ICCJ. Decizia nr. 3384/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3384/2010
Dosar nr. 2319/107/2009
Şedinţa publică de la 24 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul M.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Penitenciarul Aiud şi A.N.P. ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
- anularea propunerii Consiliului de Conducere al Penitenciarului Aiud din data de 27 noiembrie 2008 şi a Hotărârii Consiliului de Conducere al A.N.P. din 05 martie 2009;
- obligarea Penitenciarului Aiud la plata diferenţei reprezentând 50% din salariul de bază a lunii decembrie 2008, actualizată cu rata dobânzii bancare la data plăţii efective, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinare, A.N.P. a solicitat respingerea acţiunii, susţinând că măsura diminuării premiului anual al reclamantului cu 50% este legală, fiind urmarea constatării anumitor disfuncţii în activitatea reclamantului, care avea la acea dată calitatea de director adjunct penitenciar de maximă siguranţă şi pentru care s-a sesizat comisia de disciplină.
Prin Sentinţa civilă nr. 218/F/CA/2009 din 27 octombrie 2009 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea reclamantului M.I., a anulat în parte, propunerea Consiliului de Conducere al Penitenciarului Aiud din data de 27 noiembrie 2008 şi în parte hotărârea Consiliului de Conducere al A.N.P. din data de 4 martie 2009 consemnată în Procesul verbal din aceeaşi dată, numai în privinţa dispoziţiilor ce-l privesc pe reclamant; a obligat Penitenciarul Aiud să plătească reclamantului contravaloarea a 50% din premiul anual ce i s-a cuvenit reclamantului actualizat în raport de rata inflaţiei de la data scadenţei şi până la data plăţii efective şi a obligat pârâţii să plătească reclamantului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că la data de 27 noiembrie 2008 Conducerea Penitenciarului Aiud a propus A.N.P., referitor la reclamant, diminuarea premiului anual aferent anului 2008 cu 10%.
Consiliul de Conducere al A.N.P., întrunit în data de 04 martie 2009 a hotărât diminuarea premiului anual aferent anului 2008 cu 50% pentru reclamant, această măsură fiind consemnată în Procesul verbal din 04 martie 2009.
Prin adresa din 07 mai 2009, comunicată reclamantului, s-a reţinut că această diminuare a premiului anual s-a datorat împrejurării că acesta a fost cercetat în Comisia de Disciplină constituită la nivelul A.N.P., pentru mai multe abateri disciplinare săvârşite în perioada octombrie 2007 - martie 2008, dosar ce a fost clasat procedural.
Instanţa de fond a apreciat că premisa diminuării premiului anual este desfăşurarea unei activităţi profesionale necorespunzătoare sau săvârşirea unei abateri grave sancţionate disciplinar în anul anterior celui în care se acordă premiul anual, în speţă 2008, condiţii care însă nu se regăsesc în cauză.
Sub aspect profesional s-a constatat că reclamantul pentru anul 2008 a obţinut calificativul „foarte bine” ce exclude orice aserţiuni în legătură cu o pretinsă activitate profesională necorespunzătoare a acestuia, iar sub aspect disciplinar, aşa cum de altfel se recunoaşte de pârât, reclamantul a fost cercetat de Comisia de Disciplină din cadrul A.N.P., soluţionat însă cu clasarea dosarului, ceea ce echivalează cu nesancţionarea disciplinară a acestuia.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, autorităţile publice A.N.P. şi Penitenciarul Aiud au formulat recurs, invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. susţinând, în esenţă, următoarele critici:
- hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, măsura reducerii premiului anual cuvenit reclamantului având ca temei legal dispoziţiile art. 26 alin. (3) din O.G. nr. 64/2006;
- reclamantul, în calitatea sa de director adjunct al Penitenciarului Aiud, în urma inspecţiei generale efectuată în anul 2008 şi a constatării săvârşirii unor abateri grave, a fost cercetat disciplinar;
- autoritatea publică a apreciat în mod corect că date fiind abaterile disciplinare contestate în activitatea reclamantului, acesta nu mai era îndreptăţit să primească integral premiul anual;
- instanţa de fond, obligând autoritatea să plătească reclamantului diferenţa de 50% din valoarea premiului anual, s-a substituit autorităţii competente să realizeze evaluarea reclamantului ca funcţionar public de conducere.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, susţinând că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică şi a solicitat menţinerea acesteia, hotărârea de reducere a premiului anul pe 2008 cu 50% fiind „total nelegală şi netemeinică”.
I. Referitor la recursul formulat de Penitenciarul Aiud, Înalta Curte constată că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. şi de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Potrivit art. 301 C. proc. civ. „termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii" iar conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004 „hotărârea prin care s-a soluţionat acţiunea în contencios poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare”.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă fără putinţă de tăgadă că sentinţa atacată a fost comunicată la data de 18 ianuarie 2010, iar recursul a fost înregistrat la data de 8 februarie 2010, potrivit rezoluţiei instanţei de la fila nr. 12 a dosarului, depăşindu-se, aşadar, termenul legal de 15 zile prevăzut de textele legale sus citate.
