ICCJ. Decizia nr. 3228/2010. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3228/2010
Dosar nr. 1159/35/2009
Şedinţa publică din 17 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 248 din 11 decembrie 2009, a admis acţiunea formulată de reclamantul C.M. în contradictoriu cu pârâţii Baroul Satu Mare şi U.N.B.R., a anulat Decizia nr. 1/2009 emisă de primul pârât şi Decizia nr. 561 din 1 iulie 2009 emisă de cel de-al doilea pârât, a obligat pârâţii să emită decizia de primire a reclamantului în profesia de avocat, Baroul Satu Mare, şi să-i plătească cheltuieli de judecată în sumă de 4,3 lei.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin actele administrative contestate a fost respinsă cererea reclamantului de primire în profesia de avocat, Baroul Satu Mare, în temeiul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată cu modificări, fără a se individualiza în cuprinsul acestora care este condiţia legală pe care nu o îndeplineşte partea în cauză.
Caracterul liberal al profesiei de avocat presupune respectarea cadrului legal în vigoare, instanţa de judecată fiind abilitată să constate că, în măsura în care dreptul recunoscut de lege există, el trebuie recunoscut şi de către autoritatea publică, care nu poate refuza cererea de primire în profesia de avocat pe alte criterii decât cele consacrate prin textul legal.
Susţinerea pârâtelor că prevederile legale aplicabile în materie creează doar posibilitatea şi nu obligaţia primirii în profesia de avocat, cu scutire de examen, este nefondată deoarece, atunci când toate condiţiile legale sunt îndeplinite, cererea nu poate fi refuzată pe motive de oportunitate.
Pârâtele, în calitate de instituţii de interes public, nu pot să-şi manifeste opţiunea pe baza unor criterii specifice dreptului privat, deoarece astfel s-ar ajunge la situaţia în care unei instituţii de interes public i s-ar crea posibilitatea să acţioneze în mod arbitrar, acordând dispensă de examen doar persoanelor agreate, ceea ce ar constitui o încălcare a principiului constituţional al egalităţii în drepturi.
În această situaţie se regăsesc instituţiile publice pârâte care au respins cererea reclamantului pe criterii subiective, de conduită, considerând că activităţile desfăşurate de acesta anterior depunerii cererii, în cadrul unei societăţi comerciale cu activitate juridică, contravin normelor ce reglementează activitatea de avocat, impunându-se, astfel, examinarea profesională a acestuia.
În opinia judecătorului fondului cauzei, interpretarea sintagmei „poate fi primit în profesia de avocat” ca având un caracter dispozitiv, nefiind obligatoriu pentru barou să acorde scutirea de examen, se goleşte de conţinut şi de eficienţă prevederea cuprinsă în art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, cu atât mai mult cu cât, în speţă, nu se pune problema vreunui caz de nedemnitate de a fi avocat, din cele prevăzute de art. 13 din legea aflată în discuţie.
Împrejurarea că reclamantul a fost asociat în cadrul unei societăţi comerciale din anul 2005 - care desfăşoară activitate juridică şi a cărei nulitate a fost constatată în anul 2007 - nu constituie un motiv pentru înlăturarea aplicării prevederii legale anterior enunţate, o asemenea condiţie vizând conduita solicitantului, de a fi primit în barou fără examen, nefiind prevăzută de legiuitor în textul Legii nr. 51/1995, excepţia reprezentând-o cazurile de nedemnitate, prevăzute de art. 13 din lege.
Un alt argument invocat de prima instanţă a fost acela al soluţiei pronunţate de C.E.D.O. la data de 27 ianuarie 2009, în cauza Ştefan şi Ştef împotriva României, în care s-a constatat încălcarea art. 6 parag. 1 din C.E.D.O., ca urmare a incertitudinii jurisprudenţiale şi a absenţei unui mecanism capabil să asigure coerenţa practică chiar în cadrul celei mai înalte instanţe naţionale, ce a avut ca efect privarea reclamanţilor de dreptul la primirea în profesie cu scutire de examen, în timp ce altor persoane care se află într-o situaţie similară li s-a recunoscut acest drept.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Baroul Satu Mare şi U.N.B.R., care au solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acţiunii reclamantului.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii au susţinut faptul că sentinţa contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată cu modificări.
