ICCJ. Decizia nr. 3081/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3081/2010
Dosar nr. 356/45/2009
Şedinţa publică de la 10 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 187 din 26 octombrie 2009, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscala, a admis în parte acţiunea formulată de către reclamantul A.A.G., a anulat Ordinul din 23 aprilie 2009 al M.M.F.P.S., dispunând reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior datei de 25 mai 2009, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta şi a obligat pârâtul la plata daunelor morale în cuantum de 5.000 euro.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Ordinul din 23 aprilie 2009 al M.M.F.P.S. a fost desfiinţată funcţia publică de Inspector Şef al I.T.M. laşi, funcţie deţinută până la acel moment de reclamantul A.A.G., căruia i-a încetat raportul de serviciu prin eliberare din funcţie la data expirării termenului de preaviz, respectiv 25 mai 2009.
Instanţa de fond a reţinut că Ordinul din 23 aprilie 2009 a fost dat strict în executarea dispoziţiilor O.G. nr. 37/2009, fiind evident că eliberarea din funcţia publică de conducere a reclamantului nu a avut la bază alte considerente legate de exercitarea atribuţiilor de serviciu sau de eventuale disfuncţionalităţi înregistrate în activitatea sa.
A mai reţinut prima instanţă că în urma exprimării opţiunii de către reclamant de a ocupa funcţia de şef serviciu în cadrul C.C.S.S.M., s-a emis Ordinul al M.M.F.P.S., prin care s-a modificat raportul de serviciu al reclamantului, prin mutarea sa definitivă în funcţia publică de conducere de şef serviciu.
Având în vedere şi decizia Curţii Constituţionale prin care O.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională, instanţa de fond a apreciat că opţiunea exprimată de reclamantul A.A.G., de a ocupa, în condiţiile desfiinţării abuzive a funcţiei sale, un alt post în cadrul instituţiei, nu-i afectează sau îngrădeşte dreptul de a ataca în instanţă Ordinul şi nu atrage inadmisibilitatea cererii sale.
Totodată, prima instanţa a mai reţinut că Ordinul din 23 aprilie 2009 al M.M.F.P.S. este în contradicţie şi cu dispoziţiile art. 97 lit. c), art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/19991, deoarece în cazul de faţă nu a operat o reorganizare în sensul art. 100 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 şi nu s-a justificat reducerea postului de inspector şef, iar postul înfiinţat în locul celui ocupat de reclamant este unul cu aceleaşi atribuţii şi cu aceleaşi condiţii aparente de ocupare, ceea ce vădeşte încălcarea dispoziţiilor art. 100 alin. (5) din Legea nr. 188/1999.
În ceea ce priveşte lipsa procedurii prealabile, instanţa de fond a respins excepţia invocată ca fiind lipsită de suport având în vedere că art. 4 din Ordin îndrumă expres la contestarea actului în instanţa de contencios administrative, reclamantul nefiind ţinut să efectueze o altă procedură, cu caracter prealabil.
î mpotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs M.M.F.P.S.
S-a motivat recursul prin aceea că instanţa de fond a pronunţa hotărârea cu greşita aplicare a legii, prin Ordinul din 2009 fiind executate prevederile O.U.G. nr. 37/2009.
Referitor la daunele morale acordate de prima instanţă, aceasta le-a dat fără o motivare pertinentă şi fără ca reclamantul să fi făcut dovada prejudiciului suferit.
Recursul va fi admis pentru următoarele considerente:
Examinând actele dosarului, motivele de recurs şi în raport de dispoziţiile art. 3041C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională prin decizia Curţii Constituţionale întrucât s-au încălcat normele cu privire la adoptarea ordonanţelor de urgenţă, mai exact cele referitoare la domeniile în care pot fi date astfel de acte.
O.U.G. nr. 37/2009 şi ulterior O.U.G. nr. 105/2009 au perturbat grav funcţionarea instituţiilor publice, Guvernul intervenind într-un domeniu pentru care nu avea competenţa materială şi încălcând astfel dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie.
Corect prima instanţă a apreciat că înlocuirea unei funcţii publice de conducere cu o funcţie contractuală, pune în discuţie legalitatea coordonării serviciului public. Ordinul din 2009 emis de M.M.F.P.S. este contradictoriu cu art. 97 şi 99 din Legea nr. 188/1999, postul înfiinţat în locul celui ocupat de recurent fiind unul cu aceleaşi atribuţii şi cu aceleaşi condiţii de ocupare, ceea ce duce la încălcarea art. 100 din Legea nr. 188/1999.
Desigur, dorinţa reclamantului de a ocupa această funcţie nu poate conduce la ideea lipsei de obiect a litigiului, O.U.G. nr. 37/2009 fiind declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257/2009 a Curţii Constituţionale.
Actul administrativ emis în baza acestei O.U.G. este desigur nelegal fiind emis în conformitate cu un act normativ neconstituţional.
Pe acest aspect Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că prima instanţă a procedat corect, motivarea în fapt şi în drept fiind pertinentă şi concludentă.
Referitor la obligarea recurentului-pârât la plata sumei de 5.000 euro cu titlu de daune morale, este însă nelegală pentru următoarele considerente:
Dauna morală, constă conform legislaţiei în vigoare şi a jurisprudenţei, în atingerea valorilor care definesc personalitatea umană, cinstea, demnitatea, prestigiul public, instanţele putând aprecia dacă partea interesată a suferit consecinţe grave în plan profesional şi moral.
Spre deosebire de celelalte despăgubiri civile care presupun un suport probator, în privinţa daunelor morale, nu se pot face probatorii, judecătorul fiind acela care în raport cu consecinţele suferite de parte va aprecia o anumită sumă care să compenseze eventualul prejudiciu moral suferit.
Şi în privinţa cuantumului acestor daune, instanţa de judecată va avea în vedere ca aceasta să aibă efecte compensatorii, neputând să constituie venituri nejustificate pentru partea în cauză.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că pentru acordarea daunelor morale este nevoie de existenţa unor elemente adecvate care să permită judecătorului găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora nefiind suficientă libera exprimare a instanţei.
În speţă, motivarea primei instanţei nu este de natură convingătoare nici pentru acordarea daunelor morale şi nici pentru cuantumul acestora, în raport de considerentele mai sus invocate, intimatului nefiindu-i afectate drepturile fundamentale referitoare la personalitatea, cinstea sau onoarea sa.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de M.M.F.P.S.
Va modifica sentinţa civilă atacată în parte, în sensul că va înlătura dispoziţia de obligare a pârâtului la plata sumei de 5.000 euro cu titlul de daune morale.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei civile nr. 187/2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.M.F.P.S. împotriva sentinţei civile nr. 187/ CA din 26 octombrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că înlătură dispoziţia de obligare a pârâtului la plata sumei de 5.000 euro cu titlu de daune morale.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3079/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3091/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
