ICCJ. Decizia nr. 2663/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2663/2010
Dosar nr. 1744/33/200.
Şedinţa publică din 20 mai 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii.
Prin acţiunea înregistrată la data de 29 septembrie 2009 pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii M.J.F. (identic cu M.I.M.F.) şi A.M. au chemat în judecată pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (7) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, urmare evaluării efectuate în condiţiile art. 16 alin. (5) şi (6) ale aceluiaşi Titlul din Legea nr. 247/2005, pentru apartamentul nr. 1, cu nr. top.1443/1/1, apartamentul nr. 4, cu nr. top.1443/ 1/IV, apartamentul nr. 5, cu nr. top.1443/1/V, apartamentul nr. 6, cu nr. top. 1443/ 1 A/1, apartamentul nr. 7, cu nr. top. 1443/1 A/II, apartamentul nr. 8, cu nr. top. 1443/1 A/III, şi apartamentul nr. 9, cu nr. top. 1443/1/IX, apartamente situate în imobilul din Cluj-Napoca, înscrise în C.F. colectivă nr. 123924 Cluj-Napoca şi în C.F. individuală nr.l23925 Cluj-Napoca, precum şi pentru diferenţa de teren-curte nerestituit, în suprafaţă de 299 mp, cu nr. top. 1443/2, înscris în C.F. nr. 123926 Cluj-Napoca, situat la aceeaşi adresă, cu cheltuieli de judecată.
2. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formulării acţiunii.
Imobilul în cauză, compus din casă cu 9 apartamente a fost trecut în mod abuziv în proprietatea Statului Român în baza Decretului de naţionalizare nr. 92/1950, astfel că, prin notificarea nr. 1180 din 13 august 2001, reclamanţii au solicitat acordarea de despăgubiri băneşti pentru partea din imobilul în litigiu care nu poate face obiectul restituirii în natură.
Prin Dispoziţia de restituire şi de propunere privind acordarea de despăgubiri nr. 2755 din 21 aprilie 2008 a Primarului municipiului Cluj-Napoca, s-a propus ca, pentru apartamentele nr. 1 şi nr. 4-9 şi pentru diferenţa de teren-curte nerestituit, să fie acordate reclamanţilor de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, dosarul fiind înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor prin procesul-verbal nr. 11982 din 8 iulie 2008 al Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj, astfel că, la momentul formulării acţiunii, dosarul se afla în evidenţele pârâtei în scopul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în temeiul art. 16 alin. (7) ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Reclamanţii solicită ca pârâta să fie obligată să emită Decizia reprezentând titlul de despăgubire în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, urmare a evaluării efectuate în condiţiile art. 16 alin. (5) şi (6) ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
În drept, reclamanţii invocă prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, care reglementează procedura administrativă de soluţionare a dosarelor având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru imobilele trecute abuziv în proprietatea statului, precum şi dispoziţiile Normelor metodologice, aprobate prin HG nr. 1095/2005, susţinând, în esenţă, că soluţionarea dosarelor în ordinea înregistrării cererilor, conform celor stabilite de Comisie prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, este de natură a încălca drepturile şi libertăţile fundamentale garantate de Constituţie şi de celelalte legi pertinente şi că acest criteriu (al ordinii de înregistrare a dosarelor) nu oferă criterii obiective pentru ca cetăţeanul să poată întrevedea şi controla modul în care autoritatea învestită de lege îşi exercită atribuţiile şi apoi să poată evalua în ce măsura drepturile sale îi sunt lezate prin conduita adoptată de autoritate.
Mai susţin reclamanţii că cererea lor de despăgubire trebuie să fie soluţionată într-un termen rezonabil, cu respectarea art.6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, iar în raport cu art.1 din Protocolul nr.1 adiţional la Convenţie, autoritatea administrativă are obligaţia legala de a găsi toate mijloacele necesare soluţionării cererilor cu respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor.
