ICCJ. Decizia nr. 673/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 673/2010
Dosar nr. 8892/1/2009
Şedinţa de la 9 februarie 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.D. a solicitat în contradictoriu cu C.N.P.R,, Ministerul Justiţiei şi G.R., obligarea acestora la plata de despăgubiri pentru încălcarea dreptului său de petiţionare şi corespondenţă cu C.E.D.O.
Prin sentinţa civilă nr. 3010 din 27 noiembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 5.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a constatat că instanţa de contencios administrativ nu are competenţă în soluţionarea litigiului având ca obiect pretenţii.
Conform art. 1 coroborat cu art. 13 alin. (3) şi art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ are competenţa de a soluţiona acţiunea în despăgubiri doar în cazul în care aceasta este accesorie cererii de anulare a unui act administrativ, cererii de obligare a autorităţii publice la emiterea unui act administrativ, la eliberarea unui alt înscris sau la efectuarea unei operaţiuni administrative.
Împotriva acestei sentinţe reclamantul a promovat recurs care a fost respins, ca tardiv, prin Decizia nr. 3084 din 25 septembrie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 5 Bucureşti care, la rândul său, a invocat excepţia necompetenţei materiale, iar prin sentinţa civilă nr. 9011/2008 a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a reţinut că reclamantul a solicitat, în temeiul art. 1 din Legea nr. 554/2004, obligarea Ministerului Public şi a Ministerului Justiţiei de a-i soluţiona cererea cu privire la violarea corespondenţei sale către C.E.D.O., considerându-se vătămat prin nesoluţionarea cererii sale, solicitând şi repararea pagubei prin acordare de daune morale.
Prin aceeaşi sentinţă, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi în consecinţă, în baza art. 22 alin. (3) C. proc. civ., a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Or, în cauză, reclamantul nu contestă acte administrative care pot fi cenzurate pe calea contenciosului administrativ.
Chiar dacă reclamantul şi-a precizat acţiunea şi a invocat ca temei de drept art. 1 din Legea nr. 554/2004, acest lucru nu poate lega instanţa, care este îndreptăţită şi chiar obligată, în exercitarea rolului activ şi pentru a ajuta efectiv părţile în ocrotirea intereselor lor legitime, să dea acţiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant prin cererea sa de chemare în judecată.
De asemenea, Înalta Curte a avut în vedere prevederile art. 38 alin. (2) şi (7) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze pricina, în primă instanţă, este Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe C.D., C.N.P.R., Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti şi G.R., în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 668/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 786/2010. Contencios. Alte cereri. Revizuire -... → |
|---|
