ICCJ. Decizia nr. 3357/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
RO M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3357/2010
Dosar nr. 1940/33/2009
Şedinţa publică de la 24 iunie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Obiectul acţiunii.
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul D.C.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Inspecţia Muncii şi intimata - intervenientă C.F.A., suspendarea Deciziei nr. 188 din 12 octombrie 2009 privind încetarea raporturilor de muncă prin revocarea sa din funcţia de director coordonator şi a Deciziei nr. 241 din 26 octombrie 2009 de numire a intervenientei în funcţia de coordonator, emise de pârâţi, până la pronunţarea instanţei de fond.
În considerentele acţiunii, reclamantul a arătat că decizia de revocare este dată de un organ necompetent, este nelegală, fiind emisă cu încălcarea dreptului de preaviz, cu încălcarea prevederilor art. 36 din Legea nr. 188/1999, reclamantul aflându-se în incapacitate temporară de muncă, decizia nu este motivată în fapt şi în drept.
În ceea ce priveşte Decizia nr. 241/2009, reclamantul a arătat că este nelegală, pe de o parte, pentru că a fost emisă de un organ necompetent, iar pe de altă parte pentru că nulitatea deciziei de revocare atrage şi nulitatea deciziei de numire pe acelaşi post, care nu este vacant în condiţiile legii.
Prin întâmpinare formulată de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale s-au invocat excepţiile necompetenţei materiale a Curţii de Apel Cluj, lipsei calităţii procesuale pasive şi netimbrării acţiunii.
Pârâta Inspecţia Muncii a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Prin cererea de intervenţie formulată în interes propriu, intervenienta C.F.A. a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării celor două decizii atacate, arătând că după revocarea reclamantului din funcţie postul de director coordonator al organismului intermediar P.O.S DRU Regiunea Nord Vest a devenit vacant şi a fost scos la concurs, la care a participat, şi în urma câştigării concursului a fost numită în funcţia respectivă.
Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa civilă nr. 662 din 18 decembrie 2009, Curtea de Apel Cluj – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile privind necompetenţa materială a Curţii de Apel Cluj, lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi a Inspecţiei Muncii, precum şi excepţia netimbrării acţiunii; a admis acţiunea reclamantului şi a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 188 din 12 octombrie 2009 privind încetarea raporturilor de muncă prin revocarea din funcţia de director coordonator emisă de pârâţi, precum şi a Deciziei nr. 241 din 26 octombrie 2009 de numire a intervenientei, emise de pârâţi, până la pronunţarea instanţei de fond; a respins cererea de intervenţie formulată de intervenienta C.F.A. şi a obligat pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale să plătească reclamantului suma de 20,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa o astfel de soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Excepţia necompetenţei materiale este neîntemeiată în raport de prevederile art. IV alin. (4) din O.U.G. nr. 105/2009, potrivit cărora persoanele care ocupă funcţiile de director coordonator definite la alin. (3) al articolului sus menţionat sunt numite prin act administrativ al ordonatorului principal de credite, în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcţionează serviciul public deconcentrat.
Excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţi sunt neîntemeiate, în raport de faptul că Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale este ordonatorul principal de credite în temeiul H.G. nr. 11/2009 fiind singura persoană abilitată să dispună asupra numirii şi revocării directorului coordonator al P.O.S-D.R.U, iar Inspecţia Muncii este un organism aflat în subordinea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale ca şi Organismul intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane” Regiunea Nord Est în care reclamantul ocupa funcţia de director coordonator.
A reţinut Curtea de apel că reclamantul a îndeplinit procedura plângerii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
În privinţa excepţiei netimbrării, prin încheierea de şedinţă din 08 decembrie 2009, instanţa a constatat că cererea este legal timbrată.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actelor administrative atacate.
Sub aspectul cazului bine justificat, s-a reţinut că în fapt în decizia atacată se face referire la prevederile art. IV pct. 7 din O.U.G. nr. 105/2009, însă fără a se indica şi motivul care a condus la revocarea din funcţie a reclamantului, deşi în contractul de management încheiat cu ordonatorul principal de credite sunt prevăzute expres şi limitativ situaţiile în care acest contract poate înceta.
Revocarea din funcţie nu poate interveni decât în situaţia în care ordonatorul principal de credite constată neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor prevăzute de lege şi contract, o astfel de situaţie neexistând în speţă, şi cu notificare prealabilă de 15 zile, termen care nu este precizat în decizia atacată.
Totodată, s-a reţinut că decizia de revocare a fost emisă în perioada în care reclamantul se afla în concediu medical, astfel revocarea reclamantului din funcţia de manager reprezintă în fapt o încetare a raporturilor de serviciu care însă a avut loc pe durata incapacităţii temporare de muncă a acestuia stabilită prin certificat medical.
Sub aspectul pagubei iminente, instanţa de fond a reţinut că această condiţie este îndeplinită prin efectul pierderii locului de muncă şi implicit a sursei de venituri, fără a exista o hotărâre judecătorească prin care să se fi soluţionat fondul cauzei.
În aprecierea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, Curtea de apel a avut în vedere şi faptul că s-a statuat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului că noţiunea de „bun” ca obiect al dreptului de proprietate, consacrat şi protejat de art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol Adiţional al Convenţiei, include orice interes al unei persoane de drept privat care are o valoare economică, astfel că dreptul la salariu poate fi asimilat unui drept de proprietate.
