ICCJ. Decizia nr. 3388/2010. Contencios. Anulare acte privind reglementarea concurenţei(componentă ajutor de stat, componentă concurentă). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3388/2010
Dosar nr. 997/2/2006
Şedinţa publică de la 24 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 907 din 19 martie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta de SC D.R.I.M.D. SRL în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Decizia nr. 224 din 19 decembrie 2005, Consiliul Concurentei a constatat încălcarea art. 5 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea concurenţei nr. 217/1996 republicată, prin încheierea unei înţelegeri verticale având ca obiect fixarea concertată în mod direct şi indirect prin discount, a preţurilor de vânzare la produsele Wrigley şi convenirea împărţirii pieţelor de desfacere şi alocării clienţilor de către SC W.R.P.Z. SRL şi distribuitorii săi, între care şi reclamanta SC D.R.I.M.D. SRL.
A mai reţinut instanţa de fond că au fost aplicate amenzi contravenţionale celor 27 de societăţi comerciale participante la înţelegeri, în baza art. 55 alin. (4) din Legea nr. 21/1996 rep., pentru săvârşirea faptelor prevăzute la .art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 prin încălcarea prev.art. 5 alin. (1) lit. a) şi c) cu aplicarea art. 52 din Lege, reclamantei fiindu-i stabilită o amendă contravenţională în cuantum de 294.983.36 lei.
Instanţa de fond a arătat că în decizia Consiliului Concurenţei s-a reţinut faptul că atât în contractele încheiate în anul 2000 între SC W.R.P.Z. SRL în calitate de furnizor şi SC D.R.I.M.D. SRL în calitate de distribuitor cât şi în anexele, la acestea nu s-a menţionat că preţul de revânzare este maxim recomandat aşa cum prevedea Consiliul Concurenţei prin Decizia nr. 30 din 22 aprilie 2009 şi Decizia nr. 458 din 20 decembrie 2009.
De asemenea, instanţa de fond a apreciat ca fiind neîntemeiată susţinerea reclamantei în sensul ca preţul maxim recomandat nu încalcă disp.art. 5 alin. (1) din Legea nr. 2171996 existând posibilitatea pentru consumator de beneficia de preţuri diferenţiate, ca rezultat direct dintre cerere şi ofertă, deoarece prin această clauză de preţ, practic se stabileşte un preţ fix de revânzare pe care distribuitorul s-a obligat să-l respecte şi să-l practice în raport de clienţii săi, furnizorul fiind de fapt cel care trimitea periodic anexele cu preţurile respectiv cu un singur preţ aferent unui anumit produs determinând astfel comportamentul distribuitorului pe piaţă.
Constatând că potrivit legislaţiei secundare în materie de concurenţă, înţelegerile verticale sunt acorduri sau practici concertate între doi sau mai mulţi agenţi economici, fiecare operând, în scopul îndeplinirii acordului respectiv la niveluri diferite ale lanţului producţie-distribuţie, instanţa de fond a reţinut că s-a produs o restrângere a concurenţei din moment ce distribuitorul nu avea posibilitatea de a-şi determina preţul de vânzare a produsului către clienţi ci doar accepta un preţ fix impus.
Prima instanţă a mai reţinut că în materie de concurentă este suficientă participarea la încheierea unui acord având un obiect anticoncurenţial pentru a atrage răspundere conform legii concurenţei, ne mai prezentând importanţă punerea în aplicare.
În ceea ce priveşte încălcarea art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/1996, instanţa de fond a constatat că reclamanta a încălcat respectivul articol, din actele dosarului rezultând că politica de vânzare a fost însuşită şi aplicată de toţi distribuitorii, chiar şi de reclamantă.
Din actele dosarului, prima instanţă a constatat atât acceptarea tacită cât şi practicarea „politicii de vânzare" a furnizorului SC W.R.P.Z. SRL, pentru că după sancţionarea sa, reclamanta nu ar fi putut derula relaţii comerciale cu SC W.R.P.Z. SRL decât în condiţiile respectării „politicii de vânzare" - inclusiv în privinţa „alocării clienţilor".
Referitor amenda aplicată reclamantei, instanţa de fond a apreciat că există o proporţionalitate între fapta săvârşită şi sancţiunea aplicată, poziţia reclamantei pe piaţă nefiind periclitată.
î mpotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta SC D.R.I.M.D. SRL, criticând-o pentru faptul că a fost dată cu greşita aplicare a legii.
S-a motivat cererea de recurs, prin aceea că, prima instanţă a apreciat în funcţie de probatorii inclusiv expertiza efectuată că există a proporţionalitate între fapta săvârşită şi sancţiunea aplicată şi că prin amenda aplicată nu s-a periclitat poziţia reclamantei pe piaţă.
Se apreciază în recurs că prima instanţă fără dovezi concludente a conchis că există o încălcare a art. 5 din Legea nr. 21/1996 săvârşită de recurentă, însuşindu-şi concluziile Consiliului Concurenţei, în sensul că societatea a participat la o practică concertată în stabilirea preţurilor pe listă, fără să verifice apărările recurentei-reclamante.