Susţin reclamanţii că, având în vedere dispoziţia primarului de acordare a despăgubirilor în echivalent bănesc, sunt în posesia unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi, pe cale de consecinţă, a unui drept de creanţă, în sensul jurisprudenţei CEDO pe care o invocă în susţinerea cererii (cauzele Togănel şi Grădinaru, Jujescu, Bărcănescu, Străin, Porteanu, Păduraru şi Brumărescu împotriva României).
Reclamanţii invocă dreptul la o bună administraţie şi caracterul nelegal al refuzului pârâtei de a le soluţiona cererea de emitere a titlului de despăgubire, prin invocarea criteriului ordinii de înregistrare a cererilor.
În concluzie, reclamanţii susţin că, datorită nerezolvării cererii în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, sunt vătămaţi într-un drept legitim, în sensul dispoziţiilor art. 8 alin. (1) teza finală din aceeaşi lege, şi le este încălcat interesul legitim privat constând în posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat, în sensul art. 2 lit. p) din Legea nr. 554/2004.
În susţinerea cererii, reclamanţii invocă jurisprudenţa Curţii de Apel Cluj şi a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
3. Apărările invocate de pârâtă.
Prin întâmpinare, pârâta susţine că soluţionarea cererii reclamanţilor de emitere a titlului de despăgubire se face potrivit procedurii administrative reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, care presupune parcurgerea următoarelor etape: etapa transmiterii şi a înregistrării dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei; etapa evaluării de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată; etapa emiterii de către Comisie a deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi valorificarea acestui titlul în condiţiile prevăzute de pct. 26 din OUG nr. 81/2007.
Arată pârâta că a fost parcursă etapa evaluării dosarului de către Secretariatul Comisiei, constatându-se, conform pct. 16.5 din Normele metodologice aprobate prin H.G nr. 1095/2005, necesitatea completării cu documentele istoric de arteră şi număr poştal, necesare având în vedere adresele diferite înscrise în dispoziţia primarului şi în cartea funciară.
În ceea ce priveşte etapa evaluării, pârâta susţine că aceasta este parcursă cu respectarea criteriului ordinii de înregistrare a dosarelor, aşa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, emisă în temeiul pct. 17.1 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1095/2005.
În ceea ce priveşte respectarea principiului termenului rezonabil, pârâta susţine că procedura de acordare a despăgubirilor prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 se declanşează numai după transmiterea dosarelor potrivit prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Titlul respectiv al Legii nr. 247/2005, aşa cum a fost modificat şi completat prin OUG nr. 81/2007, că nu sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, având în vedere aplicabilitatea în cauză a reglementării speciale.
4. Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 535 din 2 noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanţi, a obligat-o pe pârâtă să emită o decizie reprezentând titlu de despăgubire, urmare a evaluării efectuate în condiţiile art. 16 alin. (5) şi (6) ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru apartamentele nr. 1 şi nr. 4-9 din imobilul situat în Cluj-Napoca, precum şi pentru diferenţa de teren nerestituit, în suprafaţă de 299 mp şi a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamanţilor cheltuieli de judecată în sumă de 1800 lei, reprezentând onorariu avocaţial.
5. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei de fond.
Instanţa a reţinut că prin dispoziţia primarului mun. Cluj Napoca nr. 2755 din 21 aprilie 2008 s-a dispus acordarea de despăgubiri reclamanţilor pentru apartamentele şi diferenţa de teren nerestituit în litigiu, iar dosarul a fost înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind înregistrat sub nr. 44715/CC din 8 iulie 2009, în scopul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în temeiul art. 16 alin. (7) ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
A reţinut instanţa că parcurgerea procedurii instituite de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 poate fi echivalată cu o modalitate de punere în executare a drepturilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească, întrucât ea are drept fundament dispoziţia Primarului municipiului Cluj-Napoca nr. 2755 din 21 aprilie 2008, iar CEDO a reţinut în mod constant că omisiunea autorităţilor de a se conforma într-un termen rezonabil unei decizii definitive poate antrena o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenţie, mai ales când obligaţia de a executa Decizia în cauză revine unei autorităţi administrative.
