ICCJ. Decizia nr. 2898/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2898/2010
Dosar nr.1385/44/2009
Şedinţa publică din 2 iunie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin sentinţa nr. 194 din 29 septembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi a fost admisă cererea de suspendare a efectelor procesului-verbal de constatare din 19 iunie 2009, a titlului executoriu din 26 august 2009 şi a deciziei din 1 iulie 2009 emise de A.P.D.R.P. Bucureşti, până la soluţionarea pe fond a cauzei, cerere formulată de reclamanta SC T.F.F. SRL Galaţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa investită cu soluţionarea acţiunii introductive a reţinut că reclamanta a făcut dovada întrunirii condiţiilor de admisibilitate a cererii sale, respectiv a cazului bine justificat şi a existenţei unei pagube iminente .
Instanţa a reţinut că reclamanta a susţinut nelegalitatea actului atacat şi a prezentat împrejurări ale cauzei din care ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă a prezumţiei de legalitate, situaţie care determină existenţa cazului bine justificat.
De asemenea, instanţa a constatat că prejudiciul ce s-ar putea produce este iminent, astfel încât este îndeplinită şi condiţia privind prejudiciul reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A.P.D.R.P., criticând sentinţa pronunţată ca netemeinică şi nelegală.
Recurenta a susţinut că cererea de suspendare formulată nu a fost motivată în fapt şi în drept, iar instanţa de fond a reţinut greşit faptul că titlul executoriu nr. 486/2009 a fost emis de A.P.D.R.P., întrucât actul arătat a fost emis de A.N.A.F.-Administraţia Finanţelor Publice Galaţi.
Recurenta a arătat că instanţa de fond în mod greşit a apreciat ca fiind îndeplinite condiţiile imperative prevăzute de lege, pentru a se dispune suspendarea actului administrativ, întrucât în cauză nu a fost făcută această dovadă.
S-a arătat faptul că simpla menţionare a creanţei constatate şi a valorii ei nu poate duce de facto la constatarea că există o pagubă iminentă.
De asemenea, s-a susţinut că în cauză trebuie demonstrată şi existenţa unor motive temeinice care să creeze o îndoială puternică asupra legalităţii actului administrativ atacat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului formulat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 şi art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât şi în faza sesizării instanţei cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.
Este bine cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate şi că acest act administrativ constituie el însuşi titlu executoriu.
A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative, ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situaţie de excepţie, care poate fi de drept, când legea o prevede sau judecătorească, dar în limitele şi condiţiile prevăzute de lege.
În cauza de faţă dedusă judecăţii ne aflăm în situaţia prevăzută de art. 14 din Legea contenciosului administrativ în conformitate cu care în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Dispoziţiile mai sus citate prevăd obligaţia îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1), întrucât cele două condiţii se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine faptul că reclamant prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al existenţei unor indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură a induce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, a abuzului autorităţii, a atitudinii acesteia, fiind arătate şi diligenţele depuse de reclamant şi efectele posibile şi previzibile ale executării actului administrativ, iar Înalta Curte reţine că toate aceste situaţii sunt de natură a argumenta cazul bine justificat.
Înalta Curte a constatat că instanţa de fond a dat o interpretare corectă dispoziţiilor legale, întrucât întotdeauna suspendarea actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale atât în sistemul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.
Din acest punct de vedere, actul normativ incident în cauză răspunde recomandărilor Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, pentru că prevede atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecţie a drepturilor şi intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.
Simpla referire la instrumentele juridice naţionale şi internaţionale nu poate fundamenta însă, prin ea însăşi, luarea unei măsuri provizorii, pentru că suspendarea nu intervine de drept.
Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.
Or, prin sentinţa recurată, instanţa a făcut o analiză teoretică a premiselor suspendării executării actului administrativ, reţinând existenţa în concret a cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube în raport cu natura şi amploarea măsurii dispuse de autoritatea publică emitentă.
Înalta Curte nu poate reţine ca întemeiate motivele invocate de recurentă cu privire la greşelile materiale strecurate în dispozitivul sentinţei, întrucât dezlegarea acestora este în competenţa instanţei care a pronunţat hotărârea atacată.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte reţine că în mod corect instanţa de fond a prezentat situaţia de fapt şi de drept existentă, astfel încât hotărârea atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 din C. proc. civ. , va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de A.P.D.R.P. împotriva sentinţei nr. 194 din 29 septembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2899/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2873/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
