ICCJ. Decizia nr. 3386/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3386/2010
Dosar nr. 4000/1/2010
Şedinţa publică din 24 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 68 din 4 martie 2010, judecând cauza în fond după casare, Curtea de Apel Galaţi a admis excepţia de nelegalitate a Deciziei de imputare nr. 554667 din 30 noiembrie 2005 emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor, formulată de reclamantul M.G.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin Decizia de imputare nr. 554667 din 30 noiembrie 2005 i-a fost imputată reclamantului suma de 25.790,39 lei reprezentând cheltuieli de şcolarizare pentru cursurile urmate la A.P.A.I.C., în perioada 1999 – 2003.
La baza emiterii acestei decizii de imputare a stat Ordinul nr. S/II/5179 din 8 noiembrie 2005 al Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu dintre această instituţie şi contestator, la cerere, cu respectarea art. 69 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002, dispunându-se prin acelaşi ordin obligarea şi la plata cheltuielilor de şcolarizare.
Ordinul nr. S/II/5179 din 8 noiembrie 2005 a fost atacat în instanţă sub aspectul nelegalităţii lui, de M.G., iar prin Decizia nr. 1745 din 23 martie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus irevocabil anularea acestui ordin şi obligarea Ministerului Administraţiei şi Internelor să emită un nou ordin de încetare a raporturilor de serviciu ale reclamantului, în temeiul art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Poliţistului.
S-a mai reţinut că, dispoziţiile deciziei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost respectate, fiind emis un nou ordin în anul 2007 prin care, nu mai este prevăzută obligaţia contestatorului la plata cheltuielilor de şcolarizare.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, Ministerul Administraţiei şi Internelor a formulat recurs, invocând în mod generic dispoziţiile art. 299 şi urm., precum şi art. 3041 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că soluţia adoptată este nelegală şi netemeinică, instanţa soluţionând excepţia de nelegalitate a unui act administrativ fără să se raporteze la vreo dispoziţie legală, ci în raport cu o hotărâre judecătorească, Decizia nr. 1743/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Autoritatea recurentă a mai argumentat că soluţia este nelegală şi pentru faptul că instanţa de fond a ignorat apărările formulate în întâmpinare, omiţând să se refere la acestea în cadrul considerentelor soluţiei adoptate, ceea ce reprezintă o încălcare a prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Recursul este întemeiat pentru motivul de ordine publică privind inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate.
Într-adevăr, potrivit art. 4 alin. (1) fraza I din Legea nr. 554/2004 „legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate".
În cauză, este necontestat că obiectul excepţiei de nelegalitate îl reprezintă Decizia de imputare nr. 554667 din 30 noiembrie 2005 emisă de persoana competentă din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin care a fost imputată suma de 25.790,39 lei în sarcina intimatului - reclamant subinspector M.G., excepţie invocată în cadrul unei contestaţii la executare, Dosarul nr. 11104/233/2008 aflat pe rolul Judecătoriei Galaţi.
Or, în doctrina de specialitate, precum şi în jurisprudenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut în mod constant că din coroborarea art. 4 şi 5 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actele administrative exceptate de la controlul de legalitate pe calea acţiunii directe sunt exceptate şi de la controlul pe calea excepţiei de nelegalitate.
Astfel, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede o altă procedură judiciară, ceea ce duce la concluzia că, într-adevăr, calea excepţiei de nelegalitate nu a fost reglementată de legiuitor pentru a crea o cale de evitare a unei proceduri judiciare speciale.
Astfel, spre exemplu, Decizia de impunere fiscală poate fi atacată în condiţiile art. 205 şi urm. C. proCod Fiscal, pe calea unei contestaţii fiscale, la organul fiscal competent şi doar Decizia de soluţionare a contestaţiei poate fi atacată în faţa instanţei de contencios administrativ, potrivit art. 218 C. proCod Fiscal
Or, potrivit dispoziţiilor art. 30 şi urm. din OG nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, persoana care consideră că imputarea a fost făcută fără temei sau cu încălcarea legii, poate formula o contestaţie care va fi soluţionată de Comisia de soluţionare a contestaţiei din unitatea respectivă, iar hotărârea dată va putea fi contestată la Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor, care se va pronunţa printr-o decizie.
Potrivit, art. 43 din aceeaşi ordonanţă, după epuizarea acestor căi de atac, Decizia Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor poate fi atacată în faţa instanţei judecătoreşti competente, potrivit legii.
Deci, cu alte cuvinte, competenţa instanţei de contencios administrativ, de a verifica pe calea excepţiei legalitatea unui act administrativ, nu poate fi atrasă prin invocarea art. 4 din Legea nr. 554/204, atunci când este vorba de un act administrativ pentru modificarea sau desfiinţarea căruia legea specială prevede o procedură judiciară specială.
Astfel fiind, având în vedere că legalitatea unei decizii de imputare, emisă în temeiul dispoziţiilor OG nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, nu poate fi pusă în discuţie în faţa instanţei de contencios administrativ pe calea unei acţiuni directe, ea nu va putea fi contestată nici pe calea excepţiei de nelegalitate în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, care trebuie interpretat şi prin prisma dispoziţiilor art. 5 din aceeaşi lege.
Deci, sintetizând, cu alte cuvinte, actele administrative exceptate de la controlul de legalitate pe calea acţiunii directe vor fi exceptate şi de la controlul de legalitate pe calea excepţiei de nelegalitate reglementat la art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În concluzie, recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi desfiinţată şi, rejudecând excepţia de nelegalitate, aceasta va fi respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva sentinţei civile nr. 68 din 4 martie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi respinge excepţia de nelegalitate a Deciziei de imputare nr. 554667 din 30 noiembrie 2005 emisă de Ministerul Administraţiei Internelor, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3369/2010. Contencios. Alte cereri. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3459/2010. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
