ICCJ. Decizia nr. 2525/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL .
Decizia nr. 2525/2010
Dosar nr. 414/64/2009
Şedinţa publică din 13 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr.143/F din 12 noiembrie 2009, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul I.I., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Covasna, prin care solicita anularea hotărârii nr. 2309/2009 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că din probele administrate în cauză nu rezultă că reclamantul s-ar fi aflat într-una din situaţiile prevăzute de lege pentru acordarea drepturilor solicitate.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamantul, reiterând argumentele invocate în faţa instanţei de fond.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, în conformitate cu art. 61 din acelaşi act normativ, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Or, aşa cum rezultă, în mod explicit, din chiar declaraţiile martorilor B.E. şi S.L. (f.13-15 – dosar nr. 992/119/2009 al Tribunalului Covasna), propuşi de reclamant şi audiaţi nemijlocit de instanţa de judecată, prin comisie rogatorie, familia recurentului a părăsit localitatea de domiciliu „pentru că era obligată să vorbească româneşte" iar „bărbaţii erau concentraţi de autorităţile române".
Cum din probele administrate nu rezultă că refugiul recurentului ar fost consecinţa unor persecuţii de natură etnică exercitate asupra sa ori a familiei sale, nefiind întrunită condiţia prevăzută de art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, în mod corect a procedat instanţa de fond respingând acţiunea, ca neîntemeiată.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul I.I. împotriva sentinţei nr. 143/F din 12 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2522/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2527/2010. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
