ICCJ. Decizia nr. 3709/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3709/2010
Dosar nr. 7206/62/2009
Şedinţa de la 17 septembrie 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Braşov SC S. SA a chemat în judecată pe intimata D.F. BRAŞOV solicitând instanţei să se constate că măsurile vizând acordarea, stoparea şi/sau recuperarea ajutoarelor de stat nu sunt de competenţa organelor fiscale şi nu cad sub incidenţa Codului de procedură fiscală; să se constate nulitatea absolută a deciziei de impunere nr. 260498 din 07 aprilie 2009, ca fiind emisă de intimată în condiţiile nerespectării principiului specialităţii capacităţii de folosinţă a acestei persoane juridice, principiu impus de dispoziţiile Decretului nr. 31/1954 şi de dispoziţiile Codului de procedură fiscală.
S-a reţinut că în motivarea acţiunii s-a arătat, în esenţa, că măsurile fiscale luate prin Decizia menţionată mai sus trebuie calificate ca ajutoare de stat, de care contestatoare a mai beneficiat anterior şi ulterior datei de 01 ianuarie 2007, în temeiul normelor europene ce trebuie aplicate în cauză.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. l lit. b), art. 10 – art. 19, art. 4 alin. (4), (6), (7) şi (9) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului European, pct. 5, 7 şi 8 din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului European, Decizia Curţii Constituţionale nr. 59 din 17 ianuarie 2007, art. 3 din ordinul nr. 255/2004, Codul fiscal, Constituţia României, art. 3 şi 36 din Legea nr. 215/2001, art. 10.2 din tratatul Comunităţii Europene, art. 34 din decretul nr. 31/1954.
în faţa acestei instanţe, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, iar pentru petitul al doilea, ca inadmisibilă, întrucât Decizia de impunere a fost contestată pe cale administrativă si s-a emis Dispoziţia nr. 80 din 04 iunie 2009, care nu a fost contestată în cauză.
în cursul soluţionării cauzei pe rolul Tribunalul Braşov, la termenul din 17 noiembrie 2009, din oficiu, instanţa a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Braşov, raportat la valoarea totală înscrisă în Decizia de impunere atacată şi care este în sumă de 969.954 lei.
Prin sentinţa nr. 1017/ CA din 17 noiembrie 2009, Tribunalul Braşov a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Braşov, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de SC S. SA, în contradictoriu cu intimata D.F. Braşov.
La termenul de judecată din data de 29 ianuarie 2010, reclamanta a depus o precizare de acţiune faţă de excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtă şi a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Braşov.
Ca instanţă legal investită cu judecarea cauzei având ca obiect acţiunea iniţial formulată de reclamantă, Curtea de Apel a luat act de renunţarea la judecată cu privire la petitul doi al acţiunii, astfel că obiectul acţiunii deduse judecăţii îl constituie solicitarea reclamantei în contradictoriu cu pârâta D.F. Braşov, ca instanţa să constate că măsurile vizând acordarea, stoparea şi/sau recuperarea ajutoarelor de stat nu sunt de competenţa organelor fiscale şi nu cad sub incidenţa Codului de procedură fiscală.
Din conţinutul motivelor avute în vedere de Tribunalul Braşov cu ocazia declinării soluţionării cauzei, s-a constatat că raţiunile admiterii excepţiei necompetenţei materiale a Tribunalului Braşov au vizat petitul 2 al acţiunii, respectiv cuantumul debitului stabilit prin actul administrativ fiscal contestat.
Ca urmare a precizării acţiunii, raportat la dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, ce stabilesc competenţa materială a instanţei de contencios administrativ, niciunul dintre criteriile prevăzute de acest text de lege nu mai atrag competenţa materială a curţii de apel întrucât acţiunea, nu priveşte acte administrative emise sau încheiate de autorităţi publice centrale sau taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei.
Faţă de calitatea de autoritate publică locală a pârâtei D.F. Braşov, în condiţiile art. 158 alin. (1) şi art. 159 C. proc. civ., Curtea a admis excepţia invocată de reclamantă şi, întrucât Tribunalul Braşov nu s-a declarat necompetent în soluţionarea petitului 1 al acţiunii, va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe, fără a constata ivit un conflict negativ de competenţă.
Înalta Curte, examinând cauza de faţă constată că Tribunalul Braşov, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de SC S. SA la Curtea de Apel Braşov, iar această ultimă instanţă a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Braşov.
Potrivit art. 20 alin. (2) C. proc. civ., există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe, prin hotărâri irevocabile s-au declarat necompetente de a judeca aceeaşi pricină.
Faţă de sentinţele pronunţate de Tribunalul Braşov şi Curtea de Apel Braşov, prin care fiecare dintre aceste instanţe s-a declarat necompetentă să judece pricina, în cauză există conflict negativ de competenţă.
Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte constată că soluţionarea cauzei aparţine Tribunalului Braşov, conform celor ce se vor arăta mai jos.
Prin acţiunea introductivă reclamanta a solicitat să se constate că măsurile privind acordarea, stoparea şi/sau recuperarea ajutoarelor de stat nu sunt de competenţa organelor fiscale şi nu cad subincidenţa Codului de procedură fiscală.
Să se constate nulitatea absolută a deciziei de impunere nr. 260535 din 7 aprilie 2009 emisă de D.F. Braşov.
În cursul judecării cauzei la Curtea de Apel Braşov, s-a precizat acţiunea, în sensul că se renunţă la judecarea petitului privind constatarea nulităţii absolute a deciziei de impunere emisă de D.F. Braşov.
În raport de precizarea acţiunii şi având în vedere principiul disponibilităţii, judecarea acestei pricini, cu obiectul stabilit de reclamantă, este de comepetenţa Tribunalului, ca instanţa cu plenitudine de competenţă în materia contenciosului administrativ, aşa cum rezultă din prevederile art. 2 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.
De asemenea, din analiza conţinutului normativ al art. 10 din Legea nr. 554/2004 se reţine că legiuitorul a instituit două criterii pentru determinarea competenţei de judecată în materia contenciosului administrativ.
Astfel, primul criteriu este acela legat de calitatea organului emitent, respectiv autoritate publică locală sau centrală, iar în cazul actelor care privesc taxe, impozite, contribuţii, competenţa se stabileşte în raport de valoare.
În speţa de faţă obiectul dedus judecăţii aşa cum a fost precizat nu se referă la taxe, impozite şi contribuţii.
În aceste condiţii, în raport de calitatea de autoritate publică locală a pârâtei, competenţa de soluţionare aparţine Tribunalului Braşov.
Astfel fiind, în baza art. 20 şi urm. C. proc. civ., se va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe SC S. SA şi pe D.F. Braşov, în favoarea Tribunalului Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2576/2010. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 3742/2010. Contencios → |
|---|
