ICCJ. Decizia nr. 3225/2010. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3225/2010
Dosar nr. 2256/2/2008
Ședința publică din 17 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, reclamanta SC R. SRL a chemat în judecată pe pârâta A.F.M., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se anuleze Decizia nr. 41 din 11 octombrie 2007 a A.F.M., să se anuleze, în parte, Decizia de impunere privind obligaţii la Fondul pentru Mediu emisă sub nr. 10840 din 27 iulie 2007 şi Raportul de inspecţie fiscală din 27 iulie 2007, numai cu privire la stabilirea obligaţiilor de plată la Fondul de mediu, inclusiv accesoriile aferente calculate, pe perioada iunie 2002 - octombrie 2003.
î n motivarea acţiunii reclamanta a arătat că:
La SC R. SRL s-a efectuat o inspecţie fiscală generală privind modul de evidenţiere, calcul şi virare a obligaţiilor faţă de bugetul Fondului de Mediu.
Verificarea s-a efectuat pentru perioada iunie 2002 - decembrie 2005.
Prin Raportul de inspecţie fiscală încheiat la data de 22 iulie 2007 înregistrat la A.F.M. la 27 iulie 2007 s-au stabilit, pentru perioada verificată, următoarele:
- contribuţie datorată: 361.353 lei;
- dobândă datorată: 406.405 lei;
- penalităţi de întârziere datorate: 59.243 lei;
Total datorat: 827.001 lei.
Din totalul de 361.353 lei reprezentând contribuţie pentru perioada iunie 2002 - decembrie 2005, 347.679 lei reprezintă contribuţie reţinută ca datorată pentru perioada iunie 2002 - octombrie 2003.
Suma de 347.679 lei, reprezentând contribuţie reţinută ca datorată pentru perioada iunie 2002 - octombrie 2003, împreună cu dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente, a format obiectul contestaţiei.
Prin Decizia nr. 41 din 11 octombrie 2007 a A.F.M., contestaţia a fost respinsă.
Reclamanta a arătat în acţiune că legislaţia aplicabilă pentru perioada 7 iunie 2002 - 2 octombrie 2003 o constituie dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. d) şi art. 8 alin. (3) din Legea nr. 73/2000, ce reglementează obligaţia plăţii cotei de 3% din valoarea ambalajelor comercializate de producători şi importatori şi dispoziţiile art. 13 şi 14 din H.G. nr. 349/2002.
A susţinut că din activitatea de producţie a reclamantei s-au livrat către clienţi o mare diversitate de produse care au fost reţinute greşit, în baza de calcul a contribuţiei de 3% pentru Fondul de Mediu. Aceasta deoarece reclamanta nu a livrat clienţilor ambalaje în formă finală, ci a livrat produse semifabricate din care aceştia cu propriile utilaje, au realizat ambalajele corespunzătoare pentru a-şi ambala propriile produse şi a le comercializa pe piaţă. Pe cale de consecinţă reclamanta arată că în mod nelegal s-a respins contestaţia reclamantei prin Decizia nr. 41 din 11 octombrie 2007.
A arătat că nu comercializează ambalaje primare şi secundare ci comercializează numai ambalaje terţiare - ambalaj concept pentru a uşura manipularea şi transportul unor ambalaje grupate în scopul deteriorării în timpul transportului.
Pârâta a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În cauză s-a efectuat expertiză, la care pârâta a formulat obiecţiuni.
Prin sentinţa nr. 3458 din 2 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC R. SRL în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului de Mediu, a anulat Decizia nr. 41 din 11 octombrie 2008 emisă de pârâtă, a anulat în parte raportul de inspecţie fiscală din 27 iulie 2007 şi Decizia de impunere privind obligaţii la Fondul de Mediu nr. 10839 din 27 iulie 2007 numai cu privire la stabilirea obligaţiilor de plată la Fondul de Mediu inclusiv accesoriile aferente calculate, pe perioada iunie 2002 - octombrie 2003.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că din raportul de expertiză întocmit în cauză rezultă că reclamantul nu a comercializat ambalaje, întrucât produsele comercializate de reclamantă necesită operaţiuni de prelucrare pentru a deveni ambalaje.