Conform dispoziţiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ.: „neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai sus de voinţa ei”.
Cum în cauză, recurentul nu a pretins şi nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mei presus de voinţa lui, se va constata că recursul este tardiv formulat şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge ca atare.
II. Referitor la recursul formulat de A.N.P.:
Autoritatea publică a invocat ca motiv de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut, cu alte cuvinte, că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit dispoziţiile legale care au stat la baza emiterii actului administrativ prin care s-a luat măsura reducerii cu 50% a premiului anual în cazul intimatului-reclamant.
Critica este neîntemeiată, deoarece, potrivit art. 26 alin. (3) din O.G. nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, „premiul anual se poate reduce până la anulare, în cazul în care funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare nu au desfăşurat în cursul anului o activitate profesională corespunzătoare sau au săvârşit abateri grave sancţionate disciplinar”.
Or, instanţa de fond a reţinut în mod judicios că dispoziţiile legale invocate ca temei de drept pentru emiterea actului administrativ şi luarea măsurii de reducere cu 50% a premiului pentru anul 2008 - art. 26 alin. (3) din O.G. nr. 64/2006, nu sunt aplicabile în cauză, din moment ce activitatea profesională a intimatului-reclamant din anul respectiv a fost evaluată cu calificativul „Foarte Bine”, iar cercetarea administrativă pentru săvârşirea unor abateri disciplinare nu a fost finalizată, sesizarea fiind clasată de Comisia de disciplină din cadrul autorităţii publice recurate.
O a doua critică a recursului, întemeiată pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., a constat în aceea că instanţa de fond s-a substituit autorităţii publice care a fost obligată să achite intimatului-reclamant diferenţa de 50% din premiul pe anul 2008, deşi autoritatea publică are, potrivit art. 26 alin. (3) din O.G. nr. 64/2006, un drept de apreciere constând în posibilitatea de reducere până la anulare a premiului anual prevăzut în favoarea funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.
Într-adevăr, din conţinutul art. 26 alin. (3) din O.G. nr. 64/2004, citat mai sus, rezultă că legiuitorul, folosind sintagma „premiul anual se poate reduce până la anulare”, a conferit autorităţii publice o competenţă de apreciere, un drept de apreciere cu privire la reducerea premiului anual prevăzut la art. 26 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă.
Dar, în cauza de faţă, autoritatea publică, exercitându-şi dreptul de apreciere conferit de legiuitor, a săvârşit o eroare de apreciere, luând măsura reducerii premiului anual în lipsa condiţiilor prevăzute de norma juridică.
Astfel, legiuitorul nu a conferit autorităţii un drept de apreciere în general, ci a înţeles să limiteze acest drept la două situaţii:
- în cazul în care funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare nu au desfăşurat în cursul anului respectiv o activitate profesională corespunzătoare;
- în cazul când funcţionarii respectivi au săvârşit abateri grave sancţionate disciplinar.
Or, în cauză, intimatul-reclamant a desfăşurat o activitate profesională în anul 2008 pentru care a fost evaluat cu calificativul „Foarte Bine”, iar sesizarea făcută cu privire la emiterea unor abateri grave a fost clasată de Comisia de disciplină, nefiind sancţionat disciplinar.
Deci, cu alte cuvinte, intimatul-reclamant în anul 2008, pentru care s-a luat măsura reducerii premiului anual, nu s-a aflat în niciuna dintre cele două situaţii enumerate limitativ la art. 26 alin. (3) din O.G. nr. 64/2006, sigurele în care autoritatea putea să-şi exercite legal dreptul de apreciere cu privire la reducerea premiului anual.
În concluzie, rezultă că autoritatea publică şi-a exercitat dreptul de apreciere în afara dispoziţiilor legale şi într-o situaţie neprevăzută de lege, comiţând astfel o eroare de apreciere, ceea ce instanţa de fond a constatat ca urmare a exercitării propriului drept de apreciere.
Astfel, instanţa de fond nu s-a substituit autorităţii publice în ceea ce priveşte exercitarea de către aceasta a dreptului de apreciere privind reducerea premiului anual, ci s-a limitat la verificarea dacă autoritatea şi-a exercitat dreptul de apreciere în situaţiile limitativ prevăzute de norma legală şi constatând, cu alte cuvinte, eroarea de apreciere comisă de autoritate, a anulat actul administrativ emis.
În raport cu considerentele de mai sus, recursul formulat de A.N.P. va fi respins ca neîntemeiat, soluţia instanţei de fond fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.P. împotriva sentinţei civile nr. 218/F/ CA din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de Penitenciarul Aiud împotriva aceleiaşi sentinţe, ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3366/2010. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 3421/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
