ICCJ. Decizia nr. 3007/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3007/2010
Dosar nr. 1261/57/200.
Şedinţa publică din 8 iunie 2010
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 223/F/CA din 3 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 70138 din 2 octombrie 2009 emis de Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, cerere formulată de reclamantul V.C.C.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa, investită cu soluţionarea cererii de suspendare a Ordinului nr. 7013 8/2009, a reţinut că prin actul administrativ atacat s-a dispus eliberarea din funcţia de director coordonator adjunct al D.S.V.S.A. Hunedoara, deţinută de reclamant, la expirarea duratei de 15 zile de preaviz acordate.
Instanţa de fond a constatat că în cauza dedusă judecăţii reclamantul a făcut dovada existenţei celor două condiţii prevăzute de lege.
Astfel, instanţa a reţinut existenţa cazului bine justificat, prin aceea că ordinul atacat nu îndeplineşte condiţia esenţială a unei motivări reale şi temeinice, astfel încât se conturează indicii privind nelegalitatea actului administrativ arătat. A mai reţinut că raportul de serviciu al reclamantului a încetat în perioada celor 90 de zile de probă prevăzute de art. 4 alin. (2) din contractul de management nr. 164 din 29 iulie 2009, din iniţiativa angajatorului, în condiţiile în care denunţarea unilaterală a contractului de management nu poate interveni în mod arbitrar, ci doar în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. b) din contract.
De asemenea, instanţa a reţinut că reclamantul a făcut dovada unui prejudiciu iminent, prin aceea că prin eliberarea din funcţie a reclamantului toate regulile interne, menite să asigure buna funcţionare a instituţiei, nu mai sunt respectate, situaţie care determină perturbarea activităţii instituţiei, dar produce şi un prejudiciu în patrimoniul reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A.N.S.V.P.S.A., criticând sentinţa pronunţată ca netemeinică şi nelegală.
Recurenta a arătat că, în cauza dedusă judecăţii, nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de dispoziţiile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, actul atacat fiind emis cu respectarea dispoziţiilor legale la data emiterii precum şi a prevederilor contractului de management, iar reclamantul nu a produs nicio dovadă în sensul existenţei unei pagube iminente.
Intimatul-reclamant V.C.C. a formulat întâmpinare, prin care a arătat că recursul este lipsit de interes, având în vedere că prin sentinţa nr. 86/F/2010 Curtea de Apel Alba-Iulia a anulat ordinul atacat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului formulat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată de intimatul-reclamant, Înalta Curte reţine că aceasta nu este întemeiată, având în vedere că la momentul promovării recursului (30 noiembrie 2009 - fila 8 dosar recurs), autoritatea recurentă justifica interesul procesual în raport de soluţia de admitere a cererii de suspendare, sentinţa prin care s-a dispus anularea Ordinului nr. 70138 din 2 octombrie 2009 fiind pronunţată la data de 6 aprilie 2010.
Pe de altă parte, soluţia de admitere a acţiunii în anularea ordinului menţionat, formulată de reclamantul V.C.C., pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 86/F/CA din 6 aprilie 2010, raportat la faptul că temeiul juridic al prezentei cereri de suspendare îl constituie art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, atrage incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. Potrivit acestui din urmă text de lege „în ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1) ".
Prin urmare, soluţia de admitere a acţiunii în anularea actului, pronunţată de instanţa de fond, a avut ca efect menţinerea ope legis a suspendării executării ordinului de eliberare din funcţie a reclamantului şi, nu în ultimul rând, a venit să confirme aparenţa de nelegalitate a actului şi iminenţa producerii unei pagube, elemente pe care Curtea de Apel Alba - Iulia le-a avut în vedere când a pronunţat soluţia de suspendare a executării actului administrativ, atacată cu prezentul recurs.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este temeinică şi legală, şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.S.V.P.S.A., împotriva sentinţei civile nr. 223/F/CA din 3 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2997/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3008/2010. Contencios → |
|---|
