ICCJ. Decizia nr. 2639/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2639/2010
Dosar nr. 493/1/2010
Şedinţa publică din 19 mai 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 3549 din 16 decembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC N. & V. SA Măgurele în contradictoriu cu pârâta A.N.C.S., având ca obiect anularea parţială a deciziei nr. 9285 din 27 august 2007, privind atestarea dreptului de administrare a unor imobile şi terenuri de către I.N.C.D.E.I.N.H.H.
În considerentele sentinţei, instanţa a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 29813 mp, pentru care se cere anularea parţială a deciziei nr. 9285 din 27 august 2007 şi nici a interesului legitim, în sensul art. 2 lit. p) din Legea nr. 554/2004, având în administrare numai o suprafaţă de teren de 6774,4 mp, situată sub clădiri, suprafaţa de 29813 mp aflându-se în administrarea pârâtului I.N.C.D.E.I.N.H.H.
2. Procedura derulată în recurs
Împotriva sentinţei menţionate a declarat recurs reclamanta, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În esenţă, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa nu a examinat înscrisurile depuse la dosar, prin care a făcut dovada dreptului de proprietate asupra a douăsprezece active (construcţii), între care este situat terenul în litigiu, pe care se află alei de acces, spaţii de depozitare, de transport şi de lucru.
A mai arătat că instanţa a reţinut greşit că institutul avea un drept de administrare asupra terenului şi a ignorat probele cu care s-a dovedit refuzul acestuia de a semna procesul-verbal de vecinătate, atitudine prin care s-a încercat blocarea procedurii legale de atestare a dreptului de proprietate în favoarea recurentei-reclamante.
În opinia acesteia, autoritatea emitentă nu a făcut altceva decât să promoveze interesele celuilalt pârât, nerecunoscând dreptul de administrare al societăţii asupra terenului pe care sunt amplasate activele sale.
Prin Decizia nr. 3932 din 29 septembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul ca nefondat.
În motivarea deciziei, Înalta Curte a reţinut că prin înscrisurile aflate la dosar – adresa nr. 10259 din 26 iunie 2007 emisă de Primăria Oraşului Măgurele, conţinutul plângerii prealabile formulate de reclamanta SC N. & V. SA Măgurele şi documentele din dosarul de prezentare al societăţii - s-a demonstrat apartenenţa terenului în discuţie la domeniul privat al statului, paginile acestor documente atestând dreptul de administrare al pârâtului asupra terenului în suprafaţă de 29.880 mp, fiind semnate şi ştampilate atât de recurentă cât şi de Fondul Proprietăţii de Stat.
S-a apreciat, pe cale de consecinţă, că sunt lipsite de temei legal susţinerile potrivit cărora, prin emiterea deciziei nr. 9285 din 27 august 1007, pârâta A.N.C.S. a vătămat un drept subiectiv sau un interes legitim privat al reclamantei, în sensul reglementat de art. 1 alin. (1 )din Legea nr. 554/2004.
Instanţa de recurs a reţinut, de asemenea, relevanţa în cauză a deciziei comerciale nr. 1143 din 3 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a, depusă ca act nou în dosar, din care rezultă că terenul este trecut în administrarea Institutului intimat, precum şi incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 23 din OG nr. 57/2002.
3 .Contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei de recurs
Împotriva deciziei pronunţate în recurs, recurenta a formulat contestaţie în anulare, invocând prevederile art. 318 C. proc. civ.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că instanţa a omis să cerceteze mai multe dintre motivele de modificare a sentinţei, dovedind „că nu a înţeles esenţa cauzei deduse judecăţii".
Astfel, în opinia contestatoarei, instanţa nu a analizat motivele de recurs referitoare la lipsa unui act normativ prin care I.F.I.N. H.H. să facă dovada calităţii de administrator al suprafeţei de 29.813 mp teren pentru perioada 1989 – 2007, nu a făcut nicio apreciere cu privire la probele prin care a făcut dovada demersurilor în vederea atestării dreptului de proprietate în conformitate cu HG nr. 834/1991, nu a analizat prevederile art. 12 din Legea nr. 137/2002, art. 142 – 145, art. 290 şi art. 291 din Normele metodologice de aplicare a OG nr. 88/1997 şi ale Legii nr. 137/2002, aprobate prin HG nr. 577/2002, în temeiul cărora urmau a fi întocmite documentaţiile necesare în vederea eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate şi, în consecinţă, nu a analizat legalitatea emiterii deciziei atacate în contencios administrativ.
