ICCJ. Decizia nr. 3192/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs

R O M A N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3192/2010

Dosar nr. 829/2/2009

Şedinţa publică de la 17 iunie 2010

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată, reclamantul T.I. a chemat in judecata C.C.S.D. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa sa se dispună obligarea la emiterea unei decizii privind modificarea in parte a Deciziei nr. 2961 din 2 septembrie 2008, respectiv stabilirea in cadrul art. 1 al acesteia a actualei valori de piaţa a imobilului situat în, mun. Călăraşi, jud. Călăraşi.

Reclamantul a mai solicitat obligarea paratelor la plata sumei de bani ce rezulta din raportul de evaluare ce va fi realizat in cadrul procesului.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Sentinţa civilă nr. 303 din 6 mai 2005 pronunţată de Tribunalul Călăraşi a fost admisă contestaţia sa împotriva dispoziţiei Primarului Municipiului Călăraşi şi s-a constatat că valoarea masurilor reparatorii în echivalent este de 426.062.327,70 lei în locul sumei de 160.823.800 lei acordată prin dispoziţia contestată.

În baza acestei sentinţe, rămasă definitivă şi irevocabilă, pârâta a emis decizia contestată stabilind cuantumul măsurilor reparatorii la suma de 426.062.327,70 lei.

Reclamantul a invocat dispoziţiile art. 11 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 10/2001, modificată şi a arătat că data soluţionării notificării este data de 2 septembrie 2008, iar data la care s-a stabilit valoarea masurilor reparatorii este de 6 mai 2005.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a CCSD pe capătul de cerere privind obligarea la plata sumei de bani şi a solicitat respingerea celuilalt capăt de cerere privind modificarea Deciziei nr. 2961/2008, ca neîntemeiat.

La 18 martie 2009 reclamantul şi-a precizat cererea de chemare în judecată în sensul că a solicitat obligarea pârâtului la plata despăgubirilor băneşti echivalent cu valoarea de piaţa a imobilului la data de 2 septembrie 2008 actualizate până la data plaţii efective, precum şi obligarea la emiterea unei decizii privind modificarea în parte a deciziei atacate în sensul arătat în precedent, obligarea paratului la emiterea unei decizii de modificare în parte a deciziei în sensul actualizării despăgubirilor acordate cu indicele de inflaţie până la data emiterii deciziei si obligarea la plata despăgubirilor actualizate până la data plaţii efective, precum şi obligarea pârâtului la plata sumei de 100 lei pe zi de întârziere în situaţia în care nu executa în 30 de zile hotărârea pronunţată.

La 15 aprilie 2009 reclamantul a depus cerere de introducere în cauza a A.N.R.P. cu motivarea ca aceasta acorda despăgubirile.

Pârâta A.N.R.P. a arătat că cererea de introducere a sa în cauza este tardiv formulată, fiind inadmisibilă.

Prin Sentinţa civilă nr. 3583 din 28 octombrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea precizată de reclamantul T.I., a obligat pârâta C.C.S.D. la emiterea unei decizii prin care să acorde reclamantului şi contravaloarea actualizării sumei de 42.606,23 lei de la data pronunţării Sentinţei civile nr. 303 din 6 mai 2005 pronunţată de Tribunalul Călăraşi ş i până la data emiterii Deciziei nr. 2961 din 2 septembrie 2008, actualizare în funcţie de indicele de inflaţie, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.C.S.D. pe capătul de cerere privind plata despăgubirilor şi a respins acest capăt de cerere ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins excepţia tardivităţii cererii de introducere în cauza a A.N.R.P., de asemenea a respins cererea de obligare a A.N.R.P. la plata despăgubirilor ca prematur introdusă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că sentinţa prin care a fost stabilită valoarea măsurilor reparatorii în echivalent a fost pronunţată la data de 6 mai 2005, sentinţa rămânând definitivă şi irevocabilă.

Aşadar, notificarea reclamantului formulată în baza Legii nr. 10/2001 a fost soluţionată în mod definitiv şi irevocabil în 2005 şi nu, aşa cum susţine reclamantul în acţiunea sa, la 2 septembrie 2008, data emiterii deciziei a cărei modificare se solicită.

