ICCJ. Decizia nr. 3540/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3540/2010
Dosar nr. 4499/1/2010
Şedinţa publică din 12 iulie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Suceava, comisia de cercetare a averilor, prin Ordonanţa nr. 1/2007 a clasat cauza având ca obiect cererea de cercetare a averii numitului A.M., cerere formulată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, la sesizarea numitei A.V., constatând că este justifică provenienţa bunurilor dobândite de cercetat împreună cu soţia sa A.R.
Pentru a hotărî astfel, Comisia a reţinut că din probatoriile administrative în cauză a rezultat că nu există o diferenţă vădită între veniturile realizate de A.M. împreună cu familia sa (soţia şi fiul său) şi valoarea bunurilor dobândite în perioada supusă controlului, cuantumul veniturilor realizate fiind în sumă de 117.220 le iar cel al cheltuielilor efectuate în sumă de 119.700 lei, rezultând un deficit al balanţei venituri - cheltuieli în sumă de 2564 lei.
În condiţiile unui deficit în sumă de 2564 lei Comisia a considerat că nu există o „vădită" disproporţie între veniturile şi cheltuielile persoanei cercetate şi întrucât nu a fost dovedit nici caracterul ilicit al dobândirii unei cote-părţi ori al unor bunuri, a constatat că averea dobândită de persoana cercetată în perioada de referinţă este justificată.
Cererea de sesizare a parchetului formulată de A.V. a fost de asemenea respinsă, constatându-se că, potrivit art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 115/1996, o asemenea măsură poate fi dispusă doar în cazul în care rezultă săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu bunurile a căror provenienţă nu se justifică fapt ce nu s-a dovedit în cauză.
Împotriva acestei Ordonanţe a declarat recurs A.V., criticând-o pentru nelegalitate şi solicitând casarea ei cu trimitere spre rejudecare pentru completarea cercetării.
Prin Decizia nr. 473 din 29 ianuarie2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei contencios administrativ şi fiscal.
Prin Decizia nr. 2101 din 23 mai 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, învestită cu soluţionarea recursului, a respins recursul declarat de A.V. ca tardiv formulat.
Urmare contestaţiei în anulare formulată de A.V., la data de 24 noiembrie 2008, în temeiul art. 318 C. proc. civ., prin Decizia nr. 984 din 20 februarie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a anulat Decizia nr. 210 din 23 mai 2008 şi a fixat termen de judecată a recursului.
Soluţia de admitere a contestaţiei în anulare cu consecinţa rejudecării recursului, s-a impus întrucât data formulării căii de atac a fost 3 august 2007, iar nu 13 august 2007 cum din eroare a reţinut instanţa de recurs, fiind astfel respectat termenul reglementat de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 115/1996.
Recurenta A.V. a criticat Ordonanţa nr. 1/2007 pronunţată de comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Suceava, susţinând în esenţă că, Comisia nu a cercetat exhaustiv modul de dobândire a averii de către persoanele cercetate şi nu a interpretat corect probatoriul administrat, cheltuielile uzuale ale familiei fiind mult subdimensionate iar o serie de alte cheltuieli consistente nu au fost luate în calcul.
Recurenta, sub un al doilea aspect, a criticat modul de rezolvare a cererii de sesizare a parchetului, aceasta considerând că există indicii temeinice cu privire la săvârşirea de către A.M. a unor infracţiuni, indicii determinate de afirmaţiile incomplete sau necorespunzătoare realităţii făcute de către acesta în declaraţia de avere, aspecte ce intră sub incidenţa art. 36 din Legea nr. 115/1996, precum şi de condiţiile în care a achiziţionat suprafaţa de teren forestier, preţul declarat fiind mult inferior celui real.
Intimaţii A.M. şi A.R. au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Prin Decizia nr. 3697 din 7 iulie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de A.V. împotriva Ordonanţei nr. 1/2007 a Curţii de Apel Suceava, comisia de cercetare a averilor, a casat Ordonanţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
S-a reţinut în considerentele sentinţei că deşi procedura de cercetare a averii s-a derulat în baza reglementărilor cuprinse în art. 12 şi 13 din Legea nr. 115/1996, Comisia de cercetare putând administra orice mijloace de probă pentru lămurirea cauzei, totuşi probele administrate s-au mărginit doar la identificarea veniturilor familiei intimaţilor, acestea fiind în sumă de 117.220 lei, salarii sau venituri asimilate, inclusiv facilităţi speciale acordate în baza raporturilor de serviciu cu D.S. Botoşani, precum şi împrumuturi bancare, iar în privinţa cheltuielilor familiei persoanelor cercetate, acestea au fost lămurite numai parţial, pe bază de înscrisuri, fiind preluate pur şi simplu apărările intimaţilor fără administrarea nici unui alt element probator.
A reţinut Înalta Curte că se impune clarificarea împrejurărilor în care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6388 din 22 decembrie 2006 ale B.N.P. Asociaţi C.A. – S.A. atât în privinţa raporturilor existente între părţile contractante, dată fiind funcţia publică deţinută la acea dată de intimatul A.M., a preţului real plătit, precum şi a modalităţii de plată efectivă, prin prisma respectării dispoziţiilor Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor.
A mai reţinut Înalta Curte că, în raport de dezlegarea pe care instanţa de trimitere o va da în privinţa naturii justificate sau nejustificate a provenienţei bunurilor, se va aprecia dacă este cazul să fie sesizat parchetul competent în condiţiile art. 18 alin. (2) din aceeaşi lege.
Reinvestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 108 din 27 aprilie 2010, prin care a clasat cauza, constatând că provenienţa bunurilor dobândite de cercetaţii A.M. şi A.R. este justificată.
A constatat instanţa de fond că din calculele efectuate a rezultat că persoana cercetată şi soţia acestuia au realizat venituri de 119.667 lei, cheltuielile efectuate în aceeaşi perioadă fiind în sumă de 124.100 lei, diferenţa în plus la capitolul cheltuieli fiind în sumă de 4433 lei.
S-a reţinut că această diferenţă este justificată, într-o primă ipoteză prin veniturile realizate de către fiul cercetaţilor A.N. în sumă de 3960 lei în aceeaşi perioadă de referinţă, sau într-o a doua ipoteză, considerând că au existat patrimonii separate, luând în considerare declaraţia cercetatului A.M. în sensul că pentru achiziţionarea suprafeţei de pădure în discuţie ar fi primit de la tatăl şi fratele său suma de 5000 euro.
Instanţa de fond a apreciat ca fiind credibile afirmaţiile cercetatului în sensul că dată fiind urgenţă în care s-a derulat vânzarea-cumpărarea, raportat atât la preţul scăzut, dar şi la calitatea de Director al D.S. Botoşani a cercetatului, calitate în care a putut lua la cunoştinţă despre astfel de oferte, astfel se justifică inexistenţa unor înscrisuri sub semnătură privată sau autentice cu care s-ar putea dovedi această sumă nejustificată de aproximativ 1000 euro.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava cât şi A.V., ambii recurenţi criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava invocă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea fiind pronunţată fără temei legal, instanţa de fond făcând o greşită aplicare a legii şi susţine, în esenţă, următoarele:
- în mod greşit instanţa de fond a reţinut că nu există o disproporţie vădită între veniturile realizate şi cheltuielile efectuate în perioada supusă controlului, respectiv anul 2006.
În anul 2006 cercetaţii A.M. şi A.R. au realizat venituri în sumă totală de 111.596,93 lei şi au efectuat cheltuieli în sumă totală de 121.464,5 lei, rezultând o diferenţă la capitolul cheltuieli în sumă de 9867,57 lei din care se scade suma de 4284 lei reprezentând venituri din salariile cercetaţilor pe luna ianuarie 2007, astfel că rămâne o sumă nejustificată de 5383,57 lei, sumă pentru care instanţa trebuie să facă aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 115/1996 modificată şi să dispună confiscarea.
- Sentinţa este nelegală şi sub aspectul greşitei soluţionări din perspectiva dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 115/1996 modificată, instanţa, în situaţia în care constată că provenienţa bunurilor este justificată, trebuind a dispune închiderea dosarului şi nu clasarea cauzei, aceasta putând fi dispusă numai de către comisia de cercetare a averilor prin ordonanţă motivată în conformitate cu dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 115/1996 care a fost abrogat prin Legea nr. 144/2007.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei în sensul admiterii sesizării Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi confiscarea sumei de 5383,57 lei, sumă ce nu a fost justificată de cercetaţi.
Recurenta A.V. critică sentinţa sub următoarele aspecte:
- deşi a procedat la rejudecarea cauzei, instanţa de fond nu a cercetat în mod exhaustiv modul de dobândire a averii de către controlaţi şi nu a interpretat corect probatoriul ce priveşte acoperirea acumulărilor de venituri licite ale cercetaţilor.
Astfel, susţine recurenta, cheltuielile declarate de controlaţi sunt mult subdimensionate şi în special cele ocazionate de nevoile uzuale ale familiei, vestimentaţie, hrană, energie electrică şi gaz.
Cercetaţii au încercat ascunderea unor cheltuieli consistente făcute în perioada în discuţie şi anume cele privind ratele plătite în cursul anului 2006 la creditul achitat anticipat în decembrie precum şi comisionul de achitare anticipată, ratele achitate la C.A.R. în cuantum de 2211 RON; ratele achitate în decembrie 2006 şi ianuarie 2007 la cele două împrumuturi contractate la B.C.R. în decembrie 2006; împrumutul făcut la C.A.R. în februarie 2007 sub aspectul cuantumului corect.
- în mod nejustificat nu s-a dat curs cererii sale de cercetare a existenţei altor contracte prin care cercetaţii au dobândit imobile în anul 2006 şi care nu au fost inserate în declaraţia de avere. Imobilele au fost dobândite în contracte autentificate la notariatele publice din Judeţul Botoşani.
- instanţa de fond nu a analizat condiţiile de achiziţie a suprafeţei de 90,4522 ha teren forestier, preţul declarat fiind mult inferior celui real şi neexistând dovezi că ar fi fost plătit în mod efectiv, în acest sens existând neconcordanţă între declaraţiile cercetaţilor şi cele ale vânzătorului M.R.
- Sentinţa este nelegală, susţine recurenta şi pentru faptul că instanţa în mod greşit a constatat că nu există o dispoziţie vădită între veniturile şi cheltuielile cercetaţilor, cu toate că există indicii temeinice privind săvârşirea de către A.M. a unor infracţiuni.
Aceasta pentru că au fost făcute în declaraţia de avere afirmaţii incomplete sau care nu corespund realităţii, nu s-a declarat valoarea tuturor terenurilor achiziţionate ci doar a unuia dintre ele, valoarea fiind mult mai mică decât valoarea reală de circulaţie, debitul care se pretinde a fi fost raportat pentru anul 2007, 10.000 euro, reprezentând diferenţa de preţ pentru teren, nu a fost declarat; s-a omis declararea a numeroase cheltuieli, printre care taxe şi onorarii notariale, taxe şi comisioane bancare, etc.
Recurenta concluzionează în sensul că instanţa de fond nu a respectat la rejudecare indicaţiile menţionate de către instanţa de control judiciar în Decizia de casare, deoarece nu a procedat la completarea probatorului administrat pentru a stabili cuantumul real al cheltuielilor familiei cercetatului şi nu a clarificat împrejurările în care s-a încheiat contratul de vânzare-cumpărare nr. 6388 din 22 decembrie 2006 (preţ plătit, modalitate de plată, etc.).
Recursurile sunt fondate şi urmează a fi admise, în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor ce urmează.
Potrivit art. 315 alin. (12) C. proc. civ., „în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".
Astfel, cum corect susţine recurenta A.V. şi cum rezultă şi din considerentele sentinţei atacată cu recurs, instanţa de fond, procedând la rejudecarea cauzei, nu a dat curs dispoziţiilor acestui text de lege, soluţia pronunţată fiind susceptibilă de o nouă casare cu trimitere.
Prin Decizia nr. 3697/2009 pronunţată la data de 7 iulie 2009, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a dat îndrumări clare cu privire la necesitatea completării probatoriului cu înscrisuri şi martori pentru lămurirea unor aspecte legate de identificarea veniturilor reale ale familiei cercetaţilor şi respectiv cheltuielile efectuate în aceeaşi perioadă de referinţă.
Astfel, în privinţa cheltuielilor uzuale ale familiei (întreţinere, alimentaţie, pentru nevoi socio-culturale, concediu, întreţinerea fiicei studente), a cheltuielilor făcute cu ratele achitate în anul 2006 pentru creditul B.C.R. achitat anticipat, precum şi a ratelor achitate în decembrie 2006 şi ianuarie 2007 în contul celor două noi împrumuturi contractate de bancă, instanţa de control judiciar a dat îndrumări în sensul efectuării de probe pentru stabilirea corectă a acestor cheltuieli cu atât mai mult cu cât cheltuielile de întreţinere stabilite de către comisia de cercetare au fost mult subdimensionate.
Cu ocazia rejudecării, recurenta A.V. a reiterat cererea de administrare de probe pentru a se face cercetări cu privire la încheierea unor alte contracte la B.N.P. R.A. şi B.N.P. C.A., familia cercetatului achiziţionând şi alte bunuri în anul 2006, în afara celor 90 ha de pădure, cerere căreia instanţa de rejudecare nu i-a dat curs.
