ICCJ. Decizia nr. 2619/2010. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2619/2010

Dosar nr. 10102/1/2009

Şedinţa publică din 19 mai 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Plenul C.S.M., prin hotărârea nr. 2090 din 26 noiembrie 2009, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de doamna L.M.V., judecător la Tribunalul Bistriţa Năsăud, de promovare într-o funcţie de execuţie la Curtea de Apel Cluj, prin valorificarea rezultatului obţinut la concursul din data de 31 mai 2009.

În acest sens s-a reţinut că petenta a solicitat promovarea într-o funcţie de execuţie la Curtea de Apel Cluj, conform art. 30 alin. (1) din regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului privind promovarea judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin hotărârea C.S.M. nr. 621 din 21 septembrie 2006, prin valorificarea rezultatelor de la concursul de promovare pe loc din 31 mai 2009, la care a obţinut media generală 8,15, fiind clasată pe locul 8, posturile scoase la concurs fiind în număr de 3.

S-a mai reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 27 din Regulament pentru a fi declarat admis la concurs candidaţii trebuie să obţină cel puţin media generală 7 şi nu mai puţin de 5 la fiecare materie, condiţie îndeplinită de petentă, iar în conformitate cu art. 30 alin. (1) din acelaşi Regulament, candidaţii care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 27, dar car nu au fost promovaţi din lipsa posturilor vacante, pot fi numiţi în posturi care se vacantează la instanţele şi parchetele pentru care au optat la înscriere în termen de 6 luni de la comunicarea rezultatului concursului.

În raport de cele menţionate mai sus, s-a concluzionat că dispoziţiile regulamentului au în vedere numai situaţia valorificării rezultatelor concursului pentru promovarea efectivă, iar nu şi în cazul valorificării rezultatelor de la concursul de promovare pe loc.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petenta, precizând că la concursul de promovare în funcţii de execuţie organizat la 31 mai 2009, la Curtea de Apel Cluj, nu au fost scoase posturi de promovare efectivă ci doar pe loc, iar cei trei candidaţi promovaţi pe loc la Curtea de Apel Cluj au solicitat şi obţinut, în intervalul de 6 luni reglementat de lege, promovarea efectivă în funcţii de execuţie vacante la aceeaşi instanţă, astfel încât cele trei posturi scoase la concursul de promovare pe loc, la Curtea de Apel Cluj sunt vacante.

A mai susţinut recurenta că îndeplineşte condiţiile necesare pentru valorificarea examenului, prevăzute de art. 27 din regulament, iar prevederile art. 30 din Regulament nu fac nicio distincţie între promovarea efectivă şi promovarea pe loc, invocând în acest sens şi dispoziţiile art. 28 din acelaşi regulament; în sensul susţinerilor făcute, recurenta a invocat şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în speţe similare.

Recursul este nefondat.

Dispoziţiile incidente din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 621 din 21 septembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, sunt următoarele: art. 6 alin. (3) şi (4), conform cărora „(3) în termen de 15 zile de la data publicării datelor prevăzute la alin. (1), cei interesaţi pot depune cereri de înscriere la concurs la C.S.M., în care se menţionează felul promovării, efectivă sau pe loc, instanţa ori parchetul la care se solicită promovarea, specializarea şi, pentru promovarea la curţile de apel, secţia pentru care optează. (4) Fiecare candidat poate formula o singură opţiune cu privire la felul promovării, instanţa ori parchetul la care solicită promovarea, respectiv secţia pentru care optează în cazul promovării la curţile de apel, precum şi specializarea pentru care optează, în vederea stabilirii materiilor de concurs."; art. 30, conform cărora „(1) Judecătorii şi procurorii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 27, dar care nu au fost promovaţi ca urmare a lipsei posturilor vacante pot fi promovaţi în posturile ce se vacantează la instanţele şi parchetele pentru care au optat la înscriere, în termen de 6 luni de la data comunicării rezultatelor finale ale concursului. (2) Dispoziţiile art. 28 alin. (3) şi ale art. 29 se aplică în mod corespunzător."; art. 28 alin. (3), conform cărora „(3) Promovarea în funcţii de execuţie vacante sau pe loc a candidaţilor declaraţi admişi la concurs se face în ordinea mediilor obţinute, în limita numărului de posturi aprobate."

Recurenta a formulat opţiunea de „promovare pe loc" cu respectarea dispoziţiilor art. 6 alin. (3) şi (4) din Regulamentul de concurs, în deplină cunoştinţă de cauză şi fără a contesta la momentul respectiv legalitatea acestor dispoziţii în raport cu reglementările cu forţă juridică superioară, în speţă cele ale Legii nr. 303/2004.

Hotărârea nr. 2090 din 26 noiembrie 2009 a Plenului C.S.M. prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea recurentei de valorificare a rezultatelor obţinute la concursul din 31 mai 2009 cu motivarea că valorificarea este posibilă numai pentru candidaţii care au formulat opţiune de „promovare efectivă" este legală şi temeinică şi în acord cu jurisprudenţa anterioară a Instanţei Supreme (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 3745 din 1 noiembrie 2006, publicată în Jurisprudenţa secţiei pe anul 2006), de care instanţa de recurs este datoare să ţină seama, în considerarea dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din C.E.D.O., a principiului securităţii raporturilor juridice şi a jurisprudenţei C.E.D.O. care a statuat în mod constant că rolul jurisdicţiei supreme este acela de a stabili o interpretare de urmat a dispoziţiilor legale, prin înlăturarea divergenţelor de jurisprudenţa (C.E.D.O., Hotărârea din 6 decembrie 2007 în cauza B. împotriva României (nr. 1), §39 - 40).

Hotărârea contestată este întemeiată având în vedere că vacantarea unor posturi de execuţie care să permită valorificarea rezultatelor concursului în intervalul de 6 luni de la data rezultatelor finale este posibilă numai în cazul opţiunii de promovare efectivă, deoarece în situaţia promovării pe loc, nu se poate vorbi de posibila vacantare în intervalul respectiv a unor posturi, atâta timp cât asemenea posturi sunt scoase la concurs de către C.S.M. şi nu presupun existenţa unui post de execuţie vacant.

În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează ca recursul formulat de L.M.V. să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de L.M.V. împotriva hotărârii nr. 2090 din 26 noiembrie 2009 a Plenului C.S.M., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2619/2010. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs