ICCJ. Decizia nr. 3205/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3205/2010
Dosar nr. 67/64/2010
Şedinţa publică de la 17 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul S.D.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A., suspendarea executării actului administrativ - Decizia nr. 60 din 22 ianuarie 2010, până la pronunţarea instanţei de fond.
Autoritatea publică pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare arătând că, în cauză, nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, anume cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Prin sentinţa civilă nr. 49/ F din 15 martie 2010 Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamant, a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 60 din 22 ianuarie 2010 emisă de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond şi a obligat pârâta A.P.I.A. la plata către reclamant a sumei de 310,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că prin Decizia nr. 60 din 22 ianuarie 2010 emisă de directorul general al pârâtei A.P.I.A. Bucureşti s-a constatat suspendarea de drept a raportului de serviciu al reclamantului din funcţia de director executiv al Centrului Judeţean Braşov al A.P.I.A., în sensul aplicării art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 republicată, dispoziţii potrivit cărora suspendarea de drept poate interveni pe perioada cercetării administrative, la propunerea motivată a comisiei de disciplină, în situaţia în care funcţionarul public care a săvârşit abaterea disciplinară poate influenţa cercetarea administrativă.
Astfel, art. 94 alin. (1) lit. n) menţionează existenţa unei cercetări disciplinare aflate pe rol, deci o cercetare disciplinară nefinalizată, pentru care ipotetic ar mai fi necesară administrarea de noi probe, cu privire la care reclamantul să poată interfera în sensul de a deturna sensul obiectiv al cercetării disciplinare, anume acela de a se afla adevărul cu privire la faptele ce i se impută, cu finalitatea tragerii sale la răspundere disciplinară conform prevederilor Legii privind statutul funcţionarilor publici, republicată.
Din conţinutul Raportului cu propunerea de suspendare a reclamantului din funcţie reiese că, în realitate, cercetarea administrativă a fost efectuată în cea mai mare măsură, fiind administrate inclusiv probele ce ţin de activitatea curentă a A.P.I.A. Centrul Judeţean Braşov (ascultarea persoanelor din cadrul instituţiei, ataşarea actelor întocmite la nivelul A.P.I.A. Centrul Judeţean Braşov, ascultarea şi a persoanelor din afara instituţiei, de pe plan local - judeţul Braşov), astfel că putinţa reală a reclamantului de a influenţa cursul cercetării administrative este foarte limitată, de altfel Comisia de disciplină nemotivând această condiţie legală din art. 94 Legea nr. 188/1999 republicată.
Prin urmare, instanţa de fond a constatat că măsura suspendării din funcţie a reclamantului, faţă de faza în care se află cercetarea disciplinară a reclamantului, nu respectă întocmai prevederilor art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 republicată, împrejurare care atestă faptul că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat conform cerinţelor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, instanţa a reţinut că prin suspendarea raporturilor de serviciu, reclamantul a rămas fără veniturile corespunzătoare funcţiei ocupate, dar şi fără alte venituri de natură salarială, instituţia pârâtă suspendându-l pe reclamant din funcţie, fără să-l fi plasat, fie şi temporar, pe o altă funcţie salarizată.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, autoritatea publică pârâtă A.P.I.A. a formulat recurs şi a invocat prevederile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că cererea reclamantului nu întruneşte cumulativ condiţiile cerute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, argumentează recurenta, condiţia existenţei unui caz bine justificat nu este îndeplinită şi nici nu rezultă că actul administrativ contestat nu s-ar mai bucura de prezumţia de legalitate, instanţa de fond invocând în mod greşit, drept temei, Recomandarea Comitetului Miniştrilor din cadrul Consiliului Europei, aceasta neavând forţă obligatorie din punct de vedere juridic.
Recursul este întemeiat.
În cauză, este necontestat că, prin Decizia nr. 60 din 22 ianuarie 2010 directorul general al autorităţii publice a luat act de concluziile motivate formulate în Raportul comisiei de disciplină din 19 ianuarie 2010 şi, făcând aplicarea prevederilor art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 republicată, a constatat suspendarea de drept a raportului de serviciu al intimatului-reclamant, care, la data respectivă deţinea funcţia publică de conducere de director executiv al Centrului Judeţean Braşov al A.P.I.A.
Într-adevăr, potrivit art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 republicată, „raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcţionarul public se află (…) pe perioada cercetării administrative, în situaţia în care funcţionarul public a săvârşit o abatere disciplinară poate influenţa cercetarea administrativă, la propunerea motivată a comisiei de disciplină”.
Curtea de apel, admiţând cererea de suspendare a Deciziei nr. 60 din 22 ianuarie 2010, până la pronunţarea instanţei de fond, a reţinut în mod just că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
Deci, cu alte cuvinte, pentru a se ajunge la situaţia excepţională a suspendării executării unui act administrativ, ca măsură provizorie de protecţie juridică, este necesară îndeplinirea cumulativă a condiţiei existenţei unui caz bine justificat şi a condiţiei iminenţei producerii unei pagube.
În ceea ce priveşte cazul bine întemeiat, care să justifice suspendarea executării unui act administrativ, acesta este definit la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ”.
Or, pentru a argumenta existenţa unui caz bine justificat, instanţa de fond procedează la cercetarea legalităţii măsurii de suspendare a raportului de serviciu, făcând aprecieri cu privire la posibilitatea ca intimatul-reclamant să influenţeze cercetarea administrativă, singura situaţie în care autoritatea publică putea lua măsura suspendării raportului de serviciu, ceea ce excede limitelor dreptului de apreciere al instanţei, în condiţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, din conţinutul art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 republicată, rezultă că este vorba de o suspendare de drept a raportului de serviciu, pe care autoritatea publică este obligată să o constate, la propunerea motivată a comisiei de disciplină, atunci când funcţionarul public este cercetat pentru săvârşirea unei abateri disciplinare şi, ca urmare a funcţiei deţinute, există posibilitatea influenţării cercetării administrative.
Or, în cauză, instanţa de fond nu s-a limitat la identificarea unei împrejurări de fapt sau de drept de natură să-i creeze o îndoială serioasă în privinţa prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ contestat, ci a procedat la judecarea fondului problemei şi anume, dacă autoritatea publică a apreciat în mod just că intimatul-reclamant, ca urmare a funcţiei publice deţinute, poate sau nu să influenţeze cercetarea administrativă, aflată în derulare în faţa Comisiei de disciplină.
Procedând în acest mod, instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 republicată, soluţia adoptată fiind nelegală.
În ceea ce priveşte existenţa unei pagube iminente, instanţa de recurs reţine că poate fi vorba de un prejudiciu, în sensul art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, numai în cazul când diminuarea sau pierderea economică are la bază un act administrativ care nu se mai bucură de prezumţia de legalitate.
De altfel, aşa cum s-a reţinut mai sus, suspendarea unui act administrativ poate fi dispusă de instanţă în temeiul art. 14-15 din Legea nr. 554/2004 numai atunci când condiţiile legale sunt îndeplinite în mod cumulativ.
În concluzie, soluţia instanţei de fond este nelegală, astfel că recursul de faţă va fi admis.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.P.I.A. împotriva sentinţei civile nr. 49/F din 15 martie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi respinge cererea de suspendare formulată de reclamantul S.D.L., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3202/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3209/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
