ICCJ. Decizia nr. 3626/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3626/2010
Dosar nr. 12375/3/2010
Şedinţa de la 19 august 2010
Asupra conflictului de competenţă de faţă:
Dina analiza actelor şi lucrărilor dosarului se constată următoarele:
Prin cererea înregistrată, la data de 16 august 2006, pe rolul Tribunalului Sibiu, reclamanta S.H. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.S.R., anularea deciziei nr. 25/2006 emisă de C.S.R.; obligarea pârâtei la emiterea unei dispoziţii de retrocedare în natură pentru imobilul situat în loc. Mediaş, str. Hermann Oberth, jud. Sibiu, în cotă de 1/2; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Dispoziţia nr. 25/2006 emisă de C.S.R. s-a dispus respingerea cererii de retrocedare a imobilului situat în loc. Mediaş, str. Hermann Oberth, jud. Sibiu, reţinându-se că cererea de retrocedare nu se încadrează în prevederile OUG nr. 83/1999 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, republicată întrucât numita S.H. este persoană fizică, neîndeplinind calitatea de persoană îndreptăţită.
Reclamanta a apreciat susţinerile autorităţii ca fiind neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Prin adresa nr. 689423 din 26 iunie 2006, A.N.R.P. i-a solicitat notificarea şi alte dovezi de acte depuse pentru restituirea în natură. Această adresă a fost comunicată fostei sale mandatare G.M. în loc să fie expediată reclamantei în Germania. Adresa a primit-o la data de 24 iulie 2006.
La data de 27 iulie 2006, după 3 zile, a primit deja Decizia nr. 25 din 7 iulie 2006, fără ca A.N.R.P. să primească actele doveditoare şi legale.
Trebuie menţionat faptul, a specificat reclamanta, că întotdeauna au fost depuse în termenul legal actele doveditoare, indiferent de legea care era aplicabilă la vremea respectivă, după cum urmează:
dosarul privitor la Legea nr. 112/1995 a fost înregistrat în termenul legal, în 23 iulie 1996 cu nr. de înregistrare 4714 din 23 iulie 1996 la G.C. Mediaş, unde a fost îndrumată de secretarul Primăriei Mediaş, C.S.
În termenul legal a depus şi fosta sa mandatară G.M. „Notificarea" cu ştampila din 28 martie 2001, precum şi adresa către Primăria Mediaş cu ştampila din 21 februarie 2001, precum şi o copie a unei acţiuni reconvenţionale din 8 ianuarie 1999 înregistrată în dosarul nr. 2384/1998 al Judecătoriei Mediaş.
La data de 04 octombrie 2005 s-a adresat Comisiei de Retrocedare, deşi era pe rol „acţiunea de restituire în natură" şi restul de petiţii.
Potrivit art. 1 alin. (1) al Legii nr. 10/2001 republicată: „Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite, se restituie, în natură, în condiţiile prezentei legi."
Imobilul din Mediaş, str. Hermann Oberth a fost construit de bunicul său K.F. în anul 1924 (C.F. nr. 3047/1924). Imobilul se compune din parter şi mansardă, fiecare de 100 m.p.
Din data de 11 septembrie 1990 de la plecarea sa şi a fiului său I.S., ca ultimii membri ai familiei, în Germania, a predat cheile mansardei proprietatea sa personală (conform contractului de cumpărare nr. 1994 din 24 septembrie 1973) familiei P.M. - tată şi P.M. pentru administrarea întregii locuinţe mobilată, 5 camere, bucătăria, baie şi restul dependinţelor, şi plata impozitului (cu procura nr. 10152 din 19 iulie 1999).
Din septembrie 1990 ambii fraţi P. s-au pus proprietari pe întregul imobil. P.R. la parter, deşi a avut deja o proprietate în Mediaş, str. St. L. Roth, şi P.M. la mansardă, ambii fără acte legale, fără mutaţie cu consimţământul său.
A mai precizat că imobilul din Mediaş, str. Hermann Oberth, în cotă de 1/2 nedezmembrată, a fost preluat abuziv conform deciziei nr. 777 din 15 august 1983.
Prin sentinţa civilă nr. 1333 din 03 noiembrie 2006, Tribunalul Sibiu a declinat competenţa soluţionării cauzei la Curtea de Apel Bucureşti.
