ICCJ. Decizia nr. 3359/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3359/2010
Dosar nr. 1627/54/2009
Şedinţa publică din 24 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 913 din 19 februarie 2009, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de reclamant împotriva sentinţei nr. 71 din 6 martie 2008 a Curţii de Apel Craiova, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a se pronunţa astfel, înalta Curte de Casaţie si Justiţie a reţinut că prin raportare la argumentele de fapt şi de drept invocate de reclamant în sprijinul cererii sale, motivarea instanţei de fond nu întruneşte cerinţele procedurale prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că are un caracter general şi nu arată în concret pentru fiecare dintre deciziile de imputare contestate, care sunt motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei privind legalitatea şi temeinicia acestora şi nici care sunt raţiunile care au justificat înlăturarea argumentelor de fapt şi de drept precizate de reclamant în acţiune.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond a pus în discuţia părţilor administrarea unei probe cu expertiză tehnică pentru verificarea susţinerilor din acţiune, însă reclamantul a arătat că nu solicită administrarea probei respective.
Prin sentinţa civilă nr. 377 din data de 20 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantului F.F. formulată în contradictoriu cu pârâtul M.A.N.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că actele administrative contestate de reclamant sunt temeinice şi legale, pentru următoarele motive:
În urma controlului de audit efectuat la Compartimentul lucrări speciale din cadrul U.M. 01136 Craiova în 2005, s-a constatat că prin efectuarea lucrărilor de reparaţii la autoturismele Dacia 1310 şi autocamioanele au fost cauzate prejudicii şi din acest motiv s-a dispus efectuarea unei cercetări administrative pentru stabilirea persoanei vinovate şi recuperării acestora.
Cercetarea administrativă a stabilit că singura persoană vinovată în cauzarea prejudiciului este şeful Secţiei lucrări speciale şi prin decizie de imputare valoarea prejudiciului a fost stabilită în sarcina acestuia.
Contestaţia formulată de şeful Secţiei lucrări speciale din cadrul U.M. 01136 Craiova a fost admisă de Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor, iar prin Decizia nr. 23/2005 s-a dispus efectuarea unei noi cercetări administrative.
Noua cercetare administrativă a stabilit că mai multe persoane cu diferite funcţii din cadrul unităţii militare se fac vinovate de prejudiciile create prin reparaţiile efectuate la cele patru autovehicule, astfel că prin Decizia de imputare nr. A. 2498/2005 s-a reţinut că lucrările de refacere la autoturismul Dacia 1310 au depăşit 60 % din valoarea de înlocuire, cauzându-se o pagubă care a fost imputată la 10 cadre militare din unitate între care şi reclamantului în sarcina căruia s-a reţinut un prejudiciu.
În urma contestaţiei reclamantului împotriva acestei decizii, prin Hotărârea nr. A. 3206/2005 a comandantului unităţii militare valoarea pagubei a fost redusă.
Tot în sarcina reclamantului a fost emisă şi Decizia de imputare nr. A. 2499/2005, reţinându-se că se face vinovat de producerea unei pagube ca urmare a executării lucrărilor de reparaţii la autoturismul Dacia 1310, aparţinând U.M. Târgovişte, însă în urma contestaţiei valoarea pagubei a fost redusă prin Hotărârea nr. A. 3218/2005 a comandantului U.M. Craiova.
Prin cea de-a treia deciziei de imputare nr. A. 2500/2005 reclamantul a fost obligat să plătească contravaloarea unui prejudiciu cauzat prin executarea reparaţiilor la autocamionul, aparţinând U.M. Craiova, însă prin Hotărârea nr. A. 3219/2005 valoarea prejudiciului a fost majorată.
S-a mai reţinut că răspunderea materială a reclamantului a fost constatată şi prin Decizia de imputare nr. A. 2501/2005, prejudiciu cauzat prin executarea reparaţiilor la autocamionul, aparţinând U.M. 01136, iar în urma contestaţiei formulate împotriva acestei decizii valoarea prejudiciului a fost majorată.
Pentru toate cele patru decizii s-a reţinut nerespectarea prevederilor art. 42 alin. (3) lit. e), art. 43 alin. (2) lit. e) şi art. 208 din Instrucţiunile L. 11/2002.
În urma cercetărilor administrative efectuate s-a constatat cert ca reparaţiile la cele patru autoturisme s-a făcut cu depăşirea normelor de consum, manoperă, materiale şi piese de schimb, fără a exista o notă de comandă, respectiv ordinul de reparaţie, ci doar în baza ordinului verbal al comandatului, respective al reclamantului, aspect de altfel reţinut şi de comisia de jurisdicţie a imputaţiilor şi necontestat de reclamant.
Dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Instrucţiunile L. 11/2002 privind mentenanţa tehnicii şi echipamentelor din înzestrarea Ministerului Apărării aprobate prin Ordinul nr. 30/2002, stabilesc ca limită maximă pentru lucrările de refacere a resursei valoarea de 60 % din valoarea de înlocuire, iar ceea ce depăşeşte această valoare reprezintă lucrări nejustificate din punct de vedere economic şi ilegale.
