ICCJ. Decizia nr. 2975/2010. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2975/2010
Dosar nr. 1318/46/2009
Şedinţa publică de la 04 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeş, reclamanţii I.M. şi I.N. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii: SC I. SA Piteşti, SC T.A. SA Tigveni, prin lichidator judiciar SC P. SRL Piteşti, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Argeş, obligarea pârâtei SC I. SA Piteşti să elibereze terenul în suprafaţă de 0,7803 ha, obligarea pârâtei SC T.A. SA Tigveni să elibereze terenul reclamanţilor în suprafaţă de 1,2207 ha, precum şi anularea parţială a certificatului de atestare, care cuprinde suprafaţa de 0,7803 ha, şi a certificatului de atestare din 17 decembrie 2003 care cuprinde şi cele 1,2207 ha ale reclamanţilor.
La data de 01 iulie 2009, reclamanţii au depus la dosar o cerere precizatoare, prin care au arătat că acţiunea are două capete de cerere şi anume, revendicarea în baza Legii nr. 247/2005 a suprafeţelor de teren în suprafaţă de 0,7803 ha şi 1,1349 ha, respectiv, anularea parţială a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate din 11 august 1995 şi 17 decembrie 2003, care cuprind cele două suprafeţe de teren la care se referă capătul 1 de cerere.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Curtea de Argeş şi a solicitat disjungerea capătului de cerere privind anularea parţială a certificate atestare a proprietăţii din 11 august 1995 şi 17 decembrie 2003 emise de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi declinarea acestuia în favoarea Curţii de Apel Piteşti ca primă instanţă, conform art. 10 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 3 C. proc. civ.
Prin încheierea din 02 octombrie 2009 instanţa a dispus disjungerea capătului 2 de cerere din acţiunea precizată, privitor la anularea parţială a certificatului de atribuire a dreptului de proprietate din 11 august 1995 şi 17 decembrie 2003 şi formarea unui dosar distinct, cu nr. 2391/216/2009 pentru acest capăt de cerere.
Totodată, instanţa a dispus în baza art. 244 alin. (1) pct. 1) C. proc. civ. suspendarea judecăţii cu privire la capătul 1 de cerere din acţiunea precizată, având ca obiect revendicare, până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 2391/216/2009.
În dosarul nou format, în aceeaşi şedinţă publică, prin sentinţa civilă nr. 962 din 02 octombrie 2009, Judecătoria Curtea de Argeş a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de pârâţii M.A.P.D.R, SC I. SA Piteşti şi SC T.A. SA Tigveni, şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, în temeiul art. 3 C. proc. civ., coroborat cu art. 10 alin. (2) teza a Il-a din Legea nr. 554/2004.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, sub nr. 1318/46/2009, iar prin sentinţa nr. 225 din 11 decembrie 2009 a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţi, pentru lipsa procedurii prealabile.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că la termenul din 13 noiembrie 2009, pârâta SC I. SA Piteşti a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei procedurii prealabile prevăzute de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, republicată, iar pârâtul M.A.P.D.R. Bucureşti a invocat, în principal, excepţiile inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile, întemeiate pe dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi a tardivităţii acţiunii, întemeiată pe art. 11 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege.
La termenul din 27 noiembrie 2009, instanţa a pus în vedere apărătorului reclamanţilor să facă dovada parcurgerii procedurii prealabile şi să răspundă excepţiilor regăsite în întâmpinările formulate de pârâţi.
Astfel, la termenul din 11 decembrie 2009, reclamanţii au depus un înscris reprezentând un răspuns al D.G.I.P.C. cu nr. 60118 din 24 septembrie 2008, considerat ca fiind plângere prealabilă, precum şi note scrise în care au precizat că dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004-R, nu sunt aplicabile în prezenta cauză, ci numai dispoziţiile art. 4 din aceeaşi lege privind excepţia de nelegalitate a actului administrativ unilateral cu caracter individual, excepţie care poate fi invocată oricând şi fără a fi necesară parcurgerea procedurii prealabile.
Curtea, în raport de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., s-a pronunţat, cu prioritate, asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile, excepţie care face inutilă cercetarea fondului, în situaţia în care se constată că aceasta este întemeiată.
Astfel, pornind de la dispoziţia art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004-R, s-a reţinut că actul administrativ este definit ca fiind ”actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice”
Din interpretarea logică şi sistemică a acestui text de lege, rezultă că actul administrativ în litigiu, respectiv, certificatul de atestare a dreptului de proprietate este un act administrativ unilateral cu caracter individual şi nu un act normativ, astfel că acestuia îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004-R.
Or, una din condiţiile admisibilităţii acţiunii în contencios administrativ este aceea a îndeplinirii procedurii prealabile, anterior sesizării instanţei de contencios administrativ.
Analizând înscrisul depus de reclamanţi la fila 39 din dosar, cu nr. 60118 din 24 septembrie 2008, s-a constatat că acesta nu este un înscris în sensul dispoziţiilor sus-menţionate, ci doar un răspuns la memoriul adresat de reclamanţi Preşedinţiei României, ceea ce face justificată excepţia invocată de către cei doi pârâţi.
Susţinerea apărătorului reclamantei privind incidenţa dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004-R-, nu a fost reţinută, având în vedere obiectul cererii cu care a fost investită instanţa, respectiv anularea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate şi nu excepţie de nelegalitate a actelor administrative .
Prin urmare, faţă de dezlegarea dată acestei acţiuni pe excepţia inadmisibilității, nu s-a mai impus analiza excepţiei de tardivitate invocată de pârâtul M.A.P.D.R, după cum nici apărările dezvoltate de acesta în susţinerea pe fond a cauzei.
