ICCJ. Decizia nr. 3421/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3421/2010
Dosar nr. 1051/44/2009
Şedinţa publică de la 25 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Hotărârea primei instanţe:
Prin sentinţa nr. 235 din 10 noiembrie 2009, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta R.C.H., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.C.S.D., având ca obiect modificarea Deciziei nr. 4277 din 23 aprilie 2009 emisă de autoritatea pârâtă, în ceea ce priveşte cuantumul sumei acordate cu titlu de despăgubire.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut că reclamanta, în motivarea acţiunii sale, a susţinut că suma de 319.441 lei de la data evaluării, respectiv 13 noiembrie 2008, este cu mult mai mică la data acordării despăgubirii, ca efect al devalorizării monedei naţionale, şi că autoritatea pârâtă a emis decizia de despăgubire fără a stabili distinct valoarea terenului şi a construcţiei şi cotele celor îndreptăţiţi să primească despăgubirea.
Instanţa a constatat că în cauză s-a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 247/2005, în sensul respectării interpretării date acestor dispoziţii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 52/2007, pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii, şi prin care s-a stabilit faptul că dispoziţiile art. 16 şi următoarele din Legea nr. 247/2005 nu se aplică deciziilor şi dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.
În acest sens, instanţa a constatat că dosarul de despăgubire a urmat parcursul stabilit de lege, în sensul evaluării pe calea expertizei printr-o procedură administrativă finalizată prin emiterea deciziei de despăgubire.
Împrejurarea că la paritatea leu/euro, datorită devalorizării monedei naţionale, suma stabilită iniţial nu mai este aceeaşi, nu a fost considerată un motiv temeinic pentru refacerea expertizei de evaluare, atâta vreme cât plăţile în România se fac în lei, iar nu alte monede care ar putea da acestei plăţi un caracter speculativ; împărţirea între comoştenitori a despăgubirii nu constituie o obligaţie a autorităţii pârâte, partajul despăgubirii putând fi făcut fie pe cale amiabilă, fie în faţa instanţei judecătoreşti.
2. Recursul exercitat de reclamantă
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În opinia recurentei-reclamante, motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 cod - pronunţarea sentinţei cu interpretarea greşită a actului dedus judecăţii constă în validarea deciziei emise de autoritatea administrativă fără a fi fost verificată temeinicia acesteia.
Procedând în acest mod, instanţa s-a substituit în mod nelegal autorităţii administrative şi a încălcat prevederile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de fond a interpretat greşit prevederile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 247/2005, care nu interzice, ci, dimpotrivă, prevede că atunci când în titlul de despăgubire a fost stabilită contravaloarea despăgubirilor cuvenite fiecăreia dintre persoanele îndreptăţite, individualizate în cuprinsul acesteia, despăgubirile în numerar urmează a fi acordate fiecăreia dintre persoanele îndreptăţite, în cotele indicate în titlul de despăgubire.
3. Apărările intimatului-pârât
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Statul Român, prin C.C.S.D., a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esenţă, că raportul de evaluare a fost întocmit în conformitate cu Standardele Internaţionale de Evaluare, aşa cum se prevede în art. 3 lit. d) şi e) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, că suma stabilită cu titlu de despăgubiri reprezintă valoarea construcţiei demolate şi a terenului, din care s-a scăzut cuantumul despăgubirilor încasate pentru construcţie la data de 24 mai 1990, actualizate cu indicele de inflaţie, şi că evaluatorul a răspuns motivat obiecţiunilor formulate de recurenta-reclamantă în cadrul procedurii administrative.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-reclamantă şi a prevederilor art. 3041C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurenta-reclamantă a supus controlului instanţei de contencios administrativ, în condiţiile art. 19-20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Decizia nr. 4277 din 23 aprilie 2009, reprezentând titlul de despăgubire emis de C.C.S.D. în favoarea persoanelor îndreptăţite B.V., Ş. g. şi R.C.H., pentru suma totală de 301.140,96 lei, act a cărui natură juridică a fost corect interpretată de instanţa de fond.
Despăgubirile au fost acordate pentru imobilul situat în municipiul Brăila, compus din teren în suprafaţă de 287 mp şi construcţii în suprafaţă de 134,13 mp, în prezent demolate.