Aşadar, prin efectuarea unor lucrări de reparaţii la autovehicule peste procentul de 60 % din valoarea de înlocuire, s-a cauzat o pagubă în patrimoniul unităţii militare, iar vinovăţia reclamantului decurge din îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiunilor de serviciu aferente funcţiei pe care o îndeplinea, aceea de comandant al U.M. Craiova ca şi a celorlalte persoane din subordinea acestuia, constând în aceea de a urmări ca aceste lucrări de reparaţii să se încadreze în normele tehnice la care obligă art. 43 din Instrucţiunile Legii nr. 11/2002.
Celelalte dispoziţii legale invocate ca temei al răspunderii materiale, respectiv art. 42 alin. (2) lit. e) şi art. 208 din Legea nr. 11/2002, obligă ca în cazul reparării tehnicii să fie respectat principiul eficienţei economice, în sensul de a se efectua fie cheltuieli în limitele valorii prevăzute de art. 9 alin. (2) din Legea nr. 11/2002, fie în cazul depăşirii acestor cheltuieli să se procedeze la scoaterea din funcţiune a acestor autovehicule şi valorificarea lor pe altă cale.
Cu privire la afirmaţia potrivit căreia calculul valorilor stabilite ar fi nereal, instanţa de fond nu a avut posibilitatea să o verifice întrucât reclamantul nu a fost de acord cu administrarea în cauză a unei expertize de specialitate prin care să efectueze aceste verificări.
De asemenea, s-a reţinut ca fiind nefondată şi susţinerea referitoare la majorarea cuantumului sumei imputate în propria cale de atac, în condiţiile în care două din cele patru contestaţii formulate de reclamant împotriva celor patru decizii de imputare au fost admise şi sume imputate au fost diminuate, iar în celelalte două valoarea imputată a fost majorată.
În legătură cu susţinerile reclamantului referitoare la necesitatea reparaţiilor şi modernizărilor efectuate, instanţa a constatat că nu au fost dovedite.
La stabilirea valorii prejudiciului imputat mai multor cadre militare, printre care şi reclamantului, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 15 alin. (2) din OG nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, adică proporţional cu solda netă de la data constatării acestuia.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul F.F. criticând-o, ca nelegală şi netemeinică, întrucât a fost dată cu greşita aplicare a legii.
S-a criticat sentinţa pentru toate motivele arătate în acţiunea principală, apreciindu-se că instanţa de fond nu a avut în vedere probele administrate, dispoziţiile Legii nr. 11/2002 neavând nicio legătură cu paguba pretinsă, pentru că art. 42 alin. (3) şi art. 43 alin. (2) cât şi art. 208 din Instrucţiuni au fost abrogate.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând actele dosarului, probele administrate, motivele de recurs şi în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
În urma cercetărilor administrative efectuate, s-a constatat de către organul în drept, un prejudiciu cert în patrimoniul M.A.N., prin efectuarea unor lucrări de reparaţii la patru autovehicule, peste procentul de 60 % din valoarea de înlocuire.
S-au încălcat astfel prevederile art. 9 din instrucţiunile la Legea nr. 11/2002, fiind stabilite şi persoanele vinovate de acest prejudiciu.
Prin urmare au fost emise în sarcina recurentului - reclamant decizii de imputare, fiind stabilită răspunderea materială a acestuia.
Pentru toate cele trei decizii s-a reţinut încălcarea dispoziţiilor art. 42, 43 şi 208 din Instrucţiunile Legii nr. 11/2002, ca temei de drept.
Susţinerile recurentului în sensul că valoarea privind reparaţiile celor patru autovehicule nu a fost reţinută corect, nu pot fi avute în vedere, întrucât la dosar există acte care îl contrazic, efectuarea lucrărilor peste procentul stabilit de lege de 60 % din valoarea de înlocuire, conducând fără posibilitate de tăgadă la prejudiciul cauzat intimatei.
Vinovăţia recurentului decurge cu claritate din neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu corespunzătoare funcţiei de comandat al U.M. Craiova, cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 11/2002 cât şi principiul eficienţei economice referitor la efectuarea de cheltuieli în limitele valorii prevăzute de art. 9 din Legea nr. 11/2002.
Nu poate fi avută în vedere nici susţinerea recurentului - reclamant în sensul că este nereal calculul valorilor stabilire, atâta vreme cât instanţa de judecată nu a putut aprecia acest lucru, el opunându-se efectuării unei expertize de specialitate, singura probă prin care se puteau face astfel de verificări.
Deciziile de imputare a prejudiciului care îl privesc pe recurent au fost legale şi conforme cu dispoziţiile Legii nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, el nedovedind cu nici un fel de probatorii susţinerile făcute atât la fond cât şi în motivele de recurs.
Aşa fiind, faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de F.F., ca nefondat conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de F.F. împotriva sentinţei nr. 377 din 20 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3355/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3369/2010. Contencios. Alte cereri. Fond → |
|---|
