ICCJ. Decizia nr. 3361/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3361/2010

Dosar nr. 1162/59/2009

Şedinţa publică de la 24 iunie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 403 din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de necompetenţă materială, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi, în consecinţă a respins acţiunea ca inadmisibilă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a avut în vedere temeiul acţiunii - art. 19 din Legea nr. 554/2004 - şi cuantumul despăgubirilor solicitate care depăşesc suma de 500.000 lei, considerând astfel că îi aparţine competenţa de soluţionare a cauzei.

În privinţa excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, instanţa a avut în vedere dispoziţiile exprese ale art. 19 din Legea nr. 554/2004, reţinând următoarele:

Cererea de despăgubiri, de cele mai multe ori, trebuie să reprezinte un capăt de cerere în cadrul acţiunii principale pentru a da posibilitatea instanţei care analizează legalitatea actului sau contractului administrativ să decidă şi asupra măsurilor de acoperire a prejudiciului. O scindare a acţiunii de contencios administrativ prin introducerea ulterioară a cererii de despăgubiri nefiind utilă.

În situaţii de excepţie, când reclamantul nu are posibilitatea de a cunoaşte întinderea pagubei în termenul de introducere a acţiunii principale, o asemenea cerere de acordare a despăgubirilor poate fi formulată pe cale separată, după ce anterior a fost introdusă acţiunea în anularea actului administrativ pe cale principală.

Instanţa a reţinut că, condiţia primordială impusă de legiuitor pentru promovarea unei acţiuni în despăgubiri introduse în virtutea art. 19 din Legea nr. 554/2004 este condiţionată de formularea anterior a unei cereri având ca obiect anularea actului administrativ şi a constatat că reclamanta nu a atacat anterior niciun act administrativ care să fie în legătură cu speţa dedusă judecăţii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs recurenta-reclamantă SC I.P. SRL Arad.

În principal, recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 şi că în aceste condiţii se impune casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Sub acest aspect s-a apreciat că interpretarea art. 19 din Legea contenciosului administrativ trebuie făcută în sensul de a produce efecte şi nu acela de a nu produce efecte şi că în cauza sa, prin Decizia nr. 771 din 13 august 2009 a D.G.F.P. Arad s-a desfiinţat actul fiscal atacat (Decizia de impunere nr. 15544 din 29 mai 2009) astfel că formularea unei acţiuni în anulare devenise lipsită de interes.

În opinia recurentei prin soluţia pronunţată au fost ignorate prevederile art. 18 alin. (3) din actul normativ menţionat şi a fost înfrânt dreptul societăţii de acces la justiţie şi la un proces echitabil aşa cum este acesta recunoscut şi prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În subsidiar, în virtutea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 din Constituţia României, recurenta a solicitat ca în cazul în care acţiunea va fi recalificată ca acţiune de drept comun, să se caseze hotărârea atacată şi să se trimită cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Arad.

Examinând cauza prin prisma criticilor recurentei cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul este fondat şi că sunt incidente dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ.

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti la data de 20 octombrie 2009, SC I.P. SRL Arad a solicitat obligarea pârâtei A.F.P.C.M. Arad la repararea prejudiciului cauzat în perioada 3 iulie 2009 - 18 octombrie 2009 prin refuzul şi tergiversările nejustificate în a repune reclamanta în situaţia anterioară executării Deciziei nr. 15544 din 29 mai 2009 prin executările silite începute împotriva societăţii, cheltuieli proprii societăţi, care se ridică la suma de 2.064.455 lei.

Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: „Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei”.

Din conţinutul textului legal citat rezultă în mod evident că admisibilitatea acţiunii în daune este condiţionată de soluţionarea unei acţiuni anterioare de către instanţa de contencios administrativ.

În speţă, o asemenea acţiunea în anulare nu a fost promovată, recunoscându-se chiar prin cererea de recurs că nu mai exista interesul în formularea acestei acţiuni deoarece Decizia de impunere din 29 mai 2009 a fost desfiinţată în procedura de soluţionare administrativă a contestaţiei împotriva deciziei.

Dacă art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 reglementează situaţia care constituie regula în materia contenciosului administrativ - anume, când cererea de despăgubiri se formulează odată cu cererea de anulare a unui act administrativ pretins vătămător - art. 19 priveşte situaţia în care cererea de despăgubire se formulează pe cale separată.

Totuşi, din economia normelor legale menţionate, rezultă că în ambele situaţii acţiunea în răspundere patrimonială are un caracter subsecvent acţiunii în anularea actului considerat nelegal sau împotriva refuzului de rezolvare a unei cereri.

Aşadar, cererea formulată de SC I.P. SRL Arad de obligare a autorităţii publice administrative la plata unor despăgubiri, în lipsa dovedirii că anterior s-ar fi adresat cu o cerere în constatarea refuzului de soluţionare a unei cereri privind un drept recunoscut de lege, intră în competenţa de soluţionare a instanţei de drept comun.

Obligaţia instanţei, tocmai pentru a da eficienţă dreptului consacrat prin art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, era aceea de a pune în discuţia părţilor natura juridică a cauzei şi de a o trimite instanţei competente, soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii nefiind legală.

În speţă instanţa competentă este tribunalul faţă de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., conform criteriului valoric prevăzut în acest text legal şi sumei pretinse de reclamantă - 2.064.455 lei.

Pentru cele expuse, văzând dispoziţiile art. 312 alin. (1) şi (5) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, urmare admiterii recursului cauza va fi trimisă spre competentă soluţionare Tribunalului Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de SC I.P. SRL Arad împotriva sentinţei nr. 403 din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Arad.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3361/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs