ICCJ. Decizia nr. 925/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 925/2010
Dosar nr. 159/59/2009
Şedinţa publică din 18 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea depusă la 4 februarie 2009 la Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC M.I. SRL Arad a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele D.R.A.O.V. Timişoara, A.N.V.B. şi A.N.A.F., repararea prejudiciului cauzat prin Decizia pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 2174 din 31 ianuarie 2007 emisă de către D.R.A.O.V. Timişoara – S.A.V., în sumă totală de 500.000 lei, cu cheltuieli de judecată, în sumă de 5090 lei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin Decizia civilă nr. 701 din 21 ianuarie 2008 pronunţată în dosarul nr. 843/59/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut sentinţa Curţii de Apel Timişoara pronunţată în acelaşi dosar, în data de 10 iulie 2007, anulându-se astfel irevocabil actul administrativ fiscal indicat în petit, împreună cu Decizia privind soluţionarea contestaţiei care l-a menţinut.
Legat de prejudiciu şi raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită constând în emiterea actului fiscal nelegal şi paguba suferită, se arată că pentru desfăşurarea în continuare a activităţilor de vămuire, şi pentru a evita alte consecinţe nefavorabile, reclamanta a plătit suma stabilită suplimentar prin actele nelegale.
Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 18 alin. (3) şi art. 19 din Legea nr. 554/2004.
Prin notele de şedinţă depuse la termenul de judecată din 10 martie 2009 reclamanta a precizat, legat de întinderea prejudiciului solicitat în cuantum, de 500.000 lei, că lipsa din patrimoniul societăţii a unei sume atât de importante cum a fost cea plătită în temeiul actului administrativ nelegal a produs consecinţe nefavorabile asupra activităţii reclamantei, constând în comenzi neonorate şi afectarea imaginii reclamantei.
Prin precizarea de acţiune depusă la termenul de judecată din data de 24 martie 2008 reclamanta şi-a defalcat suma pretinsă de la pârâte, la 101.426,5 lei cu titlu de prejudiciul material şi la 398.573,5 lei daune morale, arătând că la dosar există dovada privind momentul plăţii sumei individualizate prin acte nelegale, precum şi data rambursării acesteia.
Prin întâmpinare, pârâta D.R.A.O.V. Timişoara a invocat excepţia lipsei de procedură prealabilă în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, excepţie respinsă de instanţa de fond prin încheierea din 7 aprilie 2009. Prin aceeaşi întâmpinare, pârâta a invocat aspectul că cererea de restituire a dobânzilor legale este nefondată şi din punct de vedere al promovări pe cale separată, acest capăt de cerere putând fi formulat în cadrul cererii de anulare a titlurilor respectiv în cadrul cererii ce a făcut obiectul dosarului nr. 843/59/2007 a Curţii de Apel Timişoara, la data promovării acţiunii în anulare, respectiv 07 mai 2007, reclamanta cunoscând cuantumul dobânzilor solicitate şi calculate până la data de 06 octombrie 2006. S-a invocat ca practică judiciară Decizia civilă nr. 665 din 07 februarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Prin întâmpinare depusă la dosar, pârâta A.N.A.F. a cerut respingerea ca tardivă a acţiunii precizate pentru că, daunele la care face referire reclamanta au fost produse în cursul lunilor august-septembrie 2006, iar art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 dispune privitor la termenul de prescripţie a unei astfel de acţiuni că este de 1 an şi curge de la data la care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
În acest context a solicitat respingerea acţiunii ca tardivă.
De asemenea, a invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, deoarece beneficiarul sumelor achitate de societate a fost tot autoritatea vamală.
Prin sentinţa civilă nr. 207 din 17 iunie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.A.F. şi a respins, ca prescrisă, acţiunea precizată formulată de reclamanta SC M.I. SRL
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că potrivit acţiunii precizate la termenele de judecată din 24 martie 2009 şi 28 aprilie 2009, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor D.R.A.O.V. Timişoara, A.N.V. Bucureşti şi A.N.A.F. la plata sumei de 101,426,5 lei cu titlu de prejudiciu material şi la 398.573,5 lei daune morale, arătând ca prejudiciul material s-a produs în perioada 8 august 2006 - 9 octombrie 2006, în sensul că prima plată făcută de către pârâta D.R.A.O.V. Timişoara, în baza deciziei de regularizare ce a făcut obiectul acţiunii în anulare, soluţionată irevocabil de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a realizat la data de 8 august 2006 cu O.P. nr. 1140 şi ultima la data de 11 august 2006 cu O.P. nr. 148, iar data rambursării TVA de la această pârâtă a avut loc la data de 9 octombrie 2006, conform extrasului de cont nr. 906 din 9 octombrie 2006.
A mai reţinut instanţa de fond că, potrivit aceleiaşi precizări de acţiune, acest prejudiciu reprezintă contravaloarea dobânzii legale pentru perioada 8 august 2006 - 9 octombrie 2006 când sumele achitate de reclamantă cu titlu de T.V.A. au fost la dispoziţia pârâtei, pentru un număr de 58 de zile.
A concluzionat prima instanţă că, din lucrările dosarului, precum şi din susţinerile pârâtei D.R.A.O.V. Timişoara, necontestate de reclamantă, prejudiciul material şi moral ce face obiectul acţiunii s-a produs în intervalul august - octombrie 2006.
La această situaţie de fapt, instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care reglementează termenul de prescripţie pentru acţiunea în despăgubiri pe cale separată de acţiunea în anulare actului administrativ şi a constatat că termenul de un an a început să curgă, de la momentul la care societatea reclamantă a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei, moment care se identifică cu cel în care societatea reclamantă a achitat autorităţii pârâte T.V.A. potrivit deciziei de regularizare, anulate ulterior, respectiv luna noiembrie 2006, termenul de prescripţiei împlinindu-se în luna noiembrie 2007.
Faţă de aspectul că acţiunea s-a introdus la Curtea de Apel Timişoara, la data de 4 februarie 2009, a concluzionat Curtea de Apel că pentru desfăşurarea în continuare a activităţilor de vămuire, şi pentru a evita alte consecinţe nefavorabile, reclamanta a plătit suma stabilită suplimentar prin actele nelegale.
În final a reţinut că susţinerile reclamantei privitoare la curgerea termenului de prescripţiei de un an de la data anulării irevocabile a actelor administrativ fiscale, este lipsită de temei juridic în raport de conţinutul art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, atâta timp cât producerea prejudiciilor este localizată în perioada august-octombrie 2006.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.A.F., prima instanţă a reţinut că aceasta nu este întemeiată, deoarece această autoritate a avut calitatea de pârâtă şi în cauza privind anularea actelor fiscale menţionate, astfel încât şi acţiunea în despăgubiri trebuie să îi fie opozabilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC M.I. SRL Arad, care a invocat ca temei legal prevederile art. 304 pct. 5 şi pct. 7, respectiv, art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut că hotărârea este netemeinică şi nelegală.
Astfel, a argumentat recurenta, prin încheierea din data de 20 mai 2009, instanţa de fond a repus cauza pe rol pentru a repune în discuţia societăţii comerciale reclamante aspecte legate de determinarea daunelor morale solicitate, or la data de 10 iunie 2009, cauza a fost dezbătută şi judecată în raport cu excepţia prescripţiei acţiunii, ceea ce reprezintă o încălcare a art. 268 alin. (3) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susţinut „lipsa oricărei motivări" cu privire la începutul prescripţiei pentru cererea de reparare a daunelor morale.
De asemenea, referitor la motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004.
A.N.V. a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, susţinând, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică.
Recursul este nefondat.
În ceea ce priveşte motivul prevăzut la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., este adevărat că la data de 10 iunie 2009, când s-a acordat termen ca urmare a repunerii cauzei pe rol, instanţa de fond a acordat cuvântul pentru dezbaterea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, dar, din încheierea de şedinţă nu rezultă că apărătorul societăţii comerciale ar fi formulat alte cereri.
Oricum, având în vedere că excepţia respectivă fusese invocată la un termen anterior de către A.N.A.F. şi, dând curs dispoziţiilor imperative ale art. 137 C. proc. civ., instanţa de fond era datoare să procedeze în acest mod din moment ce soluţionarea excepţiei tardivităţii introducerii acţiunii putea face de prisos cercetarea aspectelor de fond ale cauzei.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv, prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea este nemotivată, instanţa de fond nefăcând referiri exprese la momentul începerii curgerii termenului de prescripţiei în ceea ce priveşte capătul de acţiune prin care s-au solicitat daunele morale, rezultă că este lipsit de temei.
Dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, prevăd că termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei, fără să facă vreo distincţie între daunele materiale şi cele morale, aşa cum a procedat, de altfel, şi instanţa de fond.
Astfel, instanţa de fond, tratând în mod unitar întinderea pagubei şi despăgubirile solicitate, a motivat că data începerii curgerii termenului de prescripţie coincide cu data când societatea comercială recurentă a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
Pe baza acestui raţionament, instanţa de fond a înlăturat susţinerea societăţii comerciale, potrivit căreia termenul de prescripţie ar trebui calculat de la data când anularea actului administrativ-fiscal a devenit irevocabilă.
În acest mod, instanţa de fond şi-a însuşit punctul de vedere al autorităţii, reţinând că societatea comercială a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei încă de la data când aceasta s-a şi produs: perioada august – octombrie 2006, concluzie care are temei în dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În concluzie, urmează ca recursul de faţă să fie respins, soluţia instanţei de fond fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC M.C.I. SRL împotriva sentinţei civile nr. 207 din 17 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 831/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3520/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
