ICCJ. Decizia nr. 3184/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3184/2010
Dosar nr. 1226/33/2009
Ședința publică din 17 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul M.S. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii, Ministrul Sănătăţii şi Guvernul României, să se dispună anularea Ordinelor din 15 mai 2009 şi respectiv din 7 septembrie 2009, suspendarea acestui din urmă act administrativ până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a prezentei cauze, să se constate că reclamantul nu a pierdut niciodată calitatea de manager, să fie obligat la repunerea reclamantului în funcţia deţinută anterior respectiv aceea de manager al Centrului de Sănătate Teaca, să fie obligaţi pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Guvernul României în solidar la plata salariilor de care reclamantul ar fi beneficiat de la data intrării în vigoare a Ordinului din 7 septembrie 2009, respectiv de la data de 08 septembrie 2009 până la repunerea în funcţie.
Ulterior, reclamantul a solicitat să se constate că Ordinul din 7 septembrie 2009 este suspendat de drept în temeiul art. 14 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Prin Încheierea din 26 noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a constatat că Ordinul din 7 septembrie 2009 emis de Ministerul Sănătăţii este suspendat de drept în temeiul art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că iniţial pârâtul Ministrul Sănătăţii a emis Ordinul din 15 mai 2009 ce are ca efecte revocarea reclamantului din funcţia publică de manager al Centrului de Sănătate Teaca, jud. Bistriţa - Năsăud, începând cu data de 18 mai 2009.
Mai apoi, acelaşi pârât a emis un al doilea Ordin din 7 septembrie 2009 prin care a dispus revocarea reclamantului din aceeaşi funcţie începând cu data de 8 septembrie 2009.
Instanţa de fond a constatat că primul act administrativ a fost suspendat irevocabil prin Sentinţa civilă nr. 355/2009 a Curţii de Apel Cluj, reclamantul fiind astfel repus în funcţie.
S-a statuat că cele două acte administrative au acelaşi obiect deoarece reclamantul a fost revocat de două ori din aceeaşi funcţie şi au aceeaşi cauză de drept, fiind invocate practic aceleaşi dispoziţii legale la emiterea acestora. Prin urmare, s-a reţinut că ambele ordine au acelaşi conţinut, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Împotriva acestei hotărâri, considerată netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătăţii, invocând ca temei dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9, art. 312 alin. (3) şi art. 3041 C. proc. civ.
Prin cererea de recurs se aduc, în esenţă, următoarele critici sentinţei recurate:
- Instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra excepţiei tardivităţii cererii de completare şi extindere a acţiunii cu următoarele capete de cerere: suspendarea şi anularea Ordinul din 7 septembrie 2009, reintegrarea în funcţia deţinută anterior;
- Prima instanţă a interpretat eronat actul dedus judecăţii reţinând îndeplinirea cerinţelor art. 14 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, deşi cele două acte administrative nu sunt identice. Ordinul din 15 mai 2009 ce a avut ca efect revocarea reclamantului din funcţia publică de manager al Centrului de Sănătate Teaca, jud. Bistriţa - Năsăud a fost emis conform prevederilor din cap. VII lit. b) din Contractul de management din 14 decembrie 2006, ca urmare a obţinerii calificativului nesatisfăcător de către acesta, iar Ordinul din 7 septembrie 2009 a fost emis ca urmare a aplicării dispoziţiilor O.U.G. nr. 69/2009.
Se mai arată şi faptul că dacă s-ar admite că hotărârea recurată ar fi corectă, reintegrarea se putea dispune doar până la data de 14 decembrie 2009, când a expirat contractul de management.
Intimatul - reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Se menţionează că Ordinul din 15 mai 2009 şi Ordinul din 7 septembrie 2009 au un conţinut identic şi anume: revocarea reclamantului din funcţia de manager, fiind îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 14 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
În opinia intimatului - reclamant prin „conţinut” se înţelege prescripţia (dispoziţia) concretă cuprinsă în act, iar raţiunile care stau la baza emiterii unui act administrativ nu intră în această noţiune ci într-un concept conex, acela de cauză (motiv), care, la rândul său cuprinde cauza de fapt şi de drept - temeiul juridic al acestuia.
Se susţine că în măsura în care s-ar interpreta extensiv textul legal în discuţie, ajungându-se la concluzia că un act administrativ este suspendat de drept doar atunci când atât conţinutul cât şi cauza sunt identice, soluţia corectă este cea a casării cu trimitere, pentru ca prima instanţă să se pronunţe cu privire la cererea de suspendare judiciară.
Se menţionează şi faptul că urmare a încheierii recurate s-a dispus prin Ordinul din 26 februarie 2010 suspendarea Ordinului din 7 septembrie 2009 şi repunerea sa în funcţia deţinută anterior până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului cu nr. 1226/33/2009.
Ulterior, la solicitarea instanţei de recurs acest ordin a fost depus la dosar.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosar, de dispoziţiile legale incidente cât şi de prevederile art. 3041 din Codul procedură civilă, apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Potrivit art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, „ În ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu acelaşi conţinut ca şi cel suspendat de către instanţă, acesta este suspendat de drept. În acest caz nu este obligatorie plângerea prealabilă”.
