ICCJ. Decizia nr. 2657/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2657/2010
Dosar nr. 1469/36/2009
Şedinţa publică din 20 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea instanţei de fon.
Prin sentinţa civilă nr. 589/CA din 26 noiembrie 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta A.A.E. şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 1858 din 13 octombrie 2009 emis de ministrul sănătăţii până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Este neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării ordinului în litigiu, întrucât reclamanta a făcut dovada faptului că a îndeplinit procedura prealabilă şi a formulat recurs graţios prin care a contestat ordinul respectiv, aşa cum rezultă din confirmarea de primire din 2 octombrie 2009 (filele 26-27 la dosarul de fond).
În ceea ce priveşte fondul cauzei, Curtea de apel a reţinut că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat, aşa cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, şi prevenirea producerii unei pagube iminente, definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, întrucât există o îndoială serioasă în privinţa legalităţii ordinului, având în vedere prevederile art. VIII din OUG nr. 105/2009, iar, ca efect al ordinului, reclamanta este lipsită de drepturile salariale ce i se cuvin.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 589/CA din 26 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătăţii, criticând-o sub aspectul motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul-pârât susţine că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Sub aspectul condiţiei referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, recurentul-pârât susţine că prejudiciul cauzat reclamantei trebuie să fie unul ireparabil şi nu intră în această categorie lipsirea de drepturile salariale, care pot fi acordate ulterior, la data soluţionării litigiului în fond.
De asemenea, susţine recurentul-pârât că nu este îndeplinită nici condiţia referitoare la existenţa unui caz bine justificat, întrucât revocarea reclamantei din funcţia de director coordonator a intervenit ca urmare a culpei acesteia, prin neîncheierea contractului de management, obligaţie impusă de OUG nr. 37/2009 şi OUG nr. 105/2009, precum şi potrivit prevederilor Ordinului nr. 877 din 9 iulie 2009 pentru aprobarea modelelor-cadru ale contractelor de management şi a indicatorilor de performanţă specifici managementului direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat pentru considerentele arătate în continuare:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A.A.E. a solicitat instanţei să dispună, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1858 din 13 octombrie 2009 prin care, începând cu data de 13 octombrie 2009, a fost revocată din funcţia de director coordonator al Direcţiei de sănătate publică a judeţului Tulcea, actul fiind emis în considerarea prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii nr. 877 din 9 iulie 2009 pentru aprobarea modelelor-cadru ale contractelor de management şi a indicatorilor de performanţă specifici managementului direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti.
Este necontestat faptul că Ordinul ministrului sănătăţii nr. 877 din 9 iulie 2009, invocat în preambulul Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1858 din 13 octombrie 2009, este un act administrativ cu caracter normativ emis în temeiul şi pentru executarea dispoziţiilor „art. III din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice şi ale art. 2 din HG nr. 527/2009 privind aprobarea modelului-cadru al contractului de management", această ultimă hotărâre a Guvernului fiind, la rândul său, un act administrativ cu caracter normativ adoptat în temeiul şi pentru executarea dispoziţiilor „art. III alin. (6) şi (10) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice".
Pe cale de consecinţă, se constată că ordinul a cărui suspendare se solicită în prezenta cauză este un act administrativ cu caracter individual emis în considerarea cadrului legal instituit prin OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice şi, subsecvent, prin actele administrative cu caracter normativ emise în temeiul şi pentru executarea ordonanţei de urgenţă, respectiv HG nr. 527/2009 şi Ordinul ministrului sănătăţii nr. 877 din 9 iulie 2009.
Astfel fiind, rezultă fără echivoc faptul că temeiul principal al eliberării din funcţie a intimatei-reclamante este reprezentat de măsurile instituite prin prevederile OUG nr. 37/2009.
Or, este necontestat că, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituţie, a constatat că Legea pentru aprobarea OUG nr. 37/ 2009 este neconstituţională, ca urmare a faptului că această ordonanţă de urgenţă este lovită de un viciu de neconstituţionalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă(…) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului (…)".
A argumentat Curtea Constituţională că prin OUG nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcţionarilor publici de conducere funcţiile de director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.
Totodată, este necontestat că OUG nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din OUG nr. 105/2009 publicată în M.Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituţională în privinţa dispoziţiilor art. I pct. 1-5 şi 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa 1, cu motivarea că acestea conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele ce au constituit obiectul OUG nr. 37/2009 în privinţa neconstituţionalităţii căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1257/2009.
În plus, Curtea Constituţională a reţinut şi faptul că Guvernul, prin adoptarea OUG nr. 105/2009, a încălcat şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
Caracterul executoriu al unui act administrativ are ca temei fundamental prezumţia de legalitate care funcţionează în favoarea acestuia ca urmare a faptului că orice act administrativ este emis în baza şi în limitele legii, aşa cum este şi cazul ordinului în litigiu care a fost emis în considerarea cadrului legal instituit prin OUG nr. 37/2009.
Or, în situaţia în care temeiul legal al unui act administrativ a fost declarat neconstituţional, prezumţia de legalitate nu mai funcţionează în favoarea actului administrativ în litigiu, ceea ce face să existe un caz bine justificat pentru suspendarea sa până la soluţionarea cererii de anulare a acestuia.
În ceea ce priveşte existenţa celei de-a doua condiţii, a existenţei unei pagube iminente, instanţa de recurs reţine că urmare emiterii ordinului în litigiu, intimata-reclamantă a fost eliberată din funcţia de conducere fiind astfel lipsită de drepturile salariale în temeiul unui act administrativ în favoarea căruia, aşa cum s-a arătat anterior, nu mai subzistă prezumţia de legalitate, astfel că şi condiţia iminenţei unei pagube este îndeplinită.
Susţinerile recurentului-pârât în sensul că revocarea reclamatei din funcţia de conducere s-ar datora culpei acesteia, pentru motivul că nu ar fi încheiat contractul de management conform prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii nr. 877 din 9 iulie 2009 şi cu respectarea termenului legal, urmează a fi analizate de instanţa fondului cu ocazia verificării legalităţii ordinului în litigiu, întrucât ele exced competenţei ce revine instanţei învestite cu cererea de suspendare a executării ordinului, care realizează doar o cercetare sumară în cadrul căreia se apreciază cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei civile nr. 589/CA din 26 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2653/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2658/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