Ş-a mai avut în vedere că reclamanta comercializează produse semifabricate care implică un proces tehnologic de prelucrare şi ambalare separată.
Prima instanţă a apreciat că reclamantul nu a comercializat ambalaje astfel că acesta nu are obligaţia de a plăti contribuţia de 3% la fondul de mediu.
Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta A.F.M.
î n motivele de recurs s-a arătat că reclamanta a comercializat ambalaje, în sensul definit de H.G. nr. 349/2002, că produsele livrate de aceasta nu mai sunt supuse unui alt proces tehnologic, fiind produse finite.
î n ceea ce priveşte etichetele, care reprezintă hârtia care înveleşte ciocolata, acestea conţin imprimarea numelui produsului, a producă torului, compoziţia, având astfel funcţia de reţinere, protejare, manipulare, distribuţie şi prezentare.
Cu privire la laminate şi blanchete s-a precizat că acestea se folosesc la ambalare cafea şi ţigări, fiind importate de reclamantă şi apoi comercializate, valoarea de comercializare constituind baza de impunere, produsele respective fiind ambalaje încă din momentul importului.
Referitor la cutii, s-a arătat că acestea sunt ambalaje, chiar dacă sunt neasamblate sau nelipite, iar tăvile de carton fac parte din categoria ambalajului secundar, ele susţinând mai multe unităţi de produs.
Recurenta a susţinut că operaţiunile ulterioare realizate de cumpărători, biguirea pe liniile marcate prin ştanţare, plierea, lipirea, tăierea secţiunii la dimensiunile necesare pe banda livrată sub formă de rolă, sigilarea, înfolierea, nu reprezintă operaţiuni de prelucrare sau transformarea unui produs semifabricat în ambalaj.
În concluziile scrise, intimata a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că produsele pe care le-a comercializat sunt produse semifabricate, respectiv carton şi hârtie tipărite, prin care clienţii, folosind utilaje proprii au confecţionat ambalajele.
S-a susţinut că taxa de mediu a fost plătită de clienţii societăţii.
î nalta Curte, din examinarea motivelor de recurs, a acţiunii, a probelor cauzei şi legislaţiei aplicabile reţine:
Situaţia de fapt
Prin raportul de inspecţie fiscală încheiat la 22 iulie 2007, A.F.M. a stabilit că reclamanta SC R. SRL avea obligaţia de a constitui şi vira o contribuţie de 3% din valoarea de comercializare a ambalajelor din hârtie şi carton ondulat comercializate in perioada 7 iunie 2002 - 2 octombrie 2003.
Reclamanta a contestat că produsele respective au caracter de ambalaj.
H.G. nr. 349/2002, anexa nr. 1, pct. 1: Semnificaţia termenilor specifici.
a) agenţi economici - referitor la ambalaje, înseamnă furnizorii de materiale de ambalare, producătorii de ambalaje şi produse ambalate, importatorii., comercianţii şi distribuitorii;
b) ambalaj - orice produs, indiferent de materialul din care este confecţionat ori de natura acestuia, destinat să cuprindă bunuri în scopul reţinerii, protejării, manipulării, distribuţiei şi prezentării acestora, de la materii prime la produse procesate, de la producător până la utilizator sau consumator. Produsul nereturnabil destinat aceloraşi scopuri este, de asemenea, considerat ambalaj;
c) ambalaj - orice produs, indiferent de materialul din care este confecţionat ori de natura acestuia, destinat reţinerii, protejării, manipulării, distribuţiei şi prezentării bunurilor, de la materii prime la produse procesate, de la producător până la utilizator sau consumator. Produsul nereturnabil destinat aceloraşi scopuri este, de asemenea, considerat ambalaj;
d) ambalaj primar - ambalaj de vânzare - ambalaj conceput şi realizat pentru a îndeplini funcţia de unitate de vânzare, pentru utilizatorul final sau pentru consumator în punctul de achiziţie;
e) ambalaj secundar - ambalaj grupat-supraambalaj - ambalaj conceput pentru a constitui la punctul de achiziţie o grupare a unui număr de unităţi de vânzare, indiferent dacă acesta este vândut ca atare către utilizator sau consumatorul final ori dacă serveşte numai ca mijloc de umplere a rafturilor în punctul de vânzare; acesta poate fi separat de produs fără a afecta caracteristicile produsului."