De asemenea, prima instanţă nu a ţinut cont de concluziile expertului contabil, deşi nu a explicat în nici un fel acest lucru.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând actele dosarului, motivele de recurs şi în raport de dispoziţiile art. 3041C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Prin motivele recursului iniţial formulate şi ulterior la 5 martie 2009, s-a invocat de recurentă nulitatea absolută a Deciziei nr. 224/2005 pentru faptul că a fost semnată de Preşedintele Consiliului Concurenţei şi nu şi de toţi membrii Plenului, însă acest lucru nu poate fi avut în vedere pentru faptul că dispoziţiile Legii nr. 21/1996, art. 20 alin. (4) sunt exprese pe acest aspect. Textul de lege prevede cu claritate cine are competenţa să emită acest tip de acte şi să le semneze şi acesta este Preşedintele Consiliului Concurenţei.
Membrii Plenului au fost prezenţi pentru a fi îndeplinită şi condiţia de cvorum, dealtfel lipsa unui membru aflat în C.O., neconducând la nulitatea deciziei, întrucât s-a amânat deliberarea până la 19 decembrie 2005 când s-a îndeplinit şi această condiţie.
Referitor la încălcarea de către recurentă a dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 21/1996, prin acest text de lege sunt interzise orice înţelegeri exprese ori tacite între agenţii economici, orice decizii luate şi orice practici concertate care au ca obiect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei pe piaţa românească.
Prin contractul de distribuţie încheiat la 1 martie 2000 între SC W.R.P.Z. SRL ca furnizor şi recurenta SC D.R.I.M.D. SRL ca şi distribuitor, contract prelungit până în 2004 s-au derulat relaţii comerciale între părţi. Preţul iniţial stabilit s-a modificat prin acte adiţionale, dar prin Decizia în litigiu s-a reţinut că prin nici un contract sau act adiţional nu s-a menţionat faptul că preţul de revânzare este maxim recomandat astfel cum Consiliul Concurenţei a prevăzut prin Decizia nr. 30/1999 şi nr. 458/1999.
Desigur recurenta a precizat că preţul maxim recomandat nu încalcă dispoziţiile art. 5 din lege, însă corect Curtea de Apel a apreciat că s-a produs o restrângere a concurenţei, devreme ce distribuitorul nu avea posibilitatea de a-şi determina preţul către clienţi, ci doar de a accepta un preţ fix.
Politica de vânzări a fost agreată de toţi distribuitorii şi prin acest document s-au stabilit condiţiile acordate în piaţă şi procedurile conform cu care distribuitorii aveau obligaţia de a denunţa pe acei membri care nu respectau nivelul de preţ recomandat de SC W.R.P.Z. SRL, fiind pasibili de sancţiuni.
Expertiza efectuată în cauză a fost pe larg analizată de Curtea de apel, apreciindu-se că expertul nu a făcut o analiză integrală a activităţii recurentei, ci a efectuat lucrarea pe baza la o parte de facturi aferente perioadei martie 2000 - septembrie 2004, SC W.R.P.Z. SRL precizând şi dovedind cu acte că în timp de 3 luni recurenta a emis 4597 facturi din care doar 243 nu respectă nivelele din politica de vânzări. Curtea de Apel a reţinut în mod corect că în materie de concurenţă este suficientă participare la încheierea unui acord având un obiect anticoncurenţial pentru a atrage răspunderea conform legii concurenţei, neprezentând importanţă punerea în aplicare.
Prin urmare primează manifestarea de voinţă a părţilor la acel acord de a restrânge concurenţa, independent de transpunerea în practică.
Art. 5 din Legea nr. 21/1996 mai prevede că sunt „interzise înţelegerile exprese sau tacite între agenţii economici, orice decizii luate de aceştia care au ca obiect restrângerea ori denaturarea concurenţei pe piaţă”.
Acceptarea tacită şi practicarea politicii de vânzare a furnizorului este un fapt concret şi rezultă din aceea că după sancţionare recurenta nu ar fi putut derula relaţii comerciale cu acesta (furnizorul) decât în condiţiile respectării politicii de vânzare.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentă, referitor la neconstituţionalitatea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, prin Decizia nr. 362/2010 a Curţii Constituţionale, aceasta a fost respinsă fiind definitivă şi obligatorie.
Şi privitor la reducerea cuantumului amenzii aplicate, din Decizia nr. 224/2005, rezultă că s-au reţinut pentru distribuitori circumstanţe atenuante, aplicându-se procentul de 8% din cifra de afaceri, pentru faptul că, contravenţiile săvârşite de SC W.R.P.Z. SRL şi distribuitori s-au derulat continuu pe o perioadă lungă de timp, ei beneficiind de foloase ca urmare a practicii anticoncurenţiale.
Desigur, în mod corect Curtea de Apel a concluzionat că există o proporţionalitate între faptă şi sancţiunea aplicată motiv pentru care nici n-a fost periclitată poziţia recurentei pe piaţă.
Prin urmare în raport de aceste considerente Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciată că au fost încălcate dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, decizia atacată fiind legală.
Aşa fiind se va respinge recursul declarat de SC D.R.I.M.D. SRL Argeş, constatându-se legală şi temeinică sentinţa atacată conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC D.R.I.M.D. SRL Argeş împotriva sentinţei civile nr. 907 din 19 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3233/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3234/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