Instanţa de fond a apreciat că cererea de intervenţie formulată de intervenientă în calitate de beneficiară a efectelor deciziei nr. 241/2009 este neîntemeiată, având în vedere că asupra deciziei de revocare a reclamantului din funcţia de director coordonator există puternice dubii de îndoială referitoare la legalitatea acesteia, pentru aceleaşi considerente impunându-se şi suspendarea acestei decizii.
Cererea de recurs.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Ministerul Muncii, Familie şi Protecţiei Sociale şi Inspecţia Muncii, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie în baza prevederilor art. 304 punctul 9 şi 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale susţine că litigiul dedus judecăţii este un litigiu de muncă, contractul de management fiind asimilat contractului individual de muncă, iar actele atacate nu sunt emise de Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale ci de conducătorul Inspecţiei Sociale, astfel că în cauză calitate procesuală pasivă are Inspecţia Muncii care a preluat activitatea Inspecţiei Sociale, ca urmare a comasării prin absorbţie. De asemenea, arată că acţiunea reclamantului nu a fost timbrată. Susţine că sentinţa de fond conţine argumente contradictorii în privinţa pagubei iminente şi faptul că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În motivarea căii de atac, recurenta Inspecţia Muncii susţine că cererea reclamantului de suspendare a Deciziei nr. 188/2009 este tardivă şi lipsită de suport practic, întrucât a produs efecte juridice, iar la data de 23 octombrie 2009 s-a organizat concurs de ocupare a locurilor devenite vacante, fiind evaluate cunoştinţele şi aptitudinile manageriale ale persoanelor care au candidat pentru ocuparea funcţiei de director coordonator în cadrul Organismelor Intermediare Regionale.
Apreciază că cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu sunt îndeplinite, din împrejurările cauzei nerezultând existenţa unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ, iar referirile generice privind prejudiciul material şi moral nu sunt susţinute de probe.
Susţine că Decizia nr. 188/2009 a fost emisă ca urmare a faptului că actul normativ în baza căruia directorii coordonatori îşi exercitau prerogativele – O.U.G. nr. 37/2009 – şi-a încetat valabilitatea, iar noul act normativ – O.U.G. nr. 105/2009 prevede expres desfiinţarea acestor posturi şi reluarea procedurii de desemnare a directorilor coordonatori.
Soluţia şi considerentele instanţei de recurs.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs şi a prevederilor art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.
În ceea ce priveşte excepţia necompetenţei materiale, Înalta Curte reţine că în mod corect a fost respinsă de instanţa de fond, ţinându-se cont de obiectul cererii.
Excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţi sunt neîntemeiate. În mod corect Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a fost chemat în judecată pentru opozabilitate având în vedere că, deşi decizia nr. 188/2009 este emisă de Inspectorul General al Inspecţiei Muncii, totuşi aceasta stabileşte încetarea contractului de management.
Iar acest contract este încheiat între reclamant, în calitate de director coordonator, respectiv Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în calitate de angajator (prin delegat inspector general din cadrul Inspecţiei Muncii).
Pe fondul cererii, Înalta Curte reţine următoarele:
Reclamantul a fost numit în baza O.U.G. nr. 37/2009 în funcţia de director coordonator al Organismul Intermediar Regional P.O.S. DRU Regiunea Nord Est prin Ordinul nr. 860 din 25 mai 2009.
În baza O.U.G. nr. 105/2009, a fost emisă decizia nr. 188 din 12 octombrie 2009 prin care reclamantul a fost revocat din funcţia deţinută.
O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională şi abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009, iar această din urmă ordonanţă, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituţională în privinţa dispoziţiilor art. I pct. 1-5 şi 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa 1, cu motivarea că acestea conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009.
Aşadar, caracterul executoriu al unui act administrativ are ca temei fundamental prezumţia de legalitate care funcţionează în favoarea acestuia ca urmare a faptului că orice act administrativ este emis în baza şi în limitele legii.
Or, în situaţia în care temeiul legal al unui act administrativ fost declarat neconstituţional, prezumţia de legalitate nu mai funcţionează în favoarea actului administrativ în litigiu, ceea ce face să existe un caz bine justificat pentru suspendarea sa până la soluţionarea cererii de anulare a acestuia.
Instanţa de recurs reţine că în mod corect s-a dispus suspendarea executării efectelor şi în privinţa deciziei nr. 241/2009, având în vedere că în ceea ce priveşte decizia de revocare nr. 188/2009, nu mai subzistă prezumţia de legalitate.
Reţinând existenţa unui caz justificat în sensul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată incidenţa dispoziţiilor art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, conform cărora paguba iminentă constă într-un „prejudiciu material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public”.
Prin demiterea reclamantului din funcţia deţinută este cert că s-ar perturba activitatea sectorului în care îşi desfăşoară activitatea, blocându-se unele programe coordonate de acesta, şi lipsirea reclamantului de veniturile salariale constituie un prejudiciu material şi previzibil în sensul dispoziţiilor legale sus menţionate.
În spiritul Recomandării nr. CM R(89)8 din 13 septembrie 1989 cu privire la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă referitoare la faptul că executarea imediată şi integrală a actelor contestate sau susceptibile a fi contestate poate, în anumite circumstanţe, cauza persoanelor un prejudiciu ireparabil şi pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului, măsura de protecţie provizorie acordată reclamantului nu influenţează în niciun fel decizia ce urmează a fi luată de instanţa sesizată cu contestarea actului administrativ şi care va evalua legalitatea acestuia.
În consecinţă, în raport de cele reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., vor fi respinse recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale împotriva sentinţei civile nr. 662 din 18 decembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de Inspecţia Muncii împotriva sentinţei civile nr. 662 din 18 decembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2978/2010. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 3382/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
