ICCJ. Decizia nr. 3166/2010. Contencios. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3166/2010
Dosar nr. 533/59/2009
Şedinţa publică din 16 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 422 din 3 decembrie 2009 Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantul M.F., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele.
Analizând excepţia inadmisibilităţii acţiunii în raport de dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. şi ale art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, excepţie invocată de pârât, instanţa a admis-o ca fiind întemeiată şi a respins astfel acţiunea reclamantului ca fiind inadmisibilă.
Instanţa de fond a reţinut că recunoaşterea sau, după caz, realizarea dreptului ori a interesului legitim, a căror vătămare a invocat-o reclamantul prin acţiunea formulată în temeiul art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, sunt condiţionate de existenţa unui act administrativ tipic sau asimilat, sau de nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, întrucât pe calea acţiunii în contencios administrativ poate fi atacat doar actul administrativ ce vatămă persoana într-un drept ori într-un interes legitim al său, precum şi nesoluţionarea în termenul legal a unei cererii şi nicidecum nu se pot soluţiona anumite cereri ce sunt reglementate de alte dispoziţii legale.
În acest sens s-a reţinut de către instanţă că, în speţă, reclamantul a solicitat să se constate faptul că şi-a îndeplinit întocmai atribuţiile cu ocazia aducerii la îndeplinire a ordinului M.C. 1962/1990 la data de 05 decembrie 1990, privind trecerea în rezervă a M.D.N., iar prin adresa emisă pârâtului la aceiaşi dată cu introducerea acţiunii, reclamantul a solicitat acelaşi lucru, aspecte ce exced legii contenciosului administrativ, întrucât acţiunea în constatare este reglementată de dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., dispoziţii ce vin în contradicţie cu dispoziţiile legii contenciosului administrativ.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul M.F. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin motivele de recurs se precizează faptul că temeiul de drept al acţiunii promovate îl constituie art. 111 C. proc. civ., raportat la prevederile art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, art. 51-75 din Regulamentul Disciplinei Militare şi art. 43-48 din Statutul Corpului Ofiţerilor Forţelor Armate.
Astfel, se subliniază că prin acţiunea promovată recurentul-reclamant a solicitat să se constate îndeplinirea de către acesta întocmai a atribuţiilor, cu ocazia aducerii la îndeplinire a ordinului M.C. 1962/1990 la data de 05 decembrie 1990, privind trecerea în rezervă a M.D.N., precum şi faptul că prin refuzul nejustificat implicit de a se răspunde solicitării reclamantului se aduce atingere unui drept subiectiv, respectiv dreptului la o bună reputaţie şi dreptului la imagine.
Pentru toate aceste considerente, recurentul-reclamant solicită admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara.
Analizând sentinţa atacată, în raport de motivele de recurs formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Reglementând obiectul acţiunii judiciare în contencios administrativ, art. 8 din Legea nr. 554/2004 prevede că persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri.
În considerarea dispoziţiilor art. 28 din aceeaşi lege, jurisdicţia contenciosului administrativ este guvernată, aidoma oricărui proces civil, de principiul disponibilităţii, consacrat prin art. 129 alin. (6) C. proc. civ., potrivit căruia, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
În speţă, instanţa de contencios administrativ a fost investită a se pronunţa asupra solicitării reclamantului de a se constata faptul că şi-a îndeplinit întocmai atribuţiile cu ocazia aducerii la îndeplinire a Ordinului MC nr. 1962/1990, cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. şi nicidecum asupra pretinsei vătămări ce i-ar fi fost cauzată recurentului-reclamant prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, în sensul art. 8 din Legea nr. 554/2004, cum se susţine în recurs, astfel încât criticile aduse hotărârii atacate, din această perspectivă, nu sunt justificate.
Pronunţându-se în limitele acestei investiri asupra acţiunii reclamantului, prima instanţă a reţinut în mod corect temeinicia excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale.
În speţă, raportat la obiectul acţiunii reclamantului, nu s-a pus problema stabilirii naturii juridice sau conţinutului vreunui act juridic, în sensul acestui text de lege, instanţa examinând, în limitele investirii, îndeplinirea condiţiilor cerute de lege pentru admisibilitatea unei acţiuni în contenciosul administrativ.
În mod corect a reţinut instanţa de fond că cererea de chemare în judecată formulată în cauză nu este o acţiune în contencios administrativ, reclamantul solicitând constatarea unei situaţii de fapt ce excede legii contenciosului administrativ, întrucât acţiunea în constatare este reglementată de dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., dispoziţii ce vin în contradicţie cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.F. împotriva sentinţei civile nr. 422 din 3 decembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3053/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3271/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
