ICCJ. Decizia nr. 321/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 321/2010
Dosar nr. 180/43/2009
Ședința publică din 22 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Judeţean Harghita a solicitat instanţei sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din O.U.G. nr. 223/2008, referitoare la unele măsuri pentru reducerea unor cheltuieli bugetare şi anularea obligaţiei Consiliului Judeţean Harghita stabilită prin art. 4 al actului normativ arătat.
î n motivarea acţiunii s-a susţinut că potrivit dispoziţiilor menţionate, sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată acordate în anul 2008 prin H.G. bugetelor locale pentru acoperirea unor cheltuieli cuvenite şi de capital rămân neutilizabile la finele anului şi se restituie bugetului de stat . regularizarea cu bugetul de stat a sumelor respective se realizează până la data de 8 ianuarie 2009. Arată reclamantul că a încheiat pentru aceste sume angajamente înainte de adoptarea actului normativ, iar demersurile materializate în plângerea prealabilă transmisă pârâtului au rămas fără rezultat.
î n opinia reclamantului atât prin refuzul nejustificat de a soluţiona plângerea, cât şi prin adoptarea actului normativ i s-a încălcat interesul legitim de a exercita autonomia locală, potrivit art. 3 din Legea nr. 215/2001, prin imposibilitatea de a utiliza fondurile publice în condiţii de eficienţă conform art. 20 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 273/2006.
De asemenea, s-a creat riscul producerii unor prejudicii iminente, determinate de imposibilitatea onorării obligaţiilor contractuale asumate.
Prin întâmpinare, Curtea Constituţională a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, dat fiind că din cuprinsul cererii de chemare în judecată nu rezultă această calitate, astfel că a solicitat scoaterea sa din cauză. Prin încheierea din 12 mai 2009, instanţa a dispus scoaterea din cauză a Curţii Constituţionale, întrucât s-a apreciat că citarea acesteia în calitate de parte a fost dispusă prin citativ din eroare.
Prin întâmpinare, Guvernul României prin Secretariatul General a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, prin prisma dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Legile şi O.G. neputând fi atacate pe cale principală, prin acţiune introdusă exclusiv în acest scop la instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, ci numai pe cale de excepţie, în valorificarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim.
S-a mai arătat că dispoziţiile a căror neconstituţionalitate a fost invocată au avut aplicabilitate doar până la 8 ianuarie 2009.
Ministerul Finanţelor Publice a formulat cerere de intervenţie accesorie, în interesul pârâtului Guvernul României, dată fiind calitatea acestuia de iniţiator al actului normativ, invocând în acest sens şi dispoziţiile art. 108 alin. (4) din Constituţie şi ale art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 405/2007. A invocat excepţia inadmisibilităţii cererii, arătând că în cauză nu a fost îndeplinită procedura prealabilă şi că prin prisma dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, nu se poate vorbi de existenţa unui refuz nejustificat.
Referitor la fondul cauzei, s-a arătat că actul atacat a fost adoptat cu respectarea cerinţelor Legii nr. 24/2000 şi ale H.G. nr. 50/2005, iar cu privire la cuprinsul normei, date fiind supraestimarea veniturilor bugetului de stat, s-a impus restrângerea cheltuielilor bugetare spre a diminua deficitul.
Prin sentinţa nr. 133 din 3 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârât şi a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamantului privind sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
A observat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă sesizarea pe cale principală a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din O.U.G.-nr. 223/2008 şi pe cale de consecinţă anularea obligaţiei reclamantului faţă de pârât.
În atare situaţie, prima instanţă a avut în vedere dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 şi deciziile Curţii Constituţionale care au stabilit cu Legile şi O.G. nu pot fi atacate pe cale principală ci doar pe cale de excepţie în valorificarea unui drept subiectiv sau interes legitim, astfel că acţiunea a fost respinsă cu inadmisibilă .
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, invocând ca temei juridic prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., „când instanţa, interpretând greşit actul dedus judecăţii a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia”.
Susţine recurentul că prin soluţia recurată, instanţa de fond a dat o interpretare greşită cererii cu care a fost sesizată, fără a avea în vedere precizările scrise prin care a răspuns la excepţia inadmisibilităţii acţiunii prin neobservarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 3 şi 5 C. proc. civ.
