie regimul constituţional şi legal actual al funcţiei publice.
Cu privire la actul administrativ individual contestat în cauză, prima instanţă reţine că, fiind emis în executarea şi aplicarea unei dispoziţii legale declarate neconforme cu Constituţia, înfrânge principiul legalităţii şi, drept urmare, este nelegal, impunându-se a fi anulat.
Împotriva Sentinţei civile nr. 556 din 5 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs în termen legal pârâţii Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului şi Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, prin care s-a solicitat, de către primul recurent, admiterea recursului şi modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii îndreptate împotriva Guvernului României ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi de către cel de-al doilea recurent admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.
A învederat recurentul Guvernul României, prin motivele de recurs, că hotărârea pronunţată de prima instanţă este netemeinică şi nelegală, în condiţiile în care nu a existat o pronunţare asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale a Guvernului României, invocată de pârâtă prin întâmpinare. Guvernul României, s-a arătat, nu are atribuţii efective în cauza dedusă judecăţii, calitatea procesuală pasivă, în raport de obiectul litigiului, aparţinând exclusiv Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, care a emis actul administrativ individual contestat pe calea contenciosului administrativ.
Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a precizat că instanţa de fond a reţinut în mod nelegal că sunt incidente prevederile art. 9 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Decizia Curţii Constituţionale nefiind pronunţată asupra excepţiei de neconstituţionalitate a OUG nr. 37/2009 invocată în prezenta cauză sau într-o altă cauză, organul constituţional pronunţându-se exclusiv asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a unei legi. Această decizie a Curţii Constituţionale, s-a susţinut, nu poate produce efecte juridice asupra OUG nr. 37/2009, astfel cum a apreciat instanţa de fond, în sensul că din cuprinsul acesteia rezultă că OUG nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională, atâta timp cât dispozitivul deciziei se referă la neconstituţionalitatea unei legi. Mai mult, s-a evocat că la data 6 octombrie 2009 OUG nr. 37/2009 a fost abrogată prin OUG nr. 105/2009, astfel că la data pronunţării deciziei Curţii Constituţionale şi anume 7 octombrie 2010 acest act normativ nu mai producea efecte juridice. Instanţa de fond, s-a mai precizat, a obligat greşit pârâta la plata despăgubirilor către reclamant, fără a avea în vedere faptul că postul de director executiv este în continuare desfiinţat conform noilor dispoziţii din OUG nr. 105/2009.
Prin întâmpinare reclamantul a solicitat respingerea ca nefondate a recursurilor declarate în cauză.
Recursurile sunt nefondate.
Cât priveşte recursul Guvernului României, reprezentat de Secretariatul General al Guvernului, se constată, urmare a examinării actelor din dosarul instanţei de fond, că prin dispozitivul hotărârii pronunţate de instanţa de fond, întocmit potrivit prevederilor art. 258 C. proc. civ., a fost admisă acţiunea precizată formulată de reclamantul B.I. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, a fost anulat Ordinul nr. 186 din 27 aprilie 2009 emis de pârâtul în discuţie, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate precum şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta dacă nu ar fi emis actul anulat, începând cu data de 24 mai 2009, şi a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 400 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Aşa fiind, din eroare în cuprinsul sentinţei redactate potrivit dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ. şi comunicate părţilor s-a trecut ca pârât şi Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului, o asemenea greşeală fiind susceptibilă de îndreptare pe calea prevăzută de art. 281 C. proc. civ.
Referitor la recursul declarat de pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, se reţin următoarele:
Prin Ordinul nr. 186 din 27 aprilie 2009 emis de Ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional intimatul-reclamant, după un preaviz de 30 de zile calendaristice, a fost eliberat din funcţia publică de conducere de director executiv al Direcţiei pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional a judeţului Bistriţa-Năsăud. Temeiul juridic al acestei măsuri administrative l-a constituit art. 99 alin. (1) lit. b) coroborate cu cele ale alin. (2), (3) şi (5), precum şi ale art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, art. III alin. (1) şi (11) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice locale, precum şi art. 11 alin. (1) şi alin. (4) şi ale art. 5 alin. (1) pct. 12 din HG nr. 9/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului.
Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei; pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept. Conform alin. (4) din articolul aflat în discuţie, deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Ca atare, deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale din sistemul normativ. Cu alte cuvinte, în situaţia în care soluţia Curţii Constituţionale nu ar avea aplicare directă şi imediată, întreaga procedură de control a constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor ar fi lipsită de finalitate.
Curtea Constituţională, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 şi urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituţionale a priori asupra legii de aprobare a OUG nr. 37/2009 şi, totodată, asupra ordonanţei respective, care constituie conţinutul normativ al legii. Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională Legea de aprobare a OUG nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituţionalităţii afectează însuşi actul normativ aprobat prin această lege. De asemenea, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională şi OUG nr. 105/2009. În considerentele deciziilor anterior enunţate, Curtea Constituţională a arătat, în esenţă, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, respectiv „actul administrativ" de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management. În plus, instanţa constituţională a precizat că, prin adoptarea OUG nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituţie. Statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
Potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative. Acelaşi text de lege reglementează, în alin. (4), situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză. Din analiza acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei, şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale.
În speţa de faţă, intimatul-reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcţie, temeiul juridic fiind art. 1 şi art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. Măsura contestată de reclamant a avut la bază aplicarea prevederilor OUG nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituţională, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009. Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanţei constituţionale se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul OUG nr. 37/2009.
Instanţa de fond a făcut o corectă aplicare şi interpretare a legii, şi a admis astfel în mod întemeiat acţiunea reclamantului B.I., astfel cum a fost aceasta precizată. Eliberarea intimatului-reclamant din funcţia publică pe care o deţinea, în alte situaţii decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi actele comunitare, precum şi prin alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 şi art. 20 din Constituţia României.
Critica recurentului referitoare la împrejurarea că prin Decizia nr. 1257/2009 a Curţii Constituţionale a fost declarată ca neconstituţională Legea pentru aprobarea OUG nr. 37/2009 astfel că această decizie nu poate produce efecte juridice asupra ordonanţei de urgenţă respective nu poate fi primită, în condiţiile în care analiza de neconstituţionalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât şi însăşi ordonanţa de urgenţă, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat ordonanţa de urgenţă, corpul legii fiind reprezentat chiar de dispoziţiile ordonanţei. Curtea Constituţională a statuat dealtfel în mod constant în jurisprudenţa sa că viciul de neconstituţionalitate a unei ordonanţe simple sau ordonanţe de urgenţă emise de Guvern nu poate fi acoperit prin aprobarea de către Parlament a ordonanţei respective, în consecinţă, legea care aprobă o ordonanţă de urgenţă neconstituţională este ea însăşi neconstituţională.
Nu sunt întemeiate nici susţinerile recurentului ce vizează greşita obligare la plata despăgubirilor către reclamant, în condiţiile în care art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează dreptul funcţionarului public de a solicita, în cazul în care acesta consideră că raportul de serviciu a încetat din motive netemeinice sau nelegale, plata de către autoritatea sau instituţia publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public respectiv.
În raport de cele mai sus arătate, cum motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate iar hotărârea atacată este legală şi temeinică, urmează a se dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, şi Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional împotriva Sentinţei nr. 556 din 5 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Fiind în culpă procesuală recurenţii vor fi obligaţi, în condiţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., la plata în favoarea intimatului B.I. a sumei de 644 RON reprezentând cheltuielile de judecată suportate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâţii Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului şi Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional împotriva Sentinţei nr. 556 din 5 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Obligă recurenţii la plata către intimatul B.I., a sumei de 644 RON, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 2294/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2497/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
