ICCJ. Decizia nr. 2680/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2680/2010
Dosar nr. 1453/35/2009
Şedinţa de la 20 mai 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Direcţia Naţională Drumuri şi Poduri Cluj din cadrul C.N.A.D.N.R. SA a chemat în judecată pe debitoarea SC B.S. SRL - Satu Mare, solicitând instanţei ca, în contradictoriu cu aceasta, să emită o ordonanţă de plată prin care să dispună obligarea debitoarei la plata următoarelor debite:
- echivalentul în lei a sumei de 288,00 euro plătibil la cursul de schimb al zilei comunicat de B.N.R., valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării tarifului, cu titlu de debit reprezentând rate eşalonate ale tarifelor de utilizare a reţelei de drumuri naţionale, rămase restante;
- echivalentul în lei a sumei de 400,89 euro plătibil la cursul de schimb al B.N.R. valabil pentru ultima zi a lunii anterioare scadenţei ratei reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 10 iulie 2009, inclusiv, pentru neplata la termenele şi în cuantumul stabilit conform contractului a debitului, şi mai departe, până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii se arată că pârâta-debitoare a încheiat Contractul din 4 mai 2006, având ca obiect eliberarea rovinietelor pentru autovehiculul cu număr de înmatriculare. Cuantumul rovinietelor a fost de 576,00 euro cu obligaţia achitării în 4 rate, însă, pârâta a achitat la termen doar prima rată, a doua rată fiind achitată cu întârziere, rămânând neachitate ratele a 3-a şi a 4-a, astfel că au fost calculate penalităţi de întârziere pentru rata a 2-a şi pentru ratele a 3-a şi a 4-a.
În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile OUG nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale.
Judecătoria Satu Mare, prin sentinţa civilă nr. 6073 din 11 noiembrie 2009 a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Oradea, reţinând că potrivit art. 2 alin. (1) lit. c)) teza II-a din Legea nr. 554/2004 contractul care stă la baza cererii de chemare în judecată este asimilat actelor administrative, astfel că, potrivit art. 10 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004 şi art. 5 alin. (1) din OUG nr. 119/2007, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Curţii de apel.
La rândul său, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 27/CA/2010-PI din 18 ianuarie 2010, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel a reţinut că, în speţă, contractul nu are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice şi nici achiziţii publice pentru a fi calificat drept contract administrativ în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 şi pentru a atrage competenţa instanţei de contencios administrativ, ci este un contract comercial încheiat între C.N.A.D.N.R. SA, persoană juridică de drept privat cu capital integral de stat asimilată unei autorităţi publice, şi o societate comercială, având ca obiect eliberarea rovinietei pentru utilizarea reţelei de drumuri naţionale.
Constatând ivit conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, Curtea de apel a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru a pronunţa un regulator de competenţă.
Având în vedere obiectul litigiului şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte stabileşte competenţa materială de soluţionare în favoarea judecătoriei, pentru motivele care vor fi prezentate în continuare.
Obiectul sesizării instanţei judecătoreşti îl reprezintă cererea de emitere a unei ordonanţe de plată, formulată în temeiul prevederilor OUG nr. 119/2007, pentru obligarea debitoarei la plata sumelor restante (rate trimestriale şi penalităţi de întârziere) datorate în baza contractului încheiat în temeiul art. 4 din OG nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier.
Contractul încheiat între C.N.A.D.N.R. SA, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj, şi SC B.S. SRL - Satu Mare are ca obiect:
1. Încasarea de către C.N.A.D.N.R. SA, potrivit prevederilor OG nr. 15/2002 […] în 4 rate trimestriale […] a sumelor datorate cu titlu de tarif de utilizare.
2. Eliberarea de către C.N.A.D.N.R. SA a rovinietelor concomitent cu plata de către beneficiar în 4 rate a tarifelor de utilizare […] sau eliberarea la încheierea contractului a rovinietei-talon completată corespunzător şi a rovinietei-ecuson.
Potrivit art. 1 alin. (1) lit. e) din OG nr. 15/2002, tariful de utilizare este definit ca reprezentând „o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, reţeaua de drumuri naţionale din România, concesionată Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.".
Potrivit art. 1 alin. (1) lit. j) din OG nr. 15/2002, rovinieta este definită ca reprezentând „documentul sau înregistrarea în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România".
Conform art. 4 din OG nr. 15/2002, în vigoare la data încheierii contractului (art. 4 din OG nr. 15/2002 a fost abrogat de Legea nr. 101/2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 275 din 25 aprilie 2007):
„Art. 4. - (1) Utilizatorii români vor achita distribuitorilor tariful de utilizare, obligatoriu pentru perioade de parcurs şi staţionare de câte 12 luni, cu posibilitatea achitării în 4 rate trimestriale.
(2) Pentru autoturisme, plata tarifului de utilizare se achită de către utilizatorii români numai integral."
Pentru determinarea instanţei competente material să soluţioneze cererea de ordonanţă de plată, formulată în temeiul OUG nr. 119/2007, este necesar a fi clarificată natura juridică a contractului încheiat între cele două părţi, având în vedere dispoziţiile procedurale ale art. 5 din OUG nr. 119/2007, potrivit cărora:
„Art. 5. - (1) Cererea privind creanţa de plată a preţului se depune la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.
(2) În cazul litigiilor privitoare la obligaţii de plată rezultând din contracte comerciale nu este necesară parcurgerea, în prealabil, a etapei concilierii directe prevăzute la art. 7201 C. proc. civ.
(3) Cererea privind creanţa de plată a preţului rezultând dintr-un contract de achiziţie publică, de concesiune de lucrări publice sau de servicii se depune la instanţa de contencios administrativ competentă, care va aplica pentru soluţionarea cauzei prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă.
(4) Judecătorul verifică din oficiu competenţa instanţei, procedând conform legii."
Din interpretarea dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din OUG nr. 119/2007 rezultă fără echivoc faptul că instanţa de contencios administrativ este competentă numai în privinţa cererilor privind creanţa de plată a preţului rezultând din următoarele tipuri de contracte:
-contracte de achiziţie publică;
-contracte de concesiune de lucrări publice;
-contracte de concesiune de servicii.
Or, având în vedere dispoziţiile citate anterior ale art. 1 alin. (1) lit. e) şi j) şi art. 4 din OG nr. 15/2002, care definesc „tariful de utilizare" şi „rovinieta", respectiv reglementează ipoteza încheierii contractelor prin care beneficiarii rovinietelor pot achita distribuitorilor, în 4 rate trimestriale, tariful de utilizare, Înalta Curte reţine că nu cade în competenţa instanţelor de contencios administrativ cererea de ordonanţă de plată derivând din contractul ce formează obiectul cauzei, întrucât acesta nu se încadrează în niciunul dintre tipurile de contracte la care se referă art. 5 alin. (3) din OUG nr. 119/2007.
De altfel, contractul încheiat între C.N.A.D.N.R. SA şi debitoarea din prezenta cauză nu se circumscrie nici noţiunii de contract administrativ în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, deoarece nu are ca obiect „punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice".
În consecinţă, fiind vorba de un contract de natură comercială în raport cu valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 5 alin. (1) din OUG nr. 119/2007 coroborat cu art. 1 pct. 1 şi art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., competenţa aparţine Judecătoriei Satu Mare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe creditoarea C.N.A.D.N.R. SA, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj, în contradictoriu cu debitoarea SC B.S. SRL - Satu Mare în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2631/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2684/2010. Contencios → |
|---|