Astfel, arată recurentul că prin precizările scrise a indicat şi a dezvoltat toate aspectele de nelegalitate şi cauzatoare de prejudicii viitoare, dar certe şi determinabile printr-un simplu calcul matematic, ale obligaţiei instituite de art. 4 al O.U.G. nr. 223/2008, şi a precizat că, numai în subsidiar faţă de obiectul acţiunii a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate ale prevederilor art. 4 din O.U.G. nr. 223/2008, cu respectarea ordinii logico - juridice a succesiunii actelor procedurale prevăzute de regulile şi normele procedurale, astfel cum rezultă din dispoziţiile alin. (1) teza a doua şi alin. (3) din art. 9 al Legii nr. 554/2004, coroborată cu prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ.
Drept urmare, structurarea acţiunii a respectat întocmai succesiunea logică şi juridică a actelor procedurale, sens în care a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate ale art. 4 din O.U.G. nr. 223/2008, urmând ca fondul pricinii să fie judecat în funcţie de decizia Curţii Constituţionale privind excepţia invocată de recurent în mod subsidiar.
Recurentul solicită casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.
Examinând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale at.3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de fond prin admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtul Guvernul României a respins cererea cu care a fost sesizată reţinând, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate nu poate forma obiectul unei acţiuni principale în faţa instanţei de judecată, unde constituie întotdeauna un mijloc de apărare într-un litigiu în curs de soluţionare, excepţie care excede sferei sale de competenţă astfel cum este reglementată de art. 3 C. proc. civ.
Într-adevăr, dată fiind natura specifică a O.G. este imposibil ca acestea să facă obiectul unei acţiuni în anulare sau a unei acţiuni având ca obiect principal constatarea neconstituţionalităţii în faţa instanţei de contencios administrativ, întrucât această excepţie este de competenţa exclusivă a Curţii Constituţionale. Aceasta poate fi formulată doar pe cale incidentă potrivit at.146 lit. d) din Constituţie în cadrul unui litigiu de competenţa instanţelor judiciare sau arbitrale.
Art. 9 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007 reglementează două categorii de acţiuni ce asigură cetăţeanului o adevărată protecţie prin intermediul contenciosului administrativ:
- acţiuni împotriva ordonanţelor sau dispoziţiilor din acestea pe care partea vătămată le consideră neconstituţionale, dar care încă nu au fost declarate neconstituţionale, fiind necesară să se pronunţe mai întâi Curtea Constituţională asupra excepţiei de neconstituţionalitate;
- acţiuni împotriva ordonanţelor care au fost deja declarate neconstituţionale într-un alt proces.
Recurentul- reclamant deşi invocă prevederile art. 9 alin. (1) din lege, care vizează acţiunea din prima categorie, la care se referă textul menţionat, prin cererea adresată instanţei de judecată a solicitat în principal constatarea neconstituţionalităţii art. 4 din O.U.G. nr. 223/2007, fondul acţiunii identificându-se practic cu excepţia de neconstituţionalitate.
Dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 vizează cereri care au ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin O.G., anularea actelor administrative emise, în baza acestora, precum şi, după caz obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative aşa cum prevăd dispoziţiile art. 9 alin. (5), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007.
Aceasta va fi însoţită de excepţia de neconstituţionalitate care determină suspendarea litigiului de contencios administrativ, dacă instanţa admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Înalta Curte constată că cererea astfel cum a fost formulată ca de astfel şi precizările scrise care sunt în fapt un răspuns la excepţia invocată de pârâţi, nu răspunde exigenţelor de formă astfel cum au fost anterior arătate.
Prin urmare, dat fiind caracterul acţiunilor formulare împotriva O.G. care au o reglementare specială în Legea nr. 554/2004, prima instanţă constatând că acţiunea principală, în care fondul cauzei se identifică practic cu excepţia de neconstituţionalitate, dând eficienţă excepţiei invocată în cauză, în mod corect a respins acţiunea ca fiind inadmisibilă.
Constatând că instanţa a interpretat în mod corect actul juridic dedus judecăţii atât din perspectiva acţiunii introductive cât şi a precizărilor scrise depuse la dosar, şi că hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei în raport cu obiectul cererii şi susţinerile părţilor, urmează ca în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul ce vizează motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 cu referire la art. 261 alin. (1) pct. 3 şi 5 C. proc. civ., să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul Judeţul Harghita - Consiliul Judeţean Harghita împotriva sentinţei nr. 133 din 3 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3208/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3224/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