Prin urmare, solicitarea reclamantului în sensul obligării paratei C.C.S.D. la emiterea unei decizii de modificare a Deciziei nr. 2961/2008 în sensul acordării despăgubirilor băneşti la valoarea de piaţă a imobilului de la 2 septembrie 2008 nu este întemeiată.

Decizia paratei C.C.S.D. atacată este însă nelegală sub un alt aspect şi anume acela ca nu a avut în vedere actualizarea despăgubirilor între data la care au fost stabilite prin Sentinţa civilă nr. 303/2005 a Tribunalului Călăraşi şi data emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire emis în baza Legii nr. 247/2005, adică 2008.

O justă despăgubire este numai aceea care are în vedere şi acoperirea prejudiciului cauzat prin devalorizarea monedei naţionale intre data la care au fost stabilite despăgubirile printr-o sentinţă judecătorească şi data emiterii titlului de despăgubire ce va sta la baza emiterii titlului de plată şi a plaţii efective a acestora.

Din dispoziţiile Legii nr. 247/2005, Titlul VII, reiese că parata C.C.S.D. are ca atribuţii numai emiterea deciziilor privind titlu de despăgubire nu şi plata sumelor de bani din aceste titluri.

Aşa fiind, instanţa de fond a constatat întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei pârâte pe capătul de cerere privind plata despăgubirilor, motiv pentru care a admis aceasta excepţie şi a respins acest capăt de cerere de obligare a paratei la plata despăgubirilor ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Cu privire la excepţia tardivităţii cererii de introducere în cauză a A.N.R.P. s-a reţinut ca această excepţie este neîntemeiată deoarece A.N.R.P. nu este vătămată în niciun fel prin introducerea cererii în dosarul de faţă nu odată cu acţiunea principală, ci ulterior.

Pe de altă parte, tocmai având în vedere că a fost contestată decizia privind titlul de despăgubire, pârâta A.N.R.P. nu putea emite titlul de plata conform dispoziţiilor art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi cu atât mai puţin poate fi obligată la plata despăgubirilor în lipsa parcurgerii procedurii prevăzute de titlul sus indicat al legii.

Astfel, instanţa de fond a constatat că cererea reclamantului de obligare a A.N.R.P. la plata despăgubirilor este prematur introdusă.

Împotriva hotărârii instanţei de fond, au formulat recurs reclamantul T.I. şi C.C.S.D.

În recursul formulat, C.C.S.D. a invocat, ca temei, dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 Cod procedura civilă şi a susţinut următoarele critici:

- în mod greşit şi lipsit de temei legal a dispus instanţa de fond obligarea C.C.S.D. la emiterea unei noi decizii prin care să acorde reclamantului şi actualizarea sumei de 42.606,23 lei de la data pronunţării Sentinţei civile nr. 303 din 6 mai 2005 şi până la data emiterii Deciziei nr. 296 din 2 septembrie 2008 actualizată în funcţie de indicele de inflaţie;

- instanţa de fond a ignorat Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite;

- dispoziţiile legale în vigoare nu prevăd posibilitatea actualizării cuantumului despăgubirilor, consemnat în deciziile emise de C.C.S.D., cu indicele de inflaţie;

- dispoziţiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 au făcut obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate, respinsă prin Decizia nr. 431 din 26 martie 2009, în care Curtea Constituţională motivează că, dacă s-ar recunoaşte persoanelor care au beneficiat de hotărâri judecătoreşti prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor, posibilitatea de reevaluare a cuantumului despăgubirilor, ar însemna să se creeze o cale de atac împotriva acelor hotărâri care nu este prevăzută de lege, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 129 din Constituţie.

În recursul formulat de reclamant, au fost invocate în mod generic dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., susţinându-se că se impunea admiterea şi a celui de-al doilea capăt de cerere, în sensul obligării pârâtelor la plata despăgubirilor la valoarea de piaţă a imobilului la data de 2 septembrie 2008, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.

În subsidiar, a cerut modificarea Deciziei nr. 2961/2008 în sensul acordării contravalorii actualizate în funcţie de indicele de inflaţie a sumei de 42.606,23 lei la data pronunţării Sentinţei civile nr. 3030 din 6 mai 2005 şi până la data plăţii efective.

Hotărârea instanţei de recurs a fost în sensul respingerii recursului formulat de reclamant şi admiterea recursului formulat de autoritatea publică.