Nu au fost clarificate de către instanţa de fond nici împrejurările în care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6388 din 22 decembrie 2006 de B.N.R. Asociaţi C.A. – S.A., în condiţiile în care intimatul A.M. ocupa funcţia de director la D.S. Botoşani, a preţului real plătit precum şi a modalităţii în care s-a efectuat plata şi dacă a avut loc efectiv această plată, în lipsa unui înscris doveditor.
Se impuneau aceste clarificări cu atât mai mult cu cât calitatea părţilor, semnatare ale contractului de vânzare-cumpărare a suprafeţei de 90 ha pădure, a creat suspiciuni în legătură cu corectitudinea şi legalitatea clauzelor contractuale, cumpărătorul A.M. fiind director la D.S. Botoşani şi membru în C.J. ca reprezentant al D.S. iar vânzătorul, M.R. care la acea dată mai avea de recuperat suprafeţe de pădure, procedură în care cercetatul avea un rol hotărâtor.
Sentinţa instanţei de fond, dată în rejudecare, este deficitară şi sub aspectul considerentelor pe care se fundamentează, practic hotărârea fiind nemotivată.
Judecătorul fondului nu face o analiză concretă a veniturilor realizate de familia cercetaţilor raportate la înscrisuri doveditoare precum şi a cheltuielilor efectuate în perioada supusă controlului, limitându-se a face precizarea că din „reluarea calculelor efectuate s-a constatat o diferenţă de 4433 lei între venituri şi cheltuieli", diferenţă pe care o consideră justificată în urma unei analize sumare a probelor efectuate, probe contradictorii, fapt ce a justificat în final luarea în calcul a declaraţiilor cercetatului, pe care le-a considerat credibile tocmai în virtutea funcţiei pe care o avea, aceea de director al D.S. a judeţului Botoşani.
Or, instanţa de fond nu poate prelua în mod mecanic, ca fiind credibile, susţinerile cercetaţilor prin declaraţiile date, decât dacă acestea se coroborează cu probele administrate, probe care să ducă la o verificare efectivă a justificării bunurilor dobândite. Cu atât mai mult se impunea completarea probatorului cu cât probele administrate erau contradictorii.
Neprocedând astfel, instanţa de fond şi după rejudecare a lăsat, în cea mai mare parte, fondul cauzei necercetat, motiv pentru care se impune o nouă casare cu trimitere spre rejudecare conform art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ.
Cu ocazia rejudecării, implicit vor fi avute în vedere şi motivele de nelegalitate şi netemeinicie invocate de recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în sensul că în urma completării probatoriului se va analiza din nou dacă există o disproporţie vădite între veniturile realizate şi cheltuielile efectuate de către familia cercetatului, în perioada supusă controlului, respectiv anul 2006, în funcţie de soluţia pronunţată urmând a se aprecia dacă se aplică art. 18 din Legea nr. 115 din 16 octombrie 1996 modificată cu privire la confiscare.
Instanţa de fond va trebui să ţină cont de cea de-a doua critică a recurentului în sensul nelegalităţii sentinţei recurate sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea şi anume instanţa dacă constată că provenienţa bunurilor este justificată va proceda la închiderea dosarului şi nu la clasarea cauzei, aceasta putând fi dispusă prin ordonanţa motivată numai de către Comisia de cercetare a averilor.
Critica formulată de recurenta A.V. cu privire la sesizarea parchetului competent, urmează a fi analizată, de asemeni, de către instanţa de fond în situaţia în care se va constata o diferenţă nejustificată între venituri şi cheltuieli şi numai în situaţia în care este întrunită cerinţa art. 18 alin. (2) din Legea nr. 115/1996 din 16 octombrie 1996 pentru declararea şi controlul cererii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici.
Cât priveşte cererea formulată de reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind necesitatea introducerii în cauză a citării A.N.I., Înalta Curte consideră că cererea este neîntemeiată.
A.N.I. a fost înfiinţată prin Legea nr. 1447/2007 din 21 mai 2007, ulterior sesizării Comisiei de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Suceava, sesizare ce a fost formulată la data de 5 martie 2007 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava în baza solicitării formulate de A.V., privind cercetarea averii numitului A.M., director al D.S. Botoşani.
Procedura de soluţionare a sesizării fiind declanşată anterior înfiinţării A.N.I., conduce la ideea respectării procedurii prevăzută de legislaţia în vigoare la momentul sesizării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de A.V. şi de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava împotriva sentinţei nr. 108 din 27 aprilie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează hotărârea atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3479/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 3626/2010. Contencios. Conflict de... → |
|---|