În esenţă, reclamanta a contestat cuantumul total al despăgubirilor, faptul că acestea nu au fost stabilite defalcat pentru construcţie şi teren şi faptul că nu a fost individualizată suma cuvenită fiecăreia dintre persoanele îndreptăţite, conform cotelor stabilite prin sentinţa nr. 1668 din 11 mai 1990 a Judecătoriei Brăila.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, Înalta Curte constată că în motivarea deciziei contestate s-a reţinut că suma acordată reprezintă valoarea stabilită prin raportul de evaluare întocmit în Dosarele anexate nr. 15671/ CC şi nr. 21910/ CC din care s-au dedus despăgubirile în cuantum de 56.716 lei, încasate la data de 24 mai 1990, actualizate cu indicele de inflaţie.
Din raportul sintetic de evaluare şi răspunsul întocmit de evaluator la obiecţiunile formulate de recurenta-reclamantă - înscrisuri depuse, în copie, la dosarul de fond - rezultă că evaluarea s-a făcut conform criteriilor cuprinse în ediţia a 8-a a Standardelor Internaţionale de Evaluare, valoarea de 319.441 lei reprezentând totalul valorii construcţiei demolate şi a terenului.
Raportarea la standardele internaţionale de evaluare rezultă din prevederile art. 3 lit. d) din Titlul VII al Legii nr. 247/204 care, stabilind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească evaluatorul, se referă la punerea în aplicare, în mod corect, a metodelor şi tehnicilor recunoscute şi necesare pentru efectuarea unei evaluări credibile, în conformitate cu Standardele Internaţionale de evaluare editate de Comitetul pentru Standarde Internaţionale de Evaluare.
Credibilitatea evaluării astfel efectuate nu a fost combătută cu argumente rezonabile şi consistente de către recurenta-reclamantă, care, în motivele de recurs, a exprimat numai „aprecierea personală că valoarea stabilită în decizie nu este reală, fiind mai mică decât în realitate” şi a făcut referire la sumele vehiculate în unele oferte de vânzare publicate în presă.
Împrejurarea că suma încasată cu titlu de despăgubiri în anul 1990 a fost dedusă din valoarea totală a imobilului (teren +construcţie), iar nu doar din valoarea construcţiei, nu alterează rezultatul matematic final.
Hotărârea primei instanţe nu este criticabilă nici din perspectiva încălcării prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, pentru că instanţa a efectuat un control adecvat al legalităţii deciziei şi al modului în care autoritatea emitentă şi-a exercitat dreptul de apreciere. În situaţiile ce presupun indemnizarea unor categorii largă de persoane, aşa cum sunt cele rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 şi a Titlului VII din Legea nr. 247/2005 autorităţilor naţionale trebuie să li se recunoască o largă marjă de apreciere în alegerea măsurilor reparatorii pentru privarea de proprietate şi a nivelului indemnizaţiilor acordate, fiind ţinute doar să asigure un raport rezonabil cu valoarea bunurilor în discuţie.
În cea ce priveşte stabilirea sumei cuvenite fiecărui moştenitor, curtea de apel a reţinut corect, în acord cu prevederile art. 18 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/205, că autoritatea emitentă nu avea o obligaţie în acest sens, întinderea drepturilor cuvenite fiecăreia dintre persoanele îndreptăţite urmând a fi stabilită pe calea dreptului comun. În lipsa unei manifestări de voinţă a tuturor celor îndreptăţiţi, sentinţa civilă nr. 1668 din 11 mai 1990 a Judecătoriei Brăila nu putea constitui, în mod singular, fundamentul individualizării sumelor cuvenite fiecăreia dintre persoanele îndreptăţite, de către C.C.S.D., prin decizia contestată, pentru că prin hotărârea judecătorească respectivă a fost consfinţită numai o tranzacţie cu un obiect strict determinat, constând în partajarea sumei de 56.716 lei reprezentând despăgubirea acordată în anul 1990 pentru imobilul expropriat.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că nu există motive pentru reformarea hotărârii atacate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 304 pct. 8, 9 şi 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.C.H. împotriva sentinţei nr. 235 din 10 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3384/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3438/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
