ICCJ. Decizia nr. 2905/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2905/2010
Dosar nr.6905/2/2009
Şedinţa publică din 2 iunie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin sentinţa nr. 3919 din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă acţiunea reclamantului A.S. în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Externe, în sensul că pârâtul a fost obligat să primească cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române. Instanţa a admis cererea privind daunele morale solicitate şi a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamantul s-a adresat autorităţii pârâte, solicitând fixarea datei în vederea depunerii cererii şi actelor necesare pentru redobândirea cetăţeniei române, iar până la data sesizării instanţei a primit înştiinţarea că datorită numărului mare de solicitări şi a spaţiilor limitate în care Ambasada îşi desfăşoară activitatea, reclamantul urmează a fi programat pentru depunerea cererii, urmând a fi înştiinţat în legătură cu acest aspect.
Instanţa de fond a constatat că termenul care a trecut de la formularea cererii nu poate fi considerat rezonabil, cât timp obligaţia de soluţionare a cererilor în termen rezonabil subsumează toate etapele eventuale ale unei proceduri, inclusiv cele premergătoare depunerii efective a cererii.
Cu privire la daunele morale solicitate, instanţa de fond a apreciat ca întemeiată această cerere, atâta timp cât prin atitudinea pârâtului reclamantul s-a aflat în imposibilitate de a-şi valorifica drepturile reglementate de Legea nr. 21/1991.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Afacerilor Externe, criticând soluţia pronunţată ca netemeinică şi nelegală.
Recurentul a arătat că instanţa a pronunţat o hotărâre întemeiată pe o interpretare greşită a legii, întrucât acţiunea reclamanţilor este prescrisă, în raport cu cererile adresate autorităţii pârâte, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, întrucât nu a răspuns la excepţia de prescripţie a dreptului la acţiune invocată la fond.
Pe fondul acţiunii, autoritatea pârâtă a arătat că nu neagă caracterul rezonabil al termenului în discuţie, însă s-a invocat faptul că există o justificare argumentată a faptului că nu a fost stabilită o dată pentru a se depune cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române.
S-a arătat că nu poate fi reţinut un refuz nejustificat, întrucât există un răspuns formulat de autoritatea recurentă, iar acesta nu poate fi considerat ca o exprimare a unei restricţionări a unui drept.
Autoritatea recurentă a precizat că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor de această natură, în sensul că gestionarea atribuţiilor ce le revin, exercitate pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a autorităţilor române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spaţii adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române într-un termen cât mai scurt.
Recurentul a precizat că nu a fost afectat dreptul la un proces echitabil, întrucât în cauză este vorba de un termen administrativ.
Cu privire la daunele morale acordate de instanţa de fond, recurentul a criticat soluţia adoptată, având în vedere că reclamantul nu a afirmat care este legătura de cauzalitate între fapta vătămătoare şi dauna produsă. Recurentul a arătat că întotdeauna realitatea daunei, fie ea emoţională ori o atingere adusă onoarei sau prestigiului social, trebuie demonstrată, iar în cauza dedusă judecăţii nu a fost făcută o asemenea probă.
De asemenea, s-a arătat faptul că soluţia adoptată de instanţa de fond este o măsură reparatorie suficientă, care nu mai necesită şi despăgubiri. A invocat practica constantă a Înaltei Curţi în această materie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va admite recursul, constatând că în mod greşit au fost acordate daune morale şi, în consecinţă, va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că cererea privind daunele morale va fi respinsă ca neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează:
Cererea de despagubire morală este o cerere accesorie petitului principal, prin care se stabileşte dacă un act administrativ sau refuzul de a se soluţiona o cerere au caracter vătămător pentru persoana care pretinde acest lucru.
Numai în situaţia în care instanţa stabileşte că actul administrativ este nelegal şi de natură a vătăma un drept recunoscut de lege reclamantului sau dacă stabileşte că refuzul de a soluţiona o cerere este nejustificat, se poate antrena şi răspunderea pentru daunele morale.
Prin Legea nr. 554/2004, s-a reglementat obiectul actiunii judiciare în materia contenciosului administrativ fiscal.
Astfel, în conformitate cu art. 8 alin. (1) din legea menţionată, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ, nemulţumită de raspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns, poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei şi, eventual, reparatii pentru daune morale.
De asemenea, poate formula acţiune la instanta de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept al său recunoscut de lege, prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a cererii.
În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte a constatat că acţiunea reclamantului are ca obiect constatarea refuzului nejustificat al autorităţii pârâte de a soluţiona cererea privind primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române, motivarea cererii constând în faptul că pârâtul nu a soluţionat cererea.
Potrivit art. 52 din Constituţia României, persoana vătămată într-un drept al ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei. Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică.
Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
În cauza de faţă, pârâtul a fost obligat să primească cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române, iar Înalta Curte apreciază că atingerea adusă unui drept sau interes legitim este minimă şi consideră că, în lipsa unei afirmări a existenţei unei suferinţe la nivel moral rezultate din întârzierea primirii cererii reclamantului, nu poate fi admisă cererea privind daunele morale solicitate.
Înalta Curte a constatat că motivul privind excepţia de prescripţie invocată şi susţinerea că acţiunea reclamantului este neîntemeiată pe fond sunt motive nefondate şi instanţa de control judiciar urmează să menţină soluţia instanţei de fond pe capătul de cerere principal, constatând că nu sunt motive de casare sau modificare a sentinţei atacate.
În considerarea art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 , Înalta Curte a constatat că prejudiciul moral nu a fost dovedit şi, în consecinţă, faţă de dispoziţiile art. 304 pct. 9, art. 3041 C. proc. civ., în temeiul art. 312 din C. proc. civ. va admite recursul formulat şi va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul că cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei nr. 3919 din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în parte în sensul că respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata daunelor morale.
Menţine celelalte dispoziţii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2906/2010. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 2904/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