Având în vedere noţiunea de „bunuri", care cuprinde inclusiv creanţele în baza cărora reclamantul poate pretinde că a avut cel puţin o „speranţă legitimă", precum şi principiul acordării unor despăgubiri juste şi echitabile în raport cu practica jurisdicţională internă şi internaţională, Curtea de apel a reţinut că reclamanţii au parcurs procedurile instituite în favoarea lor şi este doar culpa autorităţilor ca ei nu se pot bucura de bunul de a cărui ocrotire ar trebui să se bucure, iar nerespectarea termenelor instituite prin actele normative indicate de către pârâtă nu trebuie să producă prejudicii în patrimoniul reclamanţilor, pentru care despăgubirea integrală semnifică doar acordarea unei sume real echivalente.
În raport cu jurisprudenţa CEDO referitoare la noţiunea de termen rezonabil, ce include şi durata procedurilor administrative, care în cauză au fost demarate de reclamanţi prin depunerea notificării încă de la data de 13 august 2001, în considerarea intervalului de timp scurs de la momentul respectiv, a reţinut instanţa că reclamanţii au fost lipsiţi de prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilului naţionalizat, situaţie ce poate fi asimilată unui „bun" în sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia europeană a drepturilor omului.
Curtea de apel a apreciat că pârâta nu se poate prevala de propria culpă în gestionarea dosarului de despăgubire şi că nu poate fi opusă reclamanţilor împrejurarea că nu a fost încă desemnat evaluatorul sau că dosarul nu ar fi fost complet, întrucât toate aceste aspecte se datorează exclusiv modului în care Statul Român, care are obligaţia de a-şi organiza în aşa fel serviciile oferite cetăţenilor încât să le dea posibilitatea acestora să se bucure în mod real şi concret de drepturile fundamentale ce le sunt recunoscute.
În concluzie, instanţa a reţinut că, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, este nejustificat refuzul pârâtei de a emite Decizia la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii, dreptul de apreciere al autorităţii fiind exercitat abuziv.
6. Recursul formulat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Motive de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
6.1. Recurenta arată că în cadrul etapei analizării, dosarele de despăgubire se verifică sub aspectul legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului ce face obiectul notificării – art. 16 alin. (4) din Titlul VII, Legea nr. 247/2005.
În urma analizării dosarului nr. 44715/CC, s-a constatat că acesta trebuie completat cu istoric de arteră, număr poştal şi situaţia despăgubirilor, în mod defalcat pentru teren şi construcţie, cuantumul şi data încasării acestora.
Dosarul de despăgubire al reclamanţilor nu a fost completat până la data redactării recursului.
6.2. În ceea ce priveşte etapa evaluării, recurenta consideră că aceasta este condiţionată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, conform deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008.
Prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001 s-a reglementat cadrul normativ pentru acordarea de măsuri reparatorii, sursele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare a despăgubirilor, astfel încât instanţa de fond a apreciat în mod incorect şi netemeinic faptul că Decizia reprezentând titlul de despăgubire nu a fost emisă într-un termen rezonabil.
6.3. Recurenta critică sentinţa atacată şi din perspectiva obligării la cheltuieli de judecată şi consideră aplicabile prevederile art. 275 C. proc. civ.
În subsidiar, solicită micşorarea cuantumului cheltuielilor de judecată, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Mai arată că nu poate fi obligată să plătească în nume propriu cheltuielile de judecată.
7. Întâmpinarea formulată de reclamanţii M.J.F. (M.I.M.F.) şi A.M..
Intimaţii solicită respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că procedura instituită de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 confirmă intenţia legiuitorului de a asigura o despăgubire justă şi echitabilă în raport cu practica internă şi internaţională, iar o astfel de despăgubire nu poate fi asigurată decât în condiţiile acordării într-un termen rezonabil, a sumelor actualizate, integral.
7.1. Noţiunea de termen rezonabil include şi durata procedurilor administrative, care au fost demarate în data de 13 august 2001.
