ICCJ. Decizia nr. 2906/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2906/2010
Dosar nr.3185/102/2008
Şedinţa publică din 2 iunie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin sentinţa nr. 146 din 23 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Tg.Mureş a fost respinsă acţiunea reclamantei F.R. formulată în contradictoriu cu A.N.O.F.M. şi A.J.O.F.M. Mureş.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa, investită cu soluţionarea acţiunii introductive, a reţinut că prin Decizia nr. 20 din 21 septembrie 2009 a secţiilor unite ale Înaltei Curţi, pronunţată într-un recurs în interesul legii, a fost dezlegată problema de drept supusă judecăţii în cazul de faţă, cu privire la drepturile salariale constând în suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare.
Pentru aceste considerente, văzând că până la intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009, instanţele sunt obligate să reţină dezlegarea dată de Decizia nr. 20/2009 a secţiilor unite ale Înaltei Curţi în privinţa drepturilor salariale constând în suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare, instanţa de fond a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei ce vizează acordarea acestor drepturi salariale.
Instanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâţi, întrucât drepturile ce fac obiectul acţiunii au fost suspendate succesiv, iar prescripţia a fost de asemenea suspendată pe perioada în care drepturile au fost suspendate.
Cu privire la acordarea drepturilor şi pe viitor, instanţa a constatat că prevederile invocate ca temei al acţiunii introductive au fost abrogate expres prin art. 49 pct. 14 din Legea nr. 330/2009, astfel că a constatat că această cerere este inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând sentinţa pronunţată ca netemeinică şi nelegală.
Recurenta a criticat hotărârea instanţei de fond întrucât Decizia nr. 20/2009 a secţiilor unite ale Înaltei Curţi a fost publicată în M. Of. al României la data de 16 decembrie 2009, după data pronunţării hotărârii atacate, apreciind că dispoziţiile aceste hotărâri erau inaplicabile în cazul său, astfel încât a arătat că se impunea sesizarea Curţii Constituţionale.
Recurenta a arătat că s-ar fi impus sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999, republicată, căci abrogarea acestui articol prin Legea nr. 330/2009 era dispusă de la 1 ianuarie 2010.
A fost invocată, în sprijinul motivelor de recurs formulate, jurisprudenţa C.E.D.O. şi indicate incidente în cauză dispoziţiile art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, arătându-se că prin hotărârea atacată i s-a produs o limitare a liberului acces la justiţie.
Pe fondul cauzei a arătat că nici executivul, nici legiuitorul nu puteau suspenda sau abroga dreptul funcţionarilor publici la acordarea suplimentului postului şi a suplimentului treptei de salarizare, raportate la perioada pentru care a solicitat aceste drepturi, începând cu 1 ianuarie 2004.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului formulat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.
În conformitate cu dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, „(1) Pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din a) salariul de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare. (2) Funcţionarii publici beneficiază de prime şi alte drepturi salariale, în condiţiile legii. (3) Salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici”.
În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că dreptul la salariu al funcţionarilor publici este reglementat în Secţiunea I din Capitolul 5 intitulat „Drepturi şi îndatoriri” din Legea nr. 188/1999, dar potrivit art. 31 alin. (3), salarizarea se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare.
Prin stabilirea unui cuantum procentual de câte 25% pentru fiecare dintre cele două suplimente salariale, fără ca acest cuantum să fi fost stabilit printr-o reglementare legală, instanţa ar interveni în domeniul constituţional al puterii legislative, căreia nu i se poate substitui în cauza de faţă, căci şi-ar depăşi propriile competenţe, limitate constituţional la aplicarea legii pozitive.
Criticile formulate de recurentă cu privire la sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 din Legea nr. 188/1999, republicată, nu pot fi primite de Înalta Curte, întrucât modificările legislative date acestui articol au făcut imposibilă sesizarea cerută.
Pentru aceste motive, soluţia instanţei de fond va fi menţinută şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 312 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de F.R. împotriva sentinţei nr. 146 din 23 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Tg.Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2908/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2905/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
