ICCJ. Decizia nr. 3008/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3008/2010
Dosar nr. 1459/57/200.
Şedinţa publică din 8 iunie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 263/CA din 15 decembrie 2009 a Curţii de Apel Alba-Iulia a fost admisă cererea de suspendare a ordinului nr. 2007 din 8 octombrie 2009 emis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cerere formulată de reclamantul L.G.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa, investită cu soluţionarea cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 2007/2009, a reţinut că prin actul administrativ atacat s-a dispus revocarea din funcţia deţinută de reclamant la expirarea duratei de 15 zile de preaviz acordate.
Instanţa de fond a respins excepţia lipsei de obiect invocată în cauză şi a constatat că, în cauza dedusă judecăţii, reclamantul a făcut dovada existenţei celor două condiţii prevăzute de lege.
Astfel, instanţa a reţinut existenţa cazului bine justificat, prin aceea că ordinul atacat nu îndeplineşte condiţia esenţială a unei motivări reale şi temeinice, astfel încât se conturează indicii privind nelegalitatea actului administrativ arătat.
De asemenea, instanţa a reţinut că reclamantul a făcut dovada unui prejudiciu iminent, prin aceea că prin eliberarea din funcţie a reclamantului este iminentă producerea unui prejudiciu în patrimoniul său prin diminuarea considerabilă a veniturilor sale. Totodată instanţa a reţinut şi posibilitatea perturbării previzibile grave a funcţionării autorităţii publice în care şi-a desfăşurat reclamantul activitatea, prin stoparea derulării planului de management aflat în curs de implementare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, criticând sentinţa pronunţată ca netemeinică şi nelegală.
Prima critică adusă sentinţei recurate constă în faptul încălcării formelor de procedură de către instanţa de fond, prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Se susţine că instanţa de fond s-a pronunţat pe cererea de suspendare la termenul din 15 decembrie 2009, deşi ministerul pârât a fost citat prima dată pentru termenul din 19 ianuarie 2010, ceea ce constituie o încălcare a principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare.
Prin a doua critică recurentul a susţinut că pretenţia dedusă judecăţii este lipsită de obiect atâta timp cât actul de eliberare din funcţie a ajuns la termen anterior pronunţării şi chiar introducerii acţiunii.
Pe fondul cererii, recurentul a arătat că, în cauza dedusă judecăţii, nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de dispoziţiile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, întrucât condiţia pagubei iminente nu este îndeplinită în cauză.
Recurentul a precizat că actul atacat a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale la data emiterii, iar OUG nr. 105/2009 nu a fost declarată neconstituţională, pentru a putea constitui o împrejurare de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului subsecvent, astfel încât nici această condiţie nu poate fi considerată îndeplinită în cauză.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului formulat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Un ceea ce priveşte primul motivul de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este neîntemeiat. Astfel, din cercetarea actelor dosarului instanţei de fond rezultă că, deşi termenul de judecată iniţial stabilit prin repartizarea aleatorie a fost la 19 ianuarie 2010, prin încheierea nr. 38/F/CC din 7 decembrie 2009, Curtea de Apel Alba - Iulia a admis cererea de preschimbare a termenului, formulată de reclamantul L.G. şi a stabilit termen de judecată la data de 15 decembrie 2009, cu citarea părţilor. La fila 18 din dosarul de fond se află procesul-verbal privind dovada de îndeplinire a procedurii de citare a pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale pentru termenul din 75 decembrie 2009, pe această dovadă fiind aplicată ştampila instituţiei - Direcţia juridică şi semnătura reprezentantului legal, iar data primirii citaţiei este 10 decembrie 2009. Mai mult, la fila 15 din dosarul de fond se află şi dovada citării prin fax a ministerului, încă din data de 7 decembrie 2009. în acest condiţii, se constată că procedura de citare a ministerului pârât a fost legal îndeplinită pentru termenul din 15 decembrie 2009, când instanţa a rămas în pronunţare asupra cererii de suspendare a executării actului administrativ, astfel încât motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 5 C. proc. civ. nu este dovedit.
2. In ceea ce priveşte excepţia lipsei de obiect, Înalta Curte reţine că în mod corect a fost respinsă de instanţa de fond, cu motivarea că dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu fac distincţie între actele administrative cu executare uno ictu şi actele administrative cu executare succesivă, iar legea trebuie să fie interpretată în sensul de a produce efecte juridice, fiind astfel admisibilă cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 235 din 9 octombrie 2009.
A accepta teoria recurentului-pârât echivalează cu lipsirea de efecte juridice a normei cuprinse la art. 14 din Legea nr. 554/2004 în privinţa tuturor actelor administrative cu executare uno ictu, care reprezintă de altfel regula în materie, excepţia fiind reprezentată de actele administrative cu caracter normativ.
Este de reţinut şi faptul că ţine de esenţa instituţiei juridice a suspendării executării actului administrativ tocmai posibilitatea conferită persoanei vătămate de a obţine întreruperea vremelnică a efectelor juridice ale actului contestat, ca o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu a actului.
3. Sub aspectul fondului cauzei, Înalta Curte reţine următoarele:
Este necontestat faptul că reclamantul a fost numit în funcţia de director coordonator al D.A.D.R. Alba, prin Ordinul nr. 1335 din 28 mai 2009, în temeiul prevederilor art. III alin. (4) coroborat cu art. IV din OUG nr. 37/2009, şi i-a fost acordat preaviz în vederea eliberării din funcţie, prin Ordinul nr. 2007 din 8 octombrie 2009, emis în temeiul art. IV şi art. XIV din OUG nr. 105/2009.
Înalta Curte reţine că, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituţie, a constatat că Legea pentru aprobarea OUG nr. 37/2009 este neconstituţională, ca urmare a faptului că această ordonanţă de urgenţă este lovită de un viciu de neconstituţionalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă(...) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului (...)".
Or, a argumentat Curtea Constituţională, prin OUG nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcţionarilor publici de conducere, funcţiile de director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.
Totodată, este necontestat că OUG nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din OUG nr. 105/2009 publicată în M.Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituţională în privinţa dispoziţiilor art. I pct. 1-5 şi 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa 1, cu motivarea că acestea conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele ce au constituit obiectul OUG nr. 37/2009 în privinţa neconstituţionalităţii căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1257/2009.
In plus, Curtea Constituţională a reţinut şi faptul că Guvernul, prin adoptarea OUG nr. 105/2009, a încălcat şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
Or, caracterul executoriu al unui act administrativ are ca temei fundamental prezumţia de legalitate care funcţionează în favoarea acestuia ca urmare a faptului că orice act administrativ este emis în baza şi în limitele legii, aşa cum este şi cazul ordinului în litigiu care a fost emis în temeiul OUG nr. 105/2009.
Or, în situaţia în care temeiul legal al unui act administrativ a fost declarat neconstituţional, prezumţia de legalitate nu mai funcţionează în favoarea actului administrativ în litigiu, ceea ce face să existe un caz bine justificat pentru suspendarea sa până la soluţionarea cererii de anulare a acestuia.
In ceea ce priveşte existenţa celei de-a doua condiţii, a existenţei unei pagube iminente, instanţa de recurs reţine că urmare emiterii ordinului în litigiu, intimatul-reclamant a fost eliberat din funcţia publică de conducere fiind astfel lipsit de drepturile salariale în temeiul unui act administrativ în favoarea căruia, aşa cum s-a arătat anterior, nu mai subzistă prezumţia de legalitate, astfel că şi condiţia iminenţei unei pagube este îndeplinită.
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei nr. 263/CA din 15 decembrie 2009 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3007/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3053/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