Prin încheierea din 28 februarie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a scos cauza de pe rol a trimis-o la secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa civilă nr. 1358 din 23 mai 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Aceasta hotărâre a fost casată prin Decizia civilă nr. 2077/2 din 04 decembrie 2007a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a admis recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 1358 din 23 mai 2007 şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În fond, după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1805 din 11 iunie 2008, a respins acţiunea ca nefondată.
Şi această hotărâre a fost casată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia civilă nr. 1135/2 din 10 februarie 2009, trimiţându-se cauza din nou spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Prin sentinţa civilă nr. 4203 din 27 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
Din probele administrate, Curtea a reţinut că prin notificarea înregistrată sub nr. 1933 din 04 octombrie 2004, reclamanta a solicitat „Comisiei de retrocedare a Legii nr. 10/2001" restituirea în natură a imobilului situat în Mediaş, str. Hermann Oberth, jud. Sibiu, în cotă de V2, cererea fiind formulată de mandatarul reclamantei în baza Legii nr. 10/2001, dovadă fiind şi faptul că era adresată Comisiei de retrocedare a Legii nr. 10/2001.
Astfel că în mod greşit cererea a fost trimisă Comisiei speciale de retrocedare care s-a pronunţat asupra ei prin Decizia nr. 25 din 07 iulie 2006, în sensul respingerii cererii reclamantei în baza OUG nr. 83/1999, deşi reclamanta nu formulase notificarea în baza acestui act normativ, ci în baza Legii nr. 10/2001.
Având în vedere notificarea înregistrată sub nr. 1933 din 04 octombrie 2004, prin care reclamanta îşi întemeiază cererea de restituire în baza Legii nr. 10/2001, precum şi dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora secţia civilă a tribunalului de la sediul unităţii deţinătoare sau al entităţii investite cu soluţionarea notificării este competentă să soluţioneze cererile de restituire, Curtea a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei la secţia civilă a Tribunalului Bucureşti.
Ca urmare a acestei măsuri, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 10 martie 2010, sub nr. 12375/3/2010.
La rândul ei şi această instanţă şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reţinând că în mod greşit Curtea de Apel Bucureşti şi-a declinat competenţa în raport cu un temei de drept care nu a stat la baza emiterii actului administrativ contestat şi care a atras competenţa materială specială a curţii de apel.
În situaţia în care actul contestat a fost dat cu încălcarea dispoziţiilor legale, a considerat tribunalul, el urma a fi desfiinţat potrivit acestei competenţe, care, potrivit art. 3 alin. (7) din OUG nr. 94/2000, coroborat cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 3 pct. 1 C. proc. civ., este a secţiei de contencios administrativ şi fiscal.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unui regulator de competenţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 pct. 2, art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează să stabilească instanţa competentă a soluţiona pricina în raport cu obiectul acesteia şi cu dispoziţiile legale incidente ei.
În condiţiile în care reclamanta S.H. a învestit instanţa de judecată printr-o contestaţie îndreptată împotriva deciziei nr. 25 din 7 iulie 2007 emisă de comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile, în baza art. 1 alin. (1) şi (3) din OUG nr. 183/1999, competenţa de soluţionare a cauzei se determină pe baza criteriului poziţiei în sistemul autorităţilor publice a emitentului actului contestat, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reţinându-se că prin art. 3 alin. (7) din OUG nr. 94/2000 nu se instituie o competenţă derogatorie de la regula stabilită prin textul legal precitat al Legii contenciosului administrativ.
Din punctul de vedere al determinării competenţei materiale în soluţionarea contestaţiei formulată de reclamantă, este irelevant că emitentul deciziei atacate ar fi soluţionat cererea doamnei S.H. în mod greşit în baza unui act normativ, OUG nr. 83/1999, cu toate că notificarea fusese formulată în temeiul altui act normativ, Legea nr. 10/2001, chestiunea privind, finalmente, fondul cauzei.
În consecinţă, Înalta Curte constată că, în pricina de faţă, competenţa de soluţionare în primă instanţă, revine Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a litigiului privind pe S.H. şi C.S.R. în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 august 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3540/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3639/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
