ICCJ. Decizia nr. 3354/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3354/2010
Dosar nr. 7551/2/2009
Şedinţa publică din 24 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3369 din 20 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de inadmisibilitate invocată de pârâtă, a admis cererea formulată de reclamantă şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 234 din 09 iunie 2009 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 714273 din 09 iunie 2009, emise de pârâtă, până la soluţionarea acţiunii în contencios administrativ.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că contestaţia poate viza nu numai titlul de creanţă fiscală, respectiv Decizia de impune, ci şi alte acte administrativ fiscale, în speţă, reclamata contestând atât Decizia de impunere, cât şi raportul de inspecţie fiscală, care a stat la baza emiterii deciziei, astfel că este neîntemeiată excepţia de inadmisibilitate, reclamanta având posibilitatea să conteste ambele acte.
Totodată, s-a mai reţinut că, potrivit prevederilor art. 215 C. proCod Fiscal, introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal şi nu se aduce atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrative fiscal în condiţiile Legii nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, instanţa a concluzionat că, în speţă, reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, deoarece aceasta a contestat actele administrativ - fiscale la autoritatea pârâtă, iar împotriva acesteia a fost pornită executarea silită.
Existenţa cazului bine justificat a fost constatată în raport de contestaţia formulată de reclamantă, prin care s-au invocat aspecte ce vizează încălcarea unor dispoziţii legale cu caracter fiscal, prin actele de impunere fiscale atacate, şi faptul că autoritatea pârâtă a recalificat în mod abuziv convenţiile civile ca fiind contracte de muncă.
Sub aspectul pagubei iminente, s-a reţinut că, prin punerea în executare a actelor administrative deduse judecăţii, s-ar crea o perturbare previzibilă gravă a funcţionării societăţii reclamante, în raport de cuantumul sumei contestate. Având în vedere obiectul de activitate al reclamantei, impactul economic care s-ar produce în ceea ce priveşte activitatea competiţională în care este angrenată societatea, ar putea determina intrarea acesteia în incapacitate de plată şi chiar în procedura insolvenţei.
În aprecierea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, Curtea de apel a avut în vedere şi prevederile cuprinse în Recomandarea CM R(89)8 din 13 septembrie 1989 cu privire la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă referitoare la faptul că executarea imediată şi integrală a actelor contestate sau susceptibile a fi contestate poate, în anumite circumstanţe, cauza persoanelor un prejudiciu ireparabil şi pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului.
împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs A.F.P. a sectorului 2 Bucureşti, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât a fost dată cu greşita aplicare a legii.
S-a motivat recursul prin aceea că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, care dispune expres în ce condiţii se acordă suspendarea executării actului administrativ, condiţii neîndeplinite de intimata - reclamantă.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând actele dosarului, motivele de recurs şi în raport de dispoziţiile art. 14 din legea nr. 554/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Suspendarea executării actului administrativ se poate da de către instanţă conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
Prin urmare, suspendarea executării actelor administrative este un instrument procedural pus la dispoziţia instanţei de judecată pentru a fi respectat principiul legalităţii.
Recomandarea nr. R (89)8 a Comitetului de Miniştri din cadrul Comisiei Europei, a apreciat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecţie jurisdicţională provizorie, executarea imediată a actelor administrative putând cauza persoanelor un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune a fi evitat.
În speţă, s-a constatat de către organele de inspecţie fiscală, că intimata - reclamantă are obligaţii fiscale pentru perioada în litigiu, astfel încât s-a emis o Decizie de impunere, pe care intimata - reclamantă a contestat-o în temeiul art. 205 din OG nr. 92/2003.
Din examinarea considerentelor prevăzute de art. 14 al Legii nr. 554/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată referitor la cazul bine justificat; rezultă fără a fi automat în vreun fel fondul pricinii, că organele fiscale s-ar fi putut să nu respecte dispoziţiile art. 91 C. proCod Fiscal, şi prin urmare îndoiala asupra legalităţii actului administrativ este foarte puternică. În speţă, reclamanta a invocat că greşita calificare a convenţiilor civile în contacte de muncă a determinat o eronată stabilire în sarcina clubului a diferenţelor de impozit pe salarii, interpretându-se şi obligaţia de plată a TVA-ului pentru operaţiunile de transfer la cluburi din străinătate a jucătorilor, după alte considerente, decât cele legale.
Desigur toate aceste aspecte, se vor stabili cu ocazia judecării pe fond a litigiului, dar sunt argumente pertinente, care au condus prima instanţă la concluzia că există un caz bine justificat în accepţiunea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În privinţa pagubei iminente, este fără dubiu că şi această condiţie a legii a fost îndeplinită, atâta vreme cât organele fiscale au pornit executarea sumelor, înainte ca fondul litigiului să se fi judecat.
Decizia este titlu de creanţă fiscală, iar introducerea contestaţiei în calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ, şi faţă de faptul că este un cuantum mare al acesteia, executarea sumei poate aduce intimatei - reclamante prejudicii materiale, cu posibilitatea de a intra în incapacitate de plată.
În raport de toate aceste considerente mai sus invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sunt întrunite dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, sentinţa atacată fiind legală şi temeinică.
Se va respinge recursul declarat de A.F.P. a sectorului 2 Bucureşti, ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E CI D E
Respinge recursul declarat de A.F.P. a sectorului 2 Bucureşti împotriva sentinţei nr. 3369 din 20 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3349/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 3355/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
