ICCJ. Decizia nr. 3352/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3352/2010
Dosar nr. 6380/2/2009
Ședința publică din 24 iunie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Obiectul acţiunii.
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul I.E., să se constate calitatea de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat faptul că în urma verificării pârâtului sub aspectul colaborării cu Securitatea, s-a întocmit de către Direcţia de Investigaţii din cadrul autorităţii pârâte nota de constatare din 28 octombrie 2008 din cuprinsul căreia rezultă că pârâtul a fost recrutat în calitate de gazdă a unei case de întâlniri în 29 iunie 1962, cu nume conspirativ, „în scopul asigurării unei legături conspirative a organelor de securitate cu agentura şi pentru ca munca de conducere şi educare a acesteia să se facă în bune condiţii.
A mai arătat că pârâtul a semnat un angajament prin care „a fost de acord” cu calitatea de gazdă a unei case de întâlniri, apreciind că în cauă sunt îndeplinite cerinţele art. 2 lit. b), teza IV din O.U.G. nr. 24/2008 pentru constatarea calităţii de colaborator al pârâtului.
Pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii formulării cererii, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa civilă nr. 4149 din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia tardivităţii acţiunii ca neîntemeiată, a admis acţiunea formulată de reclamant şi a constatat existenţa calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât.
Pentru a pronunţa o astfel de soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Excepţia tardivităţii formulării acţiunii este neîntemeiată în raport de art. 37 alin. (1) din Hotărârea C.N.S.A.S. din 2008, constatându-se că Regulamentul de organizare şi funcţionare a autorităţii pârâte prevede introducerea acţiunii în constatare în termen de 30 de zile lucrătoare de la data adoptării notei de constatare.
În cauză, nota de constatare a fost adoptată la 2 iunie 2009, iar acţiunea a fost introdusă la 8 iulie 2009, deci în termenul de 30 de zile lucrătoare prevăzut de regulament.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, potrivit cărora colaborator al securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane prin punerea la dispoziţia Securităţii a locuinţei sale sau a altui spaţiu pe care îl deţinea.
Curtea de apel a constatat că din actele dosarului rezultă că pârâtul a fost recrutat în calitatea de gazdă-casă de întâlniri la data de 29 iunie 1962 când a scris şi semnat un angajament în faţa organelor de Securitate, în sensul de a le sprijini, punând la dispoziţie apartamentul său în lipsa sa sau a familiei sale de acasă şi să păstreze în deplină conspirativitate organelor Ministerului Administraţiei şi Internelor faţă de prieteni şi rude.
A mai reţinut că ulterior, după câteva luni, s-a renunţat la colaborarea cu pârâtul în calitatea acestuia de gazdă - casă de întâlniri, din cauza faptului că la acesta a venit aproape zilnic o mătuşă a soţiei sale pentru a avea grijă de copilul său şi din acest motiv nu a mia putut fi folosit apartamentul, iar din referatul cu propunerea de recrutare în calitatea sus menţionată rezultă că respectivul apartament a fost vizat de organele de securitate pentru că era corespunzător scopului propus şi după abandonarea relaţiei de colaborare s-a consemnat în actul întocmit la 2 decembrie 1963 că locuinţa a fost folosită în bune condiţiuni.
Concluzionând, judecătorul fondului a apreciat că pârâtul a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane prin punerea la dispoziţia Securităţii a locuinţei sale, neavând relevanţă durata acestei colaborări în raport de dispoziţiile sus menţionate.
Cererea de recurs.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul I.E., invocând prevederile art. 304 pct. 7 şi pct. 9, precum şi 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul - pârât susţine următoarele:
Cu privire la primul motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-pârât arată că nu sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute de lege pentru a se constata calitatea de colaborator al securităţii.
Astfel, susţine că nu a pus la dispoziţia Securităţii imobilul închiriat în care locuia în mod voluntar, ci a fost obligat, iniţiativa aparţinând organelor de securitate care au invocat motive de securitate a clădirii care impun accesul în apartamentul său. Iar date fiind condiţiile de la acea vreme nu putea să aibă un răspuns negativ.
A mai arătat că în nota de constatare nu s-au precizat care au fost informaţiile obţinute din folosirea imobilului, singura referire fiind făcută cu ocazia întocmirii referatului cu „propunerea de abandonare a sa din calitatea de gazdă de întâlniri în care se arată că, după recrutare, câteva luni de zile locuinţa a fost folosită în bune condiţiuni de către securitate”.
Totodată, a învederat că nu cunoaşte dacă apartamentul a fost folosit pentru obţinerea de informaţii, că nu s-a implicat în acţiunile organelor de securitate, astfel că nu se poate vorbi de punerea la dispoziţie a locuinţei deţinute şi cu folosirea acesteia în scopul menţionat.
Din nota de constatare reiese că în perioada în care se presupune că a fost folosită locuinţa câteva luni nu a avut un caracter de continuitate, în locuinţă fiind prezentă în permanenţă o mătuşă a soţiei sale care avea grijă de copil aşa cum rezultă din actele dosarului.
În octombrie 1963 recurentul s-a mutat făcând un schimb de locuinţă şi pentru a nu fi şantajat a refuzat funcţiile de conducere, ocupându-se în totalitate de cercetare.
În legătură cu cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul - pârât critică hotărârea instanţei de fond, pentru că nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei.
Astfel, în considerentele hotărârii se arată doar că pârâtul nu a dovedit că a fost constrâns la un asemenea demers iar din celelalte acte ale dosarului nu rezultă că s-a opus la solicitarea organelor de securitate, fiind preluate motivele din acţiune, fără a se adăuga noi argumente, motiv pentru care consideră că hotărârea este eronată şi insuficient motivată.
Totodată, apreciază că nu s-au analizat judicios nota de constatare şi toate actele deţinute de intimatul-reclamant, pentru că din toate aceste înscrisuri nu reiese cu exactitate că recurentul-pârât a avut cunoştinţă de folosirea efectivă a locuinţei, aportul său concret la presupusa colaborare. Mai mult, apartamentul în discuţie era în permanenţă locuit de familia sa.
Cu referire la art. 3041 C. proc. civ., recurentul - pârât susţine că nu a avut vreo intenţie de a colabora cu securitatea şi nu reiese că ar fi înlesnit desfăşurarea activităţii de care s-a făcut vorbire, ori că a obţinut sau oferit el însuşi informaţii, neexistând fapte de încălcare a drepturilor omului sau a libertăţilor fundamentale.
Arată că activitatea sa a fost legată strict de munca desfăşurată în domeniul ştiinţific, fără a avea legături cu securitatea sau să ofere vreodată informaţii acesteia, în prezent ocupându-se tot cu activitatea de cercetare.
Soluţia şi considerentele instanţei de recurs.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu prevederile art. 304 pct. 7, art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
În privinţa excepţiei de tardivitate, Înalta Curte constată că în mod corect a fost respinsă, în cauză aplicându-se dispoziţiile O.U.G. nr. 24/2008, inclusiv în ceea ce priveşte formularea acţiunii în constatarea calităţii de colaborator al Securităţii prevăzută la art. 11 alin. (1), la instanţa de contencios administrativ, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. În cuprinsul actului normativ menţionat nu este prevăzut un termen pentru promovarea acţiunii prevăzute de articolului sus indicat.
Pe de altă parte, termenul prevăzut în art. 37 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al C.N.S.A.S. adoptat prin Hotărârea din 18 decembrie 2008, potrivit cu care acţiunea în constatare a calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii se introduce în 30 de zile lucrătoare de la data adoptării notei de constatare.
În speţă, nota de constatare din 28 octombrie 2008 a fost adoptată la 2 iunie 2009, iar acţiunea a fost introdusă la instanţă la 8 iulie 2009, deci în termenul prevăzut de regulament.
Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Potrivit art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, modificată şi completată, prin sintagma „colaborator al Securităţii” se înţelege „ persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele - verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor”.
Este incontestabil că recurentul - pârât a pus, formal, locuinţa sa la dispoziţia Securităţii, abandonarea locuinţei recurentului-pârât în momentul în care aceasta nu a mai putut fi folosită de către Securitate dovedeşte că până la acel moment a fost folosită de ofiţerii de Securitate.
Însă, nu este întrunită condiţia suplimentară cerută de acelaşi text de lege pentru calificarea unei persoane ca şi „colaborator al Securităţii”, respectiv cea referitoare la înlesnirea - ca urmare a punerii voluntare la dispoziţia Securităţii a locuinţei - culegerii de informaţii de la alte persoane de către lucrătorii Securităţii.
În cauză nu s-a dovedit faptul că pe parcursul perioadei în care se susţine că pârâtul ar fi colaborat cu Securitatea în locuinţa acestuia s-ar fi desfăşurat activităţi de culegere de informaţii, respectiv dacă a fost organizată vreo întâlnire sau alte activităţi finalizate în sensul obţinerii de informaţii de natură să suprime drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, intimatul - reclamant nu a administrat nici un mijloc de probă din care să reiasă scopul menţionat prin punerea voluntară la dispoziţie de către pârât a apartamentului pe care îl deţinea.
Or, nu este suficientă simpla punere la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a unui spaţiu în mod voluntar pentru stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii, în condiţiile în care dispoziţiile legale impun ca această permisiune să aibă ca scop înlesnirea activităţii de culegere de informaţii de la reţeaua informativă, condiţie care nu este îndeplinită.
În consecinţă, în raport de cele reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., recursul va fi admis şi sentinţa atacată va fi modificată în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de I.E. împotriva sentinţei civile nr. 4149 din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 334/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 3353/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