În concret, recurenţii au arătat faptul că legea nu prevede obligativitatea primirii în profesia de avocat, cu scutire de examen, fiind un drept al consiliului baroului de a aprecia asupra fiecărei cereri în parte, drept care are în vedere atât pregătirea profesională, cât şi conduita şi activităţile desfăşurate de solicitant anterior depunerii cererii.
Recurenţii au precizat faptul că atâta timp cât un consilier juridic a desfăşurat activităţi specifice profesiei de avocat, nerespectând principiile fundamentale, cum ar fi, de pildă, principiului legalităţii, nu poate fi admis în profesie, cu scutire de examen.
Ca atare, respingerea cererii intimatului - reclamant nu poate fi privită ca fiind manifestarea unui drept discreţionar, ci este o obligaţie impusă de Legea nr. 51/1995, republicată cu modificări, precum şi de art. 18 alin. (4) şi art. 38 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, în care se prevede în mod expres obligaţia consiliului baroului de a verifica îndeplinirea condiţiilor legale de către solicitant.
Recurenţii au concluzionat în sensul că norma în discuţie are un caracter permisiv şi că, în speţă, intimatul - reclamant nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi primit în profesie, cu scutire de examen.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea la data de 6 ianuarie 2010, recurenţii au depus o completare la motivele de recurs, în care au precizat faptul că cererea intimatului - reclamant de primire în profesie, cu scutire de examen, a fost primită şi înregistrată la Baroul Satu Mare la data de 2 decembrie 2008, dată la care primirea în profesie se putea face numai pe baza unui examen la nivel naţional, organizat de U.N.B.R.
Intimatul - reclamant a formulat concluzii scrise în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele 17 - 22 dosar).
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, intimatul C.M. a formulat la data de 25 noiembrie 2008 cerere de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, în temeiul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, cerere înregistrată la Baroul Satu Mare din 2 decembrie 2008.
Prin Decizia nr. 1/2009, Consiliul Baroului Satu Mare a respins cererea intimatului - reclamant C.M. de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, şi a admis opoziţia formulată la această cerere de avocatul G.C.
În motivarea actului administrativ, emitentul a reţinut următoarele: întrunirea condiţiilor formale privitoare la vechimea în profesia de consilier juridic, prevăzută de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în redactarea anterioară modificărilor dispuse prin O.U.G. nr. 159/2008, nu sunt criterii exclusive pentru aprecierea admisibilităţii unei cereri de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen; conduita, activităţile anterioare cererii, desfăşurate de petent, aşa cum rezultă din opoziţia depusă şi din actele anexate, activităţi care contravin normelor ce reglementează activitatea de avocat, sunt motive întemeiate de a exclude petentul de la beneficiul prevăzut de lege, în art. 16 alin. 2, impunându-se cu atât mai mult examinarea profesională a petentului, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, cu modificări (a se vedea filele 12 - 13 dosar fond).
Prin Decizia nr. 561 din 1 iulie 2009, U.N.B.R. a respins ca neîntemeiată contestaţia intimatului împotriva deciziei mai sus indicate, pentru aceleaşi considerente anterior individualizate (a se vedea filele 16 - 7 dosar fond).
Potrivit art. 16 alin. (2) din Legea pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat nr. 51/1995, republicată: „la cerere, poate fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen a) titularul diplomei de doctor în drept şi b) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat.”
În dreptul administrativ, norma permisivă exprimă puterea discreţionară dată autorităţii publice de a acţiona într-un sens sau altul, ceea ce nu echivalează cu faptul că această putere poate fi utilizată în mod abuziv. Altfel spus, autoritatea publică are obligaţia de a da o justificare legală opţiunii sale.
A accepta un punct de vedere contrar, înseamnă a accepta faptul că autoritatea publică poate acţiona cu exces de putere, adică fără să existe niciun control al activităţii administraţiei, ceea ce nu poate fi permis într-un stat de drept.
Într-adevăr, norma aflată în discuţie este o normă permisivă, care conferă autorităţilor recurente posibilitatea de a verifica îndeplinirea condiţiilor impuse de lege de către persoana care solicită primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen.
Cu toate acestea, după cum a arătat şi prima instanţă, când toate condiţiile legale sunt îndeplinite de către solicitant, cererea nu poate fi respinsă pe considerente de oportunitate.