Împotriva sentinţei nr. 225 din 11 decembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, au formulat recurs, în termen legal, reclamanţii I.M. şi I.N. care au solicitat casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurenţii susţin faptul că instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii iar sentinţa atacată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În concret, recurenţii susţin că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, referitor la excepţia de nelegalitate a actului administrativ în litigiu, iar potrivit art. 7 alin. (5) din aceeaşi lege, plângerea prealabilă nu este obligatorie şi prin urmare, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond.
Prima instanţă s-a aflat în eroare, întrucât anularea certificatelor de proprietate se face atunci când actul întocmit nu a respectat legea.
În plus, recurenţii amintesc şi faptul că sesizarea instanţei de contencios administrativ a Curţii de apel s-a făcut de către Judecătoria Curtea de Argeş, care nu avea competenţa să analizeze nelegalitatea certificatelor de atestare a proprietăţii.
În opinia recurenţilor, înscrisul depus la fila 39 din dosarul de fond reprezintă dovada îndeplinirii procedurii plângerii prealabile, fiind un răspuns la cererea adresată organelor în drept, ca urmare a faptului că altcineva ocupase terenurile în litigiu ce au aparţinut autorilor acestora.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a solicitat respingerea recursului, ca nefondat (filele 12-13 dosar).
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Prin încheierea din 02 octombrie 2009 instanţa a disjuns capătul 2 de cerere din acţiunea precizată, privitor la anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 11 august 1995 şi 17 decembrie 2003, iar prin sentinţa civilă nr. 962 din 02 octombrie 2009 Judecătoria Curtea de Argeş a declinat competenţa de soluţionare a acestei cereri în favoarea Curţii de Apel Piteşti – Secţia comercială şi contencios administrativ.
Fiind astfel sesizată, Curtea de Apel Piteşti a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile, cerută de prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în şedinţa publică de la 11 decembrie 2009, dată la care a şi rămas în pronunţare pe această excepţie (filele 43-44 dosar fond).
Analizând cu prioritate excepţia invocată conform art. 137 C. proc. civ., prima instanţă în mod corect a constatat că este întemeiată.
Susţinerea formulată prin cererea de recurs, în sensul incidenţei prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată ce vizează excepţia de nelegalitate, nu se confirmă.
Verificând actele dosarului, rezultă fără dubiu, din înscrisurile existente, că obiectul cererii disjunse îl reprezintă anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 11 august 1995 şi 17 decembrie 2003 şi nicidecum excepţia de nelegalitate reglementată de prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată.
Este evident că recurenţii-reclamanţi se află în eroare, confundând în fapt noţiunea de „anulare a actului administrativ” cu „excepţia de nelegalitate a unui act administrativ ”, procedură ce poate fi exercitată numai pe cale indirectă, având ca scop doar înlăturarea actului administrativ nelegal şi nu anularea actului ilegal, care se poate exercita doar pe calea acţiunii directe.
În aceste condiţii, apărarea formulată prin cererea de recurs nu poate fi primită, nefiind incidente prevederile art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 modificată.
În plus, nu se putea solicita în cadrul aceluiaşi litigiu verificarea legalităţii aceluiaşi act administrativ, atât pe cale principală, cât şi pe cale de excepţie, în conformitate cu art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Mai mult, dacă s-ar fi solicitat verificarea legalităţii actului administrativ în discuţie pe calea excepţiei reglementate prin art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în cadrul procesului ce face obiectul dosarului aflat pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeş, sesizarea instanţei de contencios administrativ competente s-ar fi făcut prin încheiere conform textului legal menţionat şi nu prin sentinţă de declinare a competenţei, urmare a disjungerii capetelor de cerere ce vizează anularea actelor administrative în discuţie.
Raportat la obiectul acţiunii, în mod corect şi în acord cu prevederile art. 7 alin. (1) din actul normativ amintit, instanţa de contencios administrativ a Curţii de Apel Piteşti a dat o dezlegare corectă prin admiterea excepţiei lipsei plângerii prealabile.
Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ a menţinut caracterul obligatoriu al procedurii prealabile, aceasta fiind o cerinţă pentru exercitarea dreptului la acţiune, deci pentru sesizarea instanţei.
Potrivit art. 109 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 7 din Legea nr. 554/2004, procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune în contencios administrativ, a cărei neîndeplinire în termenele şi condiţiile prevăzute de lege, atrage inadmisibilitatea acţiunii.
a rt. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, prevede că, plângerea prealabilă formulată de persoana vătămată într-un drept al său printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, se formulează în termen de 6 luni din momentul în care a luat la cunoştinţă de existenta acestuia, pe orice cale.
Dispoziţiile legale invocate prevăd procedura prealabilă administrativă pentru toate persoanele vătămate într-un drept al său printr-un act administrativ, legea distingând numai în ce priveşte termenul de efectuare a procedurii prealabile, diferit pentru beneficiarii actului şi pentru terţi.
Înscrisul doveditor al demarării procedurii prealabile despre care recurenţii fac vorbire, aflat la fila 39 din dosarul de fond, nu poate fi apreciat ca reprezentând plângere prealabilă, în sensul dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, deoarece din conţinutul acestuia nu reiese că s-ar fi solicitat revocarea actelor administrative în cauză, instanţa reţinând în mod corect că este doar un răspuns la memoriul adresat de reclamanţi Preşedenţiei României.
Prin urmare, soluţia instanţei de fond este corectă şi legală, iar pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de I.M. şi I.N. împotriva sentinţei nr. 225 din 11 decembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2968/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2978/2010. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