Analiza legislaţiei aplicabile în materia contribuţiei privind fondul de mediu relevă că obligaţia de constituire a fondului şi de virare a acestuia revine producătorilor şi importatorilor care comercializează ambalaje.
În cauza de faţă se impune a fi lămurit dacă produsele comercializate de intimată aveau caracter de ambalaj.
Răspunsul la această chestiune se regăseşte în legislaţia care reglementează domeniul.
Potrivit anexei I pct. 1 lit. a) din H.G. nr. 349/2002, prin agent economic, referitor la ambalaje înseamnă furnizorii de materiale de ambalare, producătorii de ambalaje şi produse ambalate, importatorii, comercianţii şi distribuitorii.
În temeiul aceluiaşi act normativ ambalajul primar sau ambalajul de zare este acel ambalaj conceput şi realizat pentru a îndeplini funcţia de unitate de vânzare pentru utilizatorul final, iar prin ambalaj în general se înţelege produsul destinat reţinerii, protejării, manipulării, distribuţiei şi prezentării bunurilor.
Ori, reclamanta din cauza prezentă a livrat către diferiţi producători bunuri de consum, cum ar fi producători de ciocolată, bere, ţigarete, ambalaje, respectiv produse destinate reţinerii, protejării, manifestării, distribuţiei şi prezentării bunurilor.
Astfel, hârtia pentru învelit ciocolata îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de H.G. nr. 349/2002, expuse mai sus, în sensul că aceasta protejează bunul şi foloseşte la distribuţia şi prezentarea produsului.
Blanchetele folosite la ambalarea cafelei şi ţigărilor, importate de SC R. SRL, au fot comercializate către fabricanţii bunurilor respective, fiind destinate distribuţiei şi prezentării acestora, având şi calitatea de produs nereturnabil, ceea ce face ca să fie încadrate în categoria ambalaj.
Cutiile sunt, de asemenea, ambalaje, chiar nelipite si neasamblate sunt produse nereturnabile care folosesc la gruparea unui număr de unităţi de vânzare, făcând parte din categoria ambalaj secundat.
Tăvile de carton servesc la prezentarea bunurilor, sunt nereturnabile şi se folosesc la gruparea mai multor produse de acelaşi fel, astfel că se încadrează în definiţia ambalajului secundar.
Apărările formulate de intimată, în sensul că producătorii au executat ulterior o serie de operaţiuni sunt lipsite de relevanţă, sub aspectul caracterului bunurilor comercializate, produse sau importate de aceasta.
Operaţiuni precum biguire, pliere, lipire, tăiere, sigilare sau înfoliere nu se circumscriu noţiunii de ambalaj, pe care am descris-o mai sus.
Legiuitorul a stabilit obligaţia virării cotei de 3% din valoarea de comercializare a ambalajelor în sarcina producătorilor şi importatorilor de ambalaje, şi nu in sarcina producătorilor bunurilor ambalate, pentru că aceştia din urmă nu vând ambalaje, ci produsele respective care ce ambalează în vederea punerii pe piaţă.
Norma legală cuprinsă în art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 293/2002 pentru modificările O.U.G. nr. 93/2001 prevede expres că se achită cota de 3% din valoarea ambalajelor comercializate de producătorii şi importatorii ambalajelor.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, înalta Curte constată că motivele de recurs formulate de pârâtă sunt fondate, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va admite, se va modifica sentinţa primei instanţe şi se va respinge acţiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A.F.M. împotriva sentinţei nr. 3458 din 22 octombrie 2009 a Curţii de Apei Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modificăsentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea reclamantei SC R. SRL, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3224/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3228/2010. Contencios. Anulare decizie Uniunea... → |
|---|