În ceea ce priveşte recursul formulat de C.C.S.D.;

Aşa cum s-a arătat şi în expunerea rezumativă făcută mai sus, prin Dispoziţia din 4 februarie 2005 emisă de Primarul Municipiului Călăraşi s-a propus să se acorde reclamantului măsuri reparatorii prin echivalent în cuantum de 160.823.823 lei, aceasta fiind contestată în condiţiile Legii nr. 10/2001, iar prin Sentinţa civilă nr. 303 din 6 mai 2005 a Tribunalului Călăraşi, definitivă şi irevocabilă, cuantumul valorii măsurilor reparatorii a fost majorat la suma de 426.062.327,70 lei, în baza căreia a fost emisă Dispoziţia din 14 noiembrie 2007 care a modificat Dispoziţia din 4 februarie 2005, în ceea ce priveşte cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent.

În baza Dispoziţiei din 14 noiembrie 2007 şi a Sentinţei civile nr. 303 din 6 mai 2005, C.C.S.D. a emis decizia atacată în cauza de faţă, Decizia nr. 2961 din 2 septembrie 2008 prin care a fost emis titlul de despăgubire în cuantum de 42.606,23 lei în favoarea reclamantului.

Or, în cauza dedusă judecăţii, reclamantul a cerut ca, în temeiul prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei, Decizia nr. 2961 din 2 septembrie 2008 să fie modificată prin recalcularea despăgubirii la valoarea de piaţă actuală a imobilului pentru care au fost stabilite măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin Decizia nr. 52/2007 dată de secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că prevederile cuprinse în art. 16 şi următoarele din Legea nr. 247/2005, Titlul VII privind procedura administrativă de acordare a despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/ dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.

Prin Decizia nr. 431/2009, Curtea Constituţională a respins o excepţie de nelegalitate a prevederilor art. 16 şi următoarele din Titlul nr. 247/2005, în interpretarea dată de secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 52/2007, susţinând că soluţia Înaltei Curţi este corectă pentru că altfel, „prin aplicarea noilor reglementări (art. 16 şi urm.) s-ar lipsi de orice efecte juridice, respectiv de puterea lucrului judecat, hotărâri judecătoreşti irevocabile prin care cuantumul despăgubirilor a fost stabilit ca urmare a contestării dispoziţiilor emise de entităţile” competente care au soluţionat notificările în perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.

S-a mai argumentat că persoanele respective au beneficiat de toate garanţiile reglementate de legea specială în vigoare, instanţa pronunţându-se asupra cuantumului măsurilor reparatorii prin echivalent prin hotărâre definitivă şi irevocabilă.

Într-adevăr, argumentează în continuare Curtea Constituţională, a recunoaşte aceste persoane posibilitatea de reevaluare a cuantumului despăgubirilor înseamnă a recunoaşte o cale de atac neprevăzută de lege, ceea ce contravin dispoziţiilor art. 129 din Constituţie, potrivit cărora „împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”.

Or, în cauza de faţă, tocmai acest lucru l-a făcut instanţa de fond: a dispus reevaluarea despăgubirilor care fuseseră stabilite prin Decizia nr. 2961/2008 în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, sentinţa civilă nr. 303/2005, ceea ce face ca soluţia recurată să fie nelegală şi netemeinică.

Astfel fiind, recursul formulat de C.C.S.D. va fi admis, sentinţa recurată va fi desfiinţată şi, rejudecând cauza, acţiunea reclamantului va fi respinsă ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte recursul formulat de reclamantul T.I.;

Instanţa de fond a reţinut în mod judicios că, din moment ce Decizia privind titlul de despăgubire a fost contestată de către reclamant, autoritatea pârâtă nu putea, în procedura reglementată la art. 19 şi urm. din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, să emită titlul de plată, în lipsa parcurgerii procedurii administrative reglementată de dispoziţiile legale citate mai sus.

Astfel fiind, recursul formulat de reclamant este neîntemeiat şi va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Statul Român prin C.C.S.D. împotriva sentinţei civile nr. 3583 din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi respinge acţiunea formulată de reclamantul T.I., ca neîntemeiată.

Respinge recursul recurentului - reclamant, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3192/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs