ICCJ. Decizia nr. 2576/2010. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2576/2010
Dosar nr. 7834/2/2008
Şedinţa publică din 18 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta SC A.B. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – D.A.M.C., anularea în parte a Deciziei de impunere nr. 313 din 20 iulie 2008, contestând suma de 25.503.871 lei din totalul stabilit de 26.464.991 lei.
A menţionat că debitul contestat reprezintă:
- 24.319.581 lei, impozit suplimentar (12.615.282 lei) şi majorări de întârziere (11.704.299 lei);
- 562.789 lei, impozit pe veniturile obţinute în România de persoanele juridice nerezidente (331.878 lei) şi majorări de întârziere (230.601);
- 621.811 lei, impozit pe veniturile obţinute în România de persoanele fizice nerezidente (321.585 lei) şi majorări de întârziere (300.226 lei).
Motivându-şi acţiunea, reclamanta a arătat că a contestat Decizia de impunere, dar organele administrative nu au soluţionat contestaţia în termen legal.
Totodată, a susţinut că, în calitate de societate de jocuri de noroc, avea obligaţia să plătească un impozit de 5 % din veniturile realizate din jocuri de noroc, reglementările legale aplicabile nedefinind noţiunea de venit total. A invocat Precizarea nr. 9634 din 16 septembrie 1997 a Ministerului Finanţelor Publice pentru aplicarea art. 3 alin. (3) din OG nr. 14/1997, care defineşte veniturile obţinute la jocurile de noroc ca fiind diferenţa între totalul rulajului încasărilor pentru fiecare joc şi totalul premiilor acordate, veniturile obţinute din jocurile de noroc neidentificându-se cu totalul încasărilor .
De asemenea, a fost invocată Decizia nr. 3716 din 30 octombrie 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie .
Cu privire la cea de-a doua categorie de sume contestate, şi anume debitele suplimentare pentru impozitul datorat de persoanele juridice şi persoanele fizice nerezidente, reclamanta a susţinut următoarele:
Pentru persoanele juridice nerezidente
- debitul suplimentar a fost determinat de neprezentarea certificatului de rezidenţă fiscală pentru dividendele cuvenite din repartizarea profitului net realizat de societate în anul fiscal 2004 pentru o persoană juridică luxemburgheză şi declararea eronată a sumelor datorate la impozitul pe venituri din dividende distribuite persoanei juridice respective şi nu în contul impozitului pe veniturile realizate în România de persoane juridice nerezidente ;
- organele fiscale au refuzat să ţină seama de certificatul de rezidenţă fiscală depus ulterior;
- organele fiscale au considerat în mod greşit că plata eronată a unui impozit echivalează cu neplata acestuia, calculând debite suplimentare pentru acest impozit, în cuantum de 275.733, 79 lei.
Pentru persoanele fizice nerezidente
- s-a procedat în acelaşi mod ca şi în cazul persoanelor juridice nerezidente, calculându-se debite suplimentare pe motivul neprezentării certificatului de rezidenţă fiscală, impozitul fiind virat într-un cont greşit.
Reclamanta a solicitat restituirea sumelor plătite într-un cont pentru care nu există datorii sau compensarea sumelor plătite în mod eronat cu cele datorate în mod real.
Pe timpul derulării procesului s-a emis Decizia nr. 430 din 19 decembrie 2008, prin care s-a soluţionat contestaţia administrativă,iar reclamanta şi-a modificat acţiunea, solicitând anularea şi a acestei decizii.
Prin sentinţa civilă nr. 2814 din 30 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantei SC A.B. SRL, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa fondului a reţinut că organele fiscale au interpretat în mod corect dispoziţiile art. 18 alin. (l) din Legea nr. 571/2004, în sensul că baza de calcul a impozitului minim o reprezintă toate sumele înregistrate în contabilitate în contul de venituri, în măsura în care au rezultat din activităţile menţionate în articolul respectiv, indiferent dacă o parte din aceste sume au fost ulterior utilizate pentru plata unor premii înregistrate în contabilitatea societăţii.
Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că împrejurarea că reglementările legale nu definesc veniturile menţionate la art. 18 din legea menţionată, conduce la concluzia că aceste sume se includ în totalul sumelor înregistrate în contabilitate cu titlu de venit.
Referitor la Precizarea nr. 9634/1997 a M.F.P. s-a considerat că aceasta este un act administrativ emis în executarea unui text de lege care în prezent este abrogat, nemaiavând aplicabilitate. În plus, s-a observat că nici precizarea menţionată nu conţine o definiţie a veniturilor din jocuri de noroc şi că nici nu s-ar putea să dea o asemenea definiţie, în condiţiile în care legiuitorul nu diferenţiază aceste venituri.
Totodată, instanţa de fond a reţinut că modalitatea de calcul a impozitelor reprezintă un drept suveran al legiuitorului, care nu intră în conflict cu C.E.D.O. împrejurarea că veniturile vizate nu au rămas sub formă de profit în patrimoniul societăţii a fost considerată că nu poate conduce la concluzia inexistenţei acestor venituri sau că plăţile făcute din acestea cu titlu de premii ar avea, din punct de vedere contabil, natura unor pierderi.
Cu privire la impozitul pe veniturile obţinute în România de persoane juridice nerezidente, instanţa de fond a reţinut că, prin Decizia de soluţionare a contestaţiei s-a admis contestaţia reclamantei, luându-se în considerare certificatul de rezidenţă fiscală prezentat. De asemenea, s-a reţinut că în cauză nu se poate vorbi de o simplă eroare materială în ceea ce priveşte virarea impozitului pe veniturile din dividende obţinute de persoane juridice nerezidente, întrucât sumele plătite cu acest titlu nu coincid cu cele datorate cu titlu de impozit pe veniturile obţinute de aceste persoane, neexistând nici un element care să conducă la concluzia unei plăţi eronate.
Referitor la posibilitatea compensării sumelor datorate, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că reclamanta nu a solicitat acest lucru, pretinzând o compensare din oficiu. S-a apreciat că în acest mod devin incidente dispoziţiile art. 114 din OUG nr. 92/2003, care impun formularea unei cereri pentru notificarea erorii, în termen de un an de la efectuarea plăţii, sub sancţiunea decăderii din drept.
În acelaşi timp,s-a reţinut că reclamanta nu a solicitat nici restituirea impozitului nedatorat, compensarea din oficiu neconstituind o obligaţie a organului fiscal.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamanta SC A.B. SRL.
În motivarea cererii de recurs reclamanta SC A.B. SRL a arătat în esenţă următoarele:
În mod greşit instanţa de fond a apreciat expertiza judiciară contabilă propusă de reclamantă ca nefiind utilă şi concludentă în soluţionarea cauzei.
Consideră recurenta că se impunea administrarea unei astfel de probe, întrucât aspectele vizate puneau în discuţie modalitatea incorectă de determinare a bazei de impozitare de către organele fiscale în conformitate cu dispoziţiile art. 17 şi 18 Cod Fiscal
S-a solicitat, de asemenea, să se stabilească cuantumul impozitului pe profit datorat de societate pentru fiecare an supus controlului fiscal respectiv 2004, 2005, 2006 şi la fel pentru fiecare obligaţie fiscală impusă.
S-a mai arătat că procedând în acest fel, în speţă, au fost încălcate dispoziţiile art. 6 alin. (1) din C.E.D.O., fiind eliminat dreptul reclamantei de a dovedi caracterul fie abuziv, fie discreţionar al modului de calcul şi în fond a sumei imputate stabilită de organul fiscal.
În speţă, se arată de recurent, a fost încălcată egalitatea de arme şi de mijloace, respectarea condiţiilor unui proces echitabil revine instanţei de judecată. Se solicită casarea sentinţei şi trimiterea cauze spre rejudecare.
În subsidiar, în ceea ce priveşte chestiunea litigioasă, recurentul făcând referire la regulile aplicabile în materie fiscală pentru calculul impozitului pe profit datorat, la practica C.E.D.O. şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii.
Analizând cererea de recurs, Înalta Curte observă cu prioritate primul motiv de recurs invocat în cauză în sensul respingerii în mod eronat de către instanţa de judecată a solicitării administrării probei cu expertiză contabilă.
Procedând în acest mod instanţa de fond nu a dat reclamantei, recurente posibilitatea, să-şi prezinte propria variantă în ceea ce priveşte sumele neimputate, instanţa însuşindu-şi poziţia pârâtei.
În mod greşit instanţa fondului a considerat că, în speţă, trebuie verificate numai aspectele încadrării în norma juridică fiscală din moment ce reclamanta invocă aspecte de natură aritmetică, de contabilitate, datele din contabilitatea reclamantei, sumele deja plătite trebuiau sintetizate într-o expertiză contabilă de specialitate.
Înalta Curte constată că s-a încălcat dreptul de apărare al reclamantei care nu a avut posibilitatea să-şi dovedească susţinerile sale, neîncuviinţarea acestei probe plasând reclamanta-recurentă într-o poziţie dezavantajoasă în raport cu organele fiscale.
Egalitatea de arme şi de mijloace, ca un just echilibru trebuie să constituie un demers indispensabil al unui proces echitabil, în accepţiunea art. 6 din C.E.D.O. şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României.
În consecinţa celor arătate mai sus, Înalta Curte apreciază că în cauză sunt incidente prevederile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., care atrag admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
La rejudecare se va avea în vedere şi celelalte argumente prezentate de reclamantă în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Admite recursul declarat de SC A.B. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2814 din 30 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2627/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3709/2010. Contencios. Conflict de... → |
|---|