Contestatoarea a solicitat şi repunerea în termenul de formulare a contestaţiei în anulare, arătând că Decizia i-a fost expediată prin poştă la data de 31 decembrie 2009, când îşi întrerupsese activitatea, plicul a fost înregistrat în evidenţele sale la data de 4 ianuarie 2010, iar contestaţia a fost înaintată la data de 18 ianuarie 2010.
În dovedirea susţinerilor sale, contestatoare a depus la dosar înscrisuri, constând în petiţia nr. 698 din 27 octombrie 2009, adresată A.V.A.S., adresa nr. 116 din 19 ianuarie 2010 emisă de această autoritate şi adresa nr. VII/6233/A.R din 5 ianuarie 2010 a Ministerului Economiei.
4. Apărările intimaţilor
4.1. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul I.N.C.D.E.I.N.H.H. (I.F.I.N. H.H.) a invocat excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, invocând prevederile art. 103 alin. (1) coroborate cu prevederile art. 319 alin. (2) C. proc. civ.
Totodată, a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă, arătând că SC N. & V. SA Măgurele nu a indicat omisiuni ale instanţei de recurs de a cerceta motive de modificare sau de casare, întreaga motivare a contestaţiei reprezentând o reeditare a motivelor de fond şi a aprecierilor proprii asupra calităţii de persoană vătămată.
4.2. A.N.C.S. a depus şi ea la dosar o întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă, arătând, în esenţă, că art. 318 C. proc. civ. are în vedere numai omisiunea examinării unui motiv de recurs, iar nu a argumentelor de fapt şi de drept care, oricât de larg ar fi dezvoltate, se subsumează motivului de casare sau de modificare pe care îl sprijină.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
1. Cu privire la excepţia tardivităţii contestaţiei
Examinând cu prioritate excepţia menţionată, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că Decizia contestată nu conţine dispoziţii care să fie aduse la îndeplinire pe cale de executare silită, astfel că, potrivit art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., poate fi contestată în termen de 15 zile de la data la care contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când aceasta a devenit irevocabilă.
Din copia plicului poştal aflată la fila 6 a dosarului rezultă că Decizia a fost expediată prin poştă la data de 30 decembrie 2009 şi a fost înregistrată în evidenţele contestatoare cu număr de intrare 03 din 4 ianuarie 2010, iar contestaţia în anulare a fost expediată, tot prin poştă, la data de 18 ianuarie 2010.
Întrucât art. 319 alin. (2) C. proc. civ. se referă la data luării la cunoştinţă, iar nu la data comunicării, şi din datele speţei nu rezultă cu certitudine că partea a luat cunoştinţă de conţinutul deciziei anterior datei de 4 ianuarie 2010, având în vedere şi dispoziţiile art. 104 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia invocată de intimat, reţinând că demersul procesual al contestatoarei a fost efectuat înăuntrul termenului legal.
2. Cu privire la motivul invocat în contestaţi.
Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă, ale cărei motive sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 317 şi art. 318 C. proc. civ.
Potrivit art. 318 C. proc. civ., în afara contestaţiei în anulare obişnuite, reglementate de art. 317 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Din conţinutul deciziei contestate rezultă că instanţa de control judiciar a analizat toate motivele de recurs invocate de parte, găsindu-le nefondate. Neexaminarea în detaliu a fiecărui argument indicat în dezvoltarea unui motiv de recurs sau gruparea argumentelor şi cercetarea lor printr-un considerent comun, exprimat sintetic, nu pot fi considerate omisiuni de cercetare a unui motiv de recurs, în sensul art. 318 C. proc. civ.
Or, din modul în care contestatoarea şi-a structurat motivele, rezultă că aceasta a reluat în mare parte argumentele din recurs, tinzând practic la rejudecarea căii de atac de reformare.
3. Temeiul legal al soluţiei pronunţate asupra contestaţiei
Având în vedere considerentele expuse şi ţinând seama de prevederile art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare.
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC N. & V. SA Măgurele împotriva deciziei nr. 3932 din 29 septembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2635/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2640/2010. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
