ICCJ. Decizia nr. 3276/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3276/2010
Dosar nr. 5045/2/2009
Şedinţa publică din 22 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3.380 din 20 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia de netimbrare a capătului de cerere având ca obiect daune morale, anulându-se în consecinţă acest capăt de cerere. A fost respinsă excepţia prescrierii dreptului la acţiune ca nefondată, admiţându-se acţiunea principală formulată de reclamanta M.L. în contradictoriu cu pârâtul M.A.E. A fost obligat pârâtul să stabilească o dată a depunerii de către reclamantă a cererii de redobândire a cetăţeniei române, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 254,3 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în ce priveşte excepţia prescrierii dreptului la acţiune, că potrivit prevederii art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită recunoaşterea dreptului pretins se pot introduce în termen de 6 luni de la data expirării termenului legal de soluţionare.
Pe fondul cauzei, reţinând incidenţa art. 10 din Legea nr. 396/2002 pentru ratificarea convenţiei europene asupra cetăţeniei, prima instanţă a apreciat că în raport cu data depunerii cererii, faţă de reclamantă a fost depăşit un termen rezonabil de soluţionare, amânarea stabilirii datei la care reclamanta va fi invitată să depună cererea de redobândire a cetăţeniei române reprezentând un refuz nejustificat în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
În ce priveşte capătul de cerere relativ la daunele morale solicitate, prima instanţă a reţinut că deşi i s-a pus în vedere reclamantei, prin apărător, să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 39 lei şi timbrul judiciar de 0,3 lei aferente, aceasta a arătat că nu înţelege să îndeplinească obligaţia stabilită în sarcina sa.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M.A.E., criticând soluţia pronunţată prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Criticând concluzia nerespectării termenului rezonabil, recurentul a susţinut că răspunsul transmis nu încorporează un refuz şi, cu atât mai mult, acesta nu poate fi considerat ca exprimând o restricţionare a unui drept.
Pentru instanţa de fond nu a avut relevanţă starea de fapt obiectivă invocată de M.A.E., deşi tocmai aceasta a determinat, într-o legătură cauzală directă, situaţia specifică a derulării procedurii consulare în discuţie.
Motivele obiective invocate, care nu au fost valorificate drept cauză exoneratoare de culpă administrativă, au o importanţă esenţială, din moment ce actul de organizare a activităţii M.A.E. în Republica Moldova nu a aparţinut integral deciziei luate la nivelul instituţiei acestuia, aşa cum o pot face celelalte autorităţi administrative române de pe cuprinsul ţării în gestionarea atribuţiilor ce le revin.
În opinia recurentului, nu se poate pune semnul echivalenţei între factorul volitiv, definit ca sursă a refuzului indicat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 şi factorul obiectiv al imposibilităţii autorităţilor române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spaţii adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire şi pentru procesarea acestor solicitări într-un termen cât mai scurt.
Or, în lipsa unei culpe administrative, instituţia pârâtă nu putea fi obligată, în baza legii contenciosului administrativ, să schimbe ordinea cronologică stabilită şi să primească cererea reclamantului.
Totodată, susţine recurentul, în lipsa unui termen legal concret, puterea judecătorească nu se poate substitui puterii legislative în a edicta termenele de primire a cererilor, dereglând activitatea secţiei consulare a ambasadei Române la Chişinău.
Pe de altă parte, durata termenului rezonabil, decantată în jurisprudenţa C.E.D.O., se aplică numai în cazurile expres specificate, respectiv atunci când solicitanţii sunt rezidenţi în ţara a cărei cetăţenie o solicită, putându-li-se limita drepturile faţă de celelalte persoane în mijlocul cărora trăiesc în mod statornic şi care se bucură de plenitudinea beneficiilor oferite de statutul de cetăţean.
Mai mult, durata termenului rezonabil de procesare a unor astfel de solicitări trebuie determinată în funcţie de toate circumstanţele relevante, noţiunea de termen rezonabil nefiind sinonimă celei de termen scurt.
S-a precizat, de asemenea, că, raportat la numărul mare (peste 300.000) al cererilor de programare, criteriul cronologic fixat deja în practica autorităţii a dobândit un deplin suport legal şi, mai mult, are un caracter obligatoriu atât faţă de autoritate cât şi faţă de petenţi
Examinând sentinţa recurată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că, în cauză, nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt în raport de materialul probator administrat şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Critica recurentului privind greşita aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care defineşte noţiunea de refuz nejustificat de soluţionare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive:
Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea cetăţeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată comisiei pentru cetăţenie.
Problema care se impune a fi rezolvată în cauză este legată de termenul în care autorităţile române trebuie să soluţioneze cererile de redobândire a cetăţeniei române.
Din lecturarea textului legal anterior arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.
Ca atare, în lipsa unui asemenea termen legal, urmează a se face aplicarea prevederilor art. 10 din convenţia europeană pentru cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie".
Doctrina europeană a arătat că noţiunea de „termen rezonabil" este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
Astfel, în materie «civilă», dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente, dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curţii de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
În cauză, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii, 25 septembrie 2006 şi data soluţionării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate şi a jurisprudenţei C.E.D.O.
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar nu poate primi susţinerea recurentului în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depăşesc capacitatea de procesare a secţiei consulare a ambasadei, întrucât autorităţile naţionale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea principiului celerităţii, care guvernează materia aflată în discuţie.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.A.E., împotriva sentinţei civile nr. 3.380 din 20 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3275/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3277/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