Este evident că legiuitorul prin introducerea dispoziţiilor menţionate anterior a avut în vedere situaţia în care a fost emis un alt act administrativ cu acelaşi conţinut, cu scopul de a se eluda soluţia de suspendare a executării actului administrativ iniţial, caz în care suspendarea intervine de drept.
Prin „ conţinut” al actelor administrative se înţelege nu numai dispoziţia cuprinsă în actul administrativ ci şi considerentele, cauzele de fapt şi de drept care au determinat emiterea acestora.
În cauza dedusă judecăţii în mod eronat prima instanţă a reţinut că sunt îndeplinite cerinţele impuse de dispoziţiile legale enunţate, întrucât Ordinele din 2009, emise de Ministrul Sănătăţii, nu au acelaşi conţinut.
Este adevărat că prin aceste ordine reclamantul a fost revocat din funcţia publică de manager al Centrului de Sănătate Teaca, însă cauzele, motivele de fapt şi de drept care au determinat această măsură sunt diferite.
Din examinarea conţinutului considerentelor în baza cărora s-au emis cele două ordine, se observă că Ordinul din 2009 a fost emis conform prevederilor din cap. VII lit. b) din Contractul de management din 14 decembrie 2006, ca urmare a obţinerii calificativului nesatisfăcător de către reclamant, iar Ordinul din 7 septembrie 2009 a fost emis ca urmare a aplicării dispoziţiilor O.U.G. nr. 69/2009, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii.
Această ordonanţă a intrat în vigoare la 18 iunie 2009, astfel că al doilea ordin a fost emis în temeiul unor dispoziţii legale care nu erau în vigoare la momentul emiterii primului ordin şi, prin urmare, conţinutul acestuia este diferit de cel al Ordinului din 2009 .
În consecinţă, sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, astfel că va fi reţinută situaţia prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Faţă de cele expuse cât şi în raport de faptul că împrejurările de fapt au fost pe deplin stabilite, cererea reclamantului privind suspendarea Ordinului din 7 septembrie 2009 întemeindu-se iniţial pe dispoziţiile art. 15 coroborat cu art. 14 alin .(1) din Legea nr. 5554/2004, instanţa de recurs, în temeiul art. 314 C. proc. civ., apreciază că se impune casarea încheierii recurate şi rejudecarea pe fond a cauzei, în scopul aplicării corecte a legii.
Examinând cererea de suspendare a executării Ordinului din 7 septembrie 2009 prin prisma dispoziţiilor art. 15 coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se constată că aceasta este neîntemeiată.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
Deci, suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepţională pe care instanţa o poate dispune când a fost făcută dovada îndeplinirii condiţiilor cumulative, respectiv cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube.
Existenţa cazului bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca „împrejurarea legată de starea de fapt şi de drept care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ” nu este îndeplinită în speţă.
Cele invocate de reclamant, referitoare la interpretarea sintagmei „învăţământ superior” în cazul său nu se circumscriu noţiunii de caz bine justificat în accepţiunea dată de legiuitor.
În situaţia unei cereri de suspendare instanţa poate aprecia ca fiind îndeplinită condiţia cazului bine justificat doar când îndoiala asupra legalităţii actului administrativ este serioasă şi rezultă cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, nefiind permisă prejudecarea fondului litigiului.
Prin urmare, cele menţionate în cererea de suspendare nu sunt de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ a cărui suspendare a executării se solicită, cu atât mai mult cu cât dispoziţiile legale în baza cărora s-a emis Ordinul din 2009 nu au fost declarate neconstituţionale.
De asemenea, nu este îndeplinită nici condiţia „prevenirii unei pagube iminente”
Invocarea unui prejudiciu pur financiar, nu reprezintă o dovadă a îndeplinirii acestei condiţii, astfel cum greşit susţine reclamantul.
Pe de altă parte, acesta nu a administrat nici o probă de natură a forma convingerea instanţei în sensul existenţei unei pagube iminente, astfel cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Mai mult, la data de 14 decembrie 2009 a expirat şi Contractul de management din 14 decembrie 2006 în baza căruia reclamantul a deţinut funcţia publică de manager al Centrului de Sănătate Teaca, astfel că drepturile salariale aferentei funcţiei a căror pierdere este invocată nu pot subzista în lipsa acestui contract, ce nu a fost prelungit.
În concluzie, în raport de cele reţinute, instanţa de recurs constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de suspendare a executării actului administrativ în cauză.
În consecinţă, se va respinge cererea de suspendare a executării Ordinului din 7 septembrie 2009 formulată de reclamant ca neîntemeiată.
Faptul că a fost emis Ordinul la 26 februarie 2010 prin care a fost suspendat Ordinului din 2009 iar reclamantul numit în funcţia deţinută anterior, pe o perioadă determinată, nu prezintă relevanţă în cauză, pentru că acest ordin a fost emis în executarea încheierii recurate, care a fost casată de instanţa de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Sănătăţii, împotriva Încheierii din 26 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează încheierea atacată şi respinge cererea de suspendare formulată de reclamantul M.S., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3089/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3192/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
