ICCJ. Decizia nr. 2684/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2684/2010
Dosar nr. 4082/2/200.
Şedinţa publică din 20 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 2497 din 10 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile privind lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, a inadmisibilităţii cererii reclamanţilor de introducere în cauză, a pârâtei A.N.R.P. şi a prematurităţii acţiunii, iar pe fond, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţii I.G. şi B.M., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, reprezentant de Ministerul Finanţelor Publice, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin director general, A.N.R.P., prin preşedinte şi Ministerul Economiei, prin care au solicitat obligarea la plata sumei de 850.000 Euro, echivalent în lei, reprezentând contravaloarea a 85 ha teren şi respectiv 97.400 Euro, echivalent în lei reprezentând contravaloarea a 9,74 ha teren.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că procedura de reconstituire a dreptului de proprietate presupune parcurgerea a două etape:
a) procedura administrativă ce se desfăşoară în faţa comisiilor de fond funciar, care se finalizează cu o hotărâre de validare/invalidare a comisiei judeţene de fond funciar, dosarul astfel constituit cu toată documentaţia completă, fiind transmis de către comisia locală de fond funciar, comisiei judeţene, în speţă, Comisiei Judeţene de fond funciar Bacău, care are obligaţia legală de a-l înainta Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
b) procedura administrativă de acordare a despăgubirilor, prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, ce se desfăşoară în faţa Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi se finalizează cu emiterea deciziei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În cadrul celei de-a doua proceduri amintite, A.N.R.P. asigură Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, astfel că, raportat la prevederile art. 1 alin. (3) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, potrivit cărora, despăgubirile acordate în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, re publicată, cu modificările şi completările ulterioare, a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, vor urma procedura şi se vor supune dispoziţiilor privind acordarea despăgubirilor din această lege".
Prin urmare, nici A.N.R.P. şi nici Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu au atribuţii, decât după parcurgerea procedurii administrative de la comisiile de fond funciar, iar Decizia de acordare a despăgubirilor se emite de către Comisia Centrală în urma parcurgerii procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
In speţă, prima instanţă a constatat că din verificările efectuate în cadrul Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu rezultă că a fost înregistrat un dosar cu numele reclamanţilor şi, în aceste condiţii, acţiunea reclamanţilor apare ca fiind neîntemeiată.
In ce priveşte excepţiile invocate în cauză, prima instanţă a apreciat că acestea nu pot fi primite, cu menţiunea că în raport de obiectul pricinii, cererea este admisibilă, iar în ce priveşte calitatea de reprezentant, aceasta a fost dovedită.
Recursul reclamanţilor
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii I.G. şi B.M. invocând dispoziţiile cu caracter general prevăzute de art. 299 şi art. 3041 C. proc. civ.
In motivarea căii de atac, recurenţii au criticat soluţia primei instanţe sub aspect procedural, făcând trimitere la încheierea de consemnare a dezbaterilor din 27 mai 2009 când, instanţa a pus în discuţia părţilor numai excepţiile invocate în cauză, dar nu şi fondul cererii de chemare în judecată, iar în final, s-a pronunţat atât pe excepţii cât şi pe fondul litigiului, fără să le dea posibilitatea să depună note scrise şi să combată fondul cauzei.
A fost criticată soluţia primei instanţe şi pentru faptul că, s-a reţinut în mod greşit că nu a fost parcursă procedura administrativă în fata Comisiei locale de fond funciar.
In acest sens, au susţinut că procedura administrativă a fost parcursă, dosarele pentru despăgubiri au fost completate cu toate înscrisurile solicitate, iar răspunsul Comisiei locale a fost în sensul de a respinge cererea de restituire în natură, pe motiv că nu au teren disponibil, cel al instanţei, pe motiv că este obligativitate la restituire în natură.
In aceste condiţii, arată recurenţii, s-au văzut nevoiţi să solicite instanţei de contencios administrativ să oblige pârâtele la restituirea în echivalent, în baza Hotărârii nr. 6973/2002 şi a prevederilor sentinţei civile nr. 80 din 08 martie 2006 a Judecătoriei Podul Turcului.
In fine, prin soluţia pronunţată, le-a fost încălcat în mod flagrant dreptul de proprietate, consacrat în art. 1 din Protocolul 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului.
3. Apărările intimatei-pârâte Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a reiterat apărările făcute şi în faţa instanţei de fond, concluzionând că nu se poate iniţia procedura administrativă în vederea acordării despăgubirilor întrucât comisiile de fond funciar nu şi-au îndeplinit obligaţiile legale în vederea întocmirii şi transmiterii dosarului în forma prevăzută de lege Secretariatului Comisiei Centrale din cadrul A.N.R.P.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama de toate susţinerile şi apărările părţilor, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Aspecte de fapt şi de drept relevante
Aşa cum rezultă din petitul cererii de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat „obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor să plătească suma de 850.000 Euro, echivalent în lei, contravaloarea a 85 ha şi respectiv suma de 97.000 Euro, echivalent în lei, contravaloarea a 9,74 ha, potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004 ."