În mod temeinic şi legal instanţa de fond a apreciat că, dacă s-ar lua în considerare apărările pârâtei, s-ar ajunge în situaţia în care aceasta s-ar putea prevala de propria culpă şi de cea a autorităţilor administrative care au gestionat dosarul de despăgubire, ceea ce este inadmisibil din perspectiva principiilor care guvernează statul de drept.
7.2. În mod temeinic şi legal, instanţa de fond a admis şi petitul referitor la acordarea cheltuielilor de judecată, potrivit prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Culpa procesuală a pârâtei a fost pe deplin dovedită deoarece aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a emite Decizia reprezentând titlu de despăgubire într-un termen rezonabil.
În speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 275 C. proc. civ. sau ale art. 274 alin. (3) C. proc. civ., deoarece pârâta nu a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantelor, iar recursul este o cale de atac ce se poate exercita numai pentru motive de nelegalitate nu şi pentru motive de netemeinicie.
II. Considerentele instanţei de recurs.
1. Recursul este nefondat.
2. Etapele prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2007 şi care reglementează procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor ce nu pot fi restituite în natură nu sunt incompatibile cu termenul rezonabil instituit de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Chiar dacă pentru parcurgerea acestora este obiectiv necesar trecerea unui anumit interval de timp, art.6 sus menţionat este pe deplin aplicabil.
3. Având în vedere că prin jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg în calculul termenului rezonabil de rezolvare a cererii este inclusă întreaga procedură administrativă, iar faptul că reclamanţii au depus notificarea prevăzută de Legea nr. 10/2001, în data de 13 august 2001, cererea nefiind rezolvată nici până în prezent, data pronunţării deciziei în recurs – 20 mai 2010, reiese faptul că nu sunt întrunite motivele de recurs invocate de pârâtă.
4. Recurenta-pârâtă nu poate invoca în mod valabil şi legal o procedură prevăzută de legea română, care înfrânge principiile europene, obligatorii pentru instanţele din România, conform art. 20 din Constituţie.
5. Recurenta-pârâtă nu poate invoca nici faptul că dosarul reclamanţilor este incomplet, deoarece culpa aparţine autorităţilor publice şi nu părţilor.
Necesitatea depunerii la dosar a unor acte, cum ar fi istoric de arteră, număr poştal, situaţia despăgubirilor în mod defalcat, nu incumbă reclamanţilor, ci autorităţilor române.
6. Recurenta nu se poate apăra în sensul că depunerea acestor înscrisuri ţine de instituţia Primarului, întrucât cercetarea dosarului reclamanţilor s-a realizat abia după introducerea acţiunii în justiţie.
7. În ceea ce priveşte obligarea recurentei-pârâte la suportarea cheltuielilor de judecată, instanţa de recurs constată că în speţă au fost aplicate în mod corect prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă nu a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamanţilor, dovada fiind formularea motivelor de recurs inclusiv pe fondul cauzei.
8. Onorariul de avocat în sumă de 1800 lei nu poate fi considerat a fi nepotrivit de mare, în raport de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Deşi dosarul s-a judecat la primul termen acordat în acest sens, suma solicitată drept despăgubire justifică cuantumul onorariului.
9. Instanţa de recurs se poate pronunţa în ceea ce priveşte proporţionalitatea onorariului de avocat acordat de judecătorul fondului, în raport de prevederile art. 3041 C. proc. civ., invocate de recurentă.
10. Problema plăţii cheltuielilor de judecată la care a fost obligată recurenta ţine de faza executării hotărârii judecătoreşti. Nu există niciun impediment în a obliga recurenta la plata acestor cheltuieli, având în vedere că aceasta acţionează în numele Statului Român şi, în mod firesc, acesta, prin Ministerul Finanţelor Publice, va realiza în concret plata.
11. În concluzie, nefiind întrunite motivele de recurs formulate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 535 din 2 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2662/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2664/2010. Contencios → |
|---|