De altfel, condiţia privind exercitarea profesiilor anterior enunţate într-un interval de 10 ani reprezintă temeiul scutirii de examen, deoarece se apreciază că acest termen stabilit de legiuitor este suficient pentru dobândirea cunoştinţelor necesare exercitării profesiei de avocat.
Textul legal anterior menţionat conferă persoanelor care au deţinut una din funcţiile enumerate în cuprinsul acestuia dreptul de a fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii impuse de lege.
În speţa de faţă, Înalta Curte constată că refuzul recurenţilor de a accepta cererea intimatului de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen este nejustificat pentru următoarele argumente:
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, excesul de putere reprezintă exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
Conform art. 2 alin. (1) lit. i) teza I din legea anterior arătată, refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere reprezintă exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane.
Din lecturarea definiţiei legale a noţiunii de refuz nejustificat de soluţionare a cererii putem remarca faptul că, în primul rând, trebuie să existe o manifestare expresă a autorităţii publice, în sensul exprimării refuzului de a soluţiona favorabil cererea iar, în cele din urmă, acest refuz să denote un exces de putere.
Într-adevăr, nu orice refuz al unei autorităţi publice de a rezolva favorabil o cerere este un refuz nejustificat.
Cu alte cuvinte, refuzul are un caracter nejustificat numai atunci când se întemeiază pe excesul de putere, adică pe depăşirea limitelor dreptului de apreciere.
În cauza de faţă, recurenţii-pârâţi au recunoscut faptul că intimatul - reclamant îndeplineşte condiţiile cerute de art. 16 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată şi de Statutul profesiei de avocat pentru a fi membru al unui barou de avocaţi.
De altfel, aceasta a fost şi concluzia avocatului raportor desemnat de Baroul Satu Mare prin raportul depus, care a propus verificarea cunoştinţelor solicitantului privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi înlăturarea opoziţiei formulate de dl. avocat G.C., ca fiind neîntemeiată.
Cu toate acestea recurentele au respins cererea intimatului pe considerentul că „întrunirea condiţiilor formale privitoare la vechimea în profesia de consilier juridic nu reprezintă un criteriu exclusiv pentru aprecierea admisibilităţii unei astfel de cereri de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, conduita şi activităţile anterioare depunerii cererii de către petent fiind în contradicţie cu normele care reglementează activitatea de avocat.”
Din analiza art. 16 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată, instanţa de control judiciar constată că singurul motiv pentru care intimatul nu ar fi putut să fie primit în profesie, în modalitatea reglementată de această dispoziţie legală, ar fi fost acela ca să-şi fi încetat activitatea, din una din funcţiile enumerate în cuprinsul său, din motive disciplinare, care îl fac nedemn pentru profesia de avocat.
Din actele dosarului nu rezultă faptul că intimatul s-ar fi aflat într-o astfel de situaţie, respectiv că ar fi fost destituit din funcţia de consilier juridic din motive disciplinare, care l-ar face nedemn de a exercita profesia de avocat.
Ca atare, Înalta Curte apreciază că recurentele, prin impunerea altor condiţii decât cele nominalizate de textul legal aflat în discuţie, au acţionat cu exces de putere.
De altfel, trebuie arătat faptul că modificarea situaţiei juridice a unei persoane, prin intermediul unui act administrativ, nu poate fi lăsată la libera apreciere a autorităţii emitente.
Excesul de putere trebuie sancţionat de judecătorul de contencios administrativ prin anularea actului vătămător şi repararea prejudiciului produs părţii vătămate.
Ca atare, în raport de cele anterior expuse, instanţa de control judiciar va menţine soluţia primei instanţe de anulare a actelor administrative contestate şi de obligare a recurentelor de emite decizia de primire a intimatului în profesia de avocat în Baroul Satu Mare, desigur, după verificarea cunoştinţelor acestuia cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, după cum impun prevederile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat.
Instanţa de control judiciar nu va analiza motivul de recurs formulat prin cererea înregistrată la data de 6 ianuarie 2010, întrucât acesta a fost depus cu depăşirea termenului impus de art. 301 C. proc. civ.
În consecinţă, apreciind că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în speţă nu există motive de ordine publică care să poată fi reţinute, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de U.N.B.R. şi Baroul Satu - Mare împotriva sentinţei nr. 248/CA din 11 decembrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3225/2010. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 3230/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