Ulterior, printr-o cerere precizatoare, reclamanţii au solicitat introducerea în cauză a pârâtelor Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi A.N.R.P., fără însă a-şi preciza pretenţiile în raport cu fiecare instituţie în parte.
Cu toate acestea, în exercitarea rolului său activ consacrat de art. 129 alin. (2) -(5) C. proc. civ., instanţa de judecată trebuie să califice cererea de chemare în judecată în funcţie de scopul urmărit de reclamant, ea nefiind ţinută de sensul literal al termenilor folosiţi de acesta, după cum dispune art. 84 C. proc. civ.
Având în vedere motivele de fapt şi de drept ale acţiunii, Înalta Curte reţine că obiectul acţiunii judiciare, potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004, vizează constatarea refuzului nejustificat al pârâţilor de soluţionare a cererii privind emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire aferent terenurilor arabile, în suprafaţă de 85 ha şi 9,74 ha, ce nu au putut fi restituite în natură, situate pe raza localităţii Dealu Morii, judeţul Bacău, precum şi obligarea la emiterea titlului de plată pentru suma de 850.000 Euro, echivalent în lei, în favoarea reclamantului I.G. şi respectiv 97.000 Euro, echivalent în lei, în favoarea reclamantei B.M.
Faţă de obiectul acţiunii, fundamentarea juridică a soluţiei de respingere a acţiunii, ca neîntemeiată, este în acord cu probatoriul administrat şi cu dispoziţiile legale incidente - Titlul VII din Legea nr. 247/2005 (privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente) şi HG nr. 1095/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII din actul normativ menţionat.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, reconstituirea dreptului de proprietate implică parcurgerea a două proceduri administrative, prima din ele desfăşurându-se în faţa comisiei de fond funciar, iar a doua desfăşurându-se în faţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în conformitate cu art. 1 alin. (3) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi cu pct. 16.4 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1095/2005 şi care se finalizează cu emiterea titlului de despăgubire Secretariatului Comisiei Centrale.
In analiza excepţiei prematurităţii acţiunii, invocată atât de A.N.R.P. cât şi de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în mod corect prima instanţă a constatat ca nefiind parcursă prima procedură administrativă şi, atâta timp cât dosarul de despăgubire al reclamanţilor nu a fost transmis de către Comisia Judeţeană de fond funciar Bacău către Secretariatul Comisiei Centrale, nu se poate reţine în sarcina pârâtelor obligaţia de a emite Decizia de acordare a despăgubirilor.
Cu referire concretă la criticile formulate în recurs, Înalta Curte constată că sunt nefondate, pentru argumentele expuse în continuare.
Excepţia privind inadmisibilitatea acţiunii faţă de obiectul dedus judecăţii şi a cererii reclamanţilor de introducere în cauză a pârâtei A.N.R.P. precum şi excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată au făcut obiectul dezbaterilor din Şedinţa publică din 27 mai 2009, aşa cum rezultă din consemnările aflate la fila 159 din dosarul Curţii de Apel Bucureşti.
Într-adevăr, din încheierea de consemnare a dezbaterilor din 27 mai 2009, rezultă că, formal, Curtea de Apel a pus în discuţia părţilor numai excepţiile privind inadmisibilitatea cererii reclamanţilor de introducere în cauză a pârâtei A.N.R.P. şi prematuritatea cererii de chemare în judecată.
Dar, din cuprinsul sentinţei rezultă că motivele pe care judecătorul şi-a fundamentat soluţia pe fondul cauzei coincid practic cu aspectele de fapt şi de drept pe care pârâtele le-au circumscris excepţiei de prematuritate.
Cu alte cuvinte, judecătorul fondului a considerat că neparcurgerea în totalitate a procedurii administrative în faţa Comisiei locale de fond funciar nu atrage prematuritatea acţiunii, ci face ca refuzul de rezolvare a cererii, pe care l-au invocat reclamanţii, să fie considerat unul justificat.
De asemenea, nu se poate vorbi despre o încălcare a prevederilor cuprinse în art. 1 din Protocolul 1 din Convenţia Europeana pentru Apărarea Drepturilor Omului, câtă vreme procedura administrativă reglementată în termeni imperativi în Titlul VII din Legea 247/2005 nu a fost parcursă în totalitate, judecătorul fondului nu putea pronunţa o hotărâre prin care să ignore dispoziţii legale inderogabile, astfel că sub acest aspect nu este în discuţie o încălcare a dreptului de proprietate, astfel cum susţin recurenţii.
Având în vedere că fondul litigiului nu a fost tranşat de prima instanţă, criticile recurenţilor ce vizează acest aspect, nu vor mai fi analizate.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de fată, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de I.G. şi B.M. împotriva sentinţei nr. 2497 din 10 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2680/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 2721/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
